Tag Archives: Stiinta Miroslava

Ştiinţa Miroslava a promovat în Liga a II-a

Ştiinţa Miroslava a promovat în Liga a II-a, după ce vineri după amiază, în ultima etapă din Seria 1 a Ligii a III-a, formaţia antrenată de Daniel Ungureanu a reuşit să învingă cu scorul de 1-0 (0-0), în deplasare, pe AFK Csikzereda Miercurea Ciuc, liderul de până atunci al campionatului, prin golul înscris în minutul 65 de Taciuc. Rezultatul obţinut de ieşeni pe terenul din Harghita, coroborat cu remiza obţinută pe teren propriu de AFC Hărman...

Știința Miroslava și-a luat adio de la promovare

Știința Miroslava își poate lua adio de la promovare, după ce a pierdut, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-2 (0-1), în deplasare, în fața liderului Seriei I din Liga a III-a, formația Sepsi Sfântu Gheorghe. În urma aceste înfrângeri, ieșenii se află la nu mai puțin de 11 puncte în spatele covăsnenilor, cu numai șapte etape înainte de finalul campionatului. Gazdele au condus cu 2-0 pe tabela de marcaj, în urma reușitelor lui Huiban (min....

Victorie în inferioritate numerică: Știința Miroslava – Aerostar Bacău 1-0 (1-0)

Știința Miroslava păstrează distanța de opt puncte față de liderul Sepsi Sfântu Gheorghe în Seria 1 a Ligii a III-a, cu numai opt etape înainte de finalul campionatului, după ce sâmbătă a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), pe Aerostar Bacău, în urma golului reușit în minutul 37, din penalty, de Adrian Ilie. Cu un om în minus încă din minutul 25, când Ghiarasim a fost eliminat de arbitru, după primirea a două cartonașe galbene,...

Știința Miroslava nu renunță la obiectivul promovării

Rezultate contradictorii obținute la sfârșitul acestei săptămâni de echipele de fotbal din județul Iași în etapa a 17-a a Ligii a III-a (Seria 1). Astfel, în timp ce Știința Miroslava și-a respectat statutul de formație fruntașă a seriei, învingând în deplasare, cu scorul de 3-1 (2-0), pe Atletico Vaslui, cealaltă echipă din județ, CSM Pașcani, a pierdut pe teren propriu, cu scorul de 1-3, în fața celor de la Petrotub Roman, ocupanta locul 3...

Victorie în grafic: Știința Miroslava – Inter Dorohoi 2-0 (1-0)

Lipsită de ”grijile” promovării, Știința Miroslava a câștigat sâmbătă, 19 martie, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), meciul disputat în etapa a 16-a a Ligii a III-a (Seria 1) împotriva celor de la Inter Dorohoi. Golurile formației gazdă au fost reușite de Ghiarasim (min. 23) și Crengăniș (min. 80). Într-un alt meci din cadrul aceleiași etape, CSM Pașcani a remizat, scor 1-1 (0-0), tot în deplasare, la Liești, în confruntarea cu echipa...

Visuri spulberate: Metalosport Galați – Știința Miroslava 4-0

Știința Miroslava își poate lua adio de la promovare în acest sezon, după ce sâmbătă, 12 martie, a suferit cea mai severă înfrângere din acest campionat, pierzând cu scorul de 0-4, în deplasare, în fața formației Metalosport Galați, în cea de-a doua etapă a returului Ligii a III-a (Seria 1). Rezultatul, coroborat cu succesul liderului, Sepsi Sfântu Gheorghe, în deplasare, la Dorohoi (scor 2-0), a mărit la 10 puncte ecartul între cele două formații,...

Debut cu dreptul în retur: Știința Miroslava – CSM Pașcani 3-0 (2-0)

Știința Miroslava a început cu dreptul returul Ligii a III-a (Seria 1), după o victorie la scor de forfait împotriva formației CSM Pașcani. Pe lângă cele trei goluri, reușite de Ghiarasim (min. 10), Sasu (min. 28) și Maxim (min. 55), gazdele, care începând din această primăvară îl au la timonă pe antrenorul Dănuț Munteanu, fostul fundaș al Politehnicii Iași, au avut alte numeroase ocazii de a înscrie, arătând o poftă de joc deosebită. Gazdele...

Știința Miroslava a încheiat turul campionatului pe locul 4

Știința Miroslava a încheiat turul Ligii a III-a (Seria I) pe locul 4 în clasament, la șapte puncte de ocupanta primei poziții, după un sezon în care rezultatele bune, obținute în fața echipelor bune ale seriei au alternat cu eșecuri în fața unor grupări al căror principal obiectiv este acela de evitare a retrogradării. A rezultat, astfel, o evoluție contradictorie și oscilantă, care i-a privat pe elevii antrenorului Cristi Ungureanu de o clasare...

Două puncte prețioase pierdute: FC Panciu – Știința Miroslava 1-1 (0-1)

Știința Miroslava a pierdut două puncte prețioase sâmbătă, la Panciu, în cadrul etapei a 12-a a Ligii a III-a (Seria I), îndepărtându-se de primul loc al clasamentului și, implicit, de atingerea obiectivului din acest sezon, respectiv promovarea în liga a doua. Deși au deschis primii scorul, în minutul 38 prin golgheterul Tudorel Tudorache, elevii lui Cristi Ungureanu nu au putut rezista iureșului din repriza a doua al formației gazdă, fiind egalați...

Victorie împotriva liderului: Știința Miroslava – Olimpia Rm. Sărat 3-0 (2-0)

Știința Miroslava a reușit un rezultat excelent, sâmbătă, în etapa a 11- a a Ligii a III-a, după ce a învins la scor de neprezentare pe liderul de până atunci al Seriei I, formația Olimpia Râmnicu Sărat. Ieșenii au făcut cel mai bun meci din acest sezon, spulberând fără de apel pe una dintre cele mai bune grupări din eșalonul al treilea. Golurile ieșenilor au fost înscrise de Ghirasim (min. 5 și 25) și Tudorache (min. 66). ”Omul meciului”...
;