Tag Archives: fonduri
Liber la finanțare pentru proiectele europene ale Iașului
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală cu privire la modul de finanțare a proiectele europene, derulate de municipalitatea ieșeană, și că instituția și-a dat avizul pentru continuarea rambursării de către Uniunea Europeană a banilor necesari pentru continuarea acestor proiecte. Anunțul a fost făcut vineri, 21 februarie, de către primarul Gheorghe...
Spitalul de copii ”Sfânta Maria” din Iaşi va fi renovat
În perioada următoare, Spitalul de copii “Sfânta Maria” din Iaşi va intra într-un amplu proces de reparații capitale, continuându-se, în acest fel, investițiile începute în ultimii trei ani. Potrivit senatorului PNL de Iași Marin Burlea, membru al Comisiei de sănătate din Senatul României, fost manager al Spitalului de copii ”Sfânta Maria”, pentru lucrările de reparații capitale de la această unitate medicală, Consiliul Județean...
Sesiuni de informare pe tema absorbției fondurilor SEE 2009-2014, destinate populației rome din județul Iași
Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, prin Biroul Judeţean pentru Romi, anunță organizarea unor sesiuni de informare şi întâlniri de lucru cu potenţiali solicitanţi de fonduri disponibile prin Programul finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin intermediul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009-2014, al cărui Operator de Program este Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS). Primul program, intitulat...
CLM Iași s-a întrunit în ultima ședință din acest an
Plenul Consiliului Local Municipal (CLM) Iași s-a întrunit vineri, 20 decembrie, în cadrul ultimei ședințe ordinare din acest an, pe ordinea de zi a întâlnirii figurând un număr de 34 de proiecte de hotărâri, cele mai importante dintre acestea vizând rectificarea bugetului local şi ale instituţiilor subordonate Primăriei. ”Pentru execuţia bugetului local la finalul anului, am disponibilizat fonduri de la obiectivele de investiţii care nu au cheltuit...
Primarii social democrați susțin, în continuare, conducerea județeană a partidului
Primarii PSD din județul Iași susțin, în continuare, conducerea Organizației Județene a partidului și pe președintele acestuia, Gheorghe Nichita, în ciuda ”nemulțumirilor” apărute, recent, în presă, referitoare la lipsa sprijinului privind atragerea fondurilor guvernamentale către localitățile pe care aceștia le păstoresc. În cadrul unei conferințe extraordinare de presă, desfășurată luni, 9 septembrie, la sediul PSD Iași, primarii social...
Lucrările de consolidare și reabilitare a imobilului din str. Vasile Alecsandri nr. 6, suplimentate cu suma de 2,1 milioane de lei
Întruniți miercuri, 29 mai, în ședință ordinară, consilierii județeni ieșeni au aprobat, printre altele, suplimentarea cu suma de 2,1 milioane de lei a fondurilor necesare pentru continuarea lucrărilor de consolidare, refuncționalizare și mansardare a imobilului monument istoric, situat pe str. Vasile Alecsandri nr. 6, în care urmează să-și mute activitatea instituția Consiliului Județean Iași. Până în prezent, pentru lucrările de consolidare...
Strângere de fonduri pentru Spitalul de Copii „Sfânta Maria”
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, a participat miercuri, 8 mai, la o acțiune de strângere de fonduri, destinate Spitalul de Copii „Sfânta Maria”. La eveniment, care s-a desfășurat la reședința ambasadorului Germaniei în România, Excelența Sa Andreas von Mettenheim, au participat mai mulți ambasadori și persoane publice din România. Discursurile de bun venit au fost susținute de către ambasadorul Germaniei în România...