Tag Archives: Cristian Adomnitei

Proiectele Iașului, pe agenda parlamentarilor locali

La întâlnirea care a avut loc duminică, 27 ianuarie, la Prefectură, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași a cerut sprijinul parlamentarilor locali în vederea realizării Centrului Intermodal Regional de Transport Marfă Iași. ”Pe data de 15 februarie ne va fi înaintat studiul de prefezabilitate pentru acest proiect, după care, conform procedurilor legale, urmează să-l depunem în vederea obținerii finanțării către POS – Transport. Ministerul...

Regiunea Trnava a aderat la Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest, s-a întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute, în orașul slovac Trnava, cu Tibor Mikus,  președintele Regiunii Trnava. Scopul întrevederii l-a constituit aderarea regiunii slovace la Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială (GECT) Euronest. Discuțiile au vizat armonizarea aspectelor de natură legislativă, prioritățile...

Modernizarea Aeroportului, prioritatea ”numărul zero” a autorităților locale

La inițiativa președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, duminică, 27 ianuarie, a avut loc în Sala Galbenă a Prefecturii o întâlnire cu parlamentarii locali, având ca temă sumele alocate de Guvern, de la Bugetul de Stat, pentru finanațarea proiectelor județului. La întâlnirea de la Prefectură au fost prezenți doar zece din totalul celor 23 de parlamentari ieșeni, respectiv deputații Anghel Stanciu, Constantin Adăscăliței,...

Cristian Adomniței: ”Bugetul pe acest an al județului Iași va fi unul de criză”

Bugetul pe acest an al județului Iași va fi unul de criză, în care fondurile pentru o serie de capitole vor fi la limită, sau chiar sub necesarul pentru buna funcționare a unotr instituții. Anunțul a fost făcut miercuri, 23 ianuarie, de președintele Consiliului Județean (CJ), Cristian Adomniței, în deschiderea ședinței ordinare a Legislativului județului. Cristian Adomniței s-a arătat deosebit de nemulțumit de faptul că, potrivit proiectului Legii...

Cristian Adomniței s-a întâlnit cu producătorii agricoli din Târgu Frumos

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniței, s-a întâlnit vineri, 11 ianuarie, cu membrii Asociaţiei ,,Ecoleg” Târgu Frumos. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură a Comunităţii Ruşilor Lipoveni din localitate.  Potrivit Biroului de presă al CJ, întâlnirea a reprezentat o continuare a discuţiilor iniţiate de către preşedintele Consiliului Judeţean în urmă cu două luni, în cadrul proiectului „Sprijin pentru organizarea...

Consiliul Judeţean a premiat câştigătorii concursurilor de soluţii

În prezența președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, vineri, 11 ianuarie, la Atrium Palas a avut loc festivitatea de premiere a câştigătorilor celor trei concursuri de soluţii organizate pentru realizarea portalului web al instituției, reamenajarea accesului în sediul CJ și, respectiv, intrările în județ.  ”Faptul că atât de mulţi tineri s-au înscris la concursurile de idei pe care le-am organizat este un semn încurajator,...

O nouă ședință a CJ Iași, desfășurată în teritoriu

Plenul Consiliului Județean (CJ) Iași s-a întrunit joi, 29 noiembrie, într-o nouă ședință, care a avut loc în Sala de festivități a Liceului Tehnologic Special din Târgu Frumos, fiind pentru a patra oară în actualul mandat când aleșii județeni supun spre aprobare proiectele de hotărâre în cadrul unei întâlniri desfășurate în teritoriu, după cele de la Hălăucești, Pașcani și Răducăneni. În lipsa președintelui Cristian Adomniței, lucrările...

Iașul, gazdă în premieră a Adunării Generale a Asociaţiei Secretarilor de Judeţe din România

Secretarii judeţelor din România au participat joi, 22 noiembrie, la Iași, la lucrările Adunării Generale a Asociaţiei Secretarilor de Judeţe din România. La întâlnire au participat, de asemenea, și secretarii mai multor municipii din țară, invitaţi speciali ai evenimentului fiind cei doi preşedinţi ai asociaţiilor de profil, Iordan Nicola, preşedintele Asociaţiei Secretarilor de Judeţe din România, respectiv Iosiv Cerbureanu, preşedintele Asociaţiei...

Oamenii de afaceri americani, interesați să investească la Iași

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, a avut vineri, 16 noiembrie, o întrevedere, la Palatul Administrativ al județului, cu ambasadorul SUA în România, Excelența Sa Mark Gitenstein, aflat în vizită la Iași. ”Discuţia cu domnul ambasador a urmărit îndeosebi componenta economică. Domnia sa m-a asigurat de sprijinul pentru atragerea de investitori americani în regiunea noastră. La Iaşi există un precedent de succes al unei...

Județul Iași, generator de politici publice la nivel național în domeniul agriculturii

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, s-a întâlnit miercuri, 14 noiembrie, la sediul Direcției Generale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DGADR) cu preşedinţii asociaţiilor producătorilor agricoli din județ, în vederea stabilirii direcțiilor privind transformarea Iașilor într-un pol agroindustrial. „Este primul punct de pornire pentru ducerea la aplicare a proiectului de transformare a Judeţului Iaşi într-un...
;