Tag Archives: acum
Creştere spectaculoasă a încasărilor, în acest an, la Ateneu
În primele opt luni ale acestui an, Ateneul din Iași a înregistrat o creștere a încasărilor de 154% mai mare decât cea din aceeaşi perioadă a anului 2017, o creștere a încasărilor de 535% față de anul 2016 și de 255% față de anul 2015. “Poate una dintre necesitățile fundamentale ale unei instituții o constituie nevoia de dezvoltare. În acest scop, Ateneul din Iași a încercat în permanență să aducă publicului manifestări culturale...
Numărul turiştilor care vizitează Iaşul, în creştere faţă de anul trecut
Numărul turiştilor care s-au cazat în luna iulie în unităţile de profil din judeţul Iaşi a crescut cu 8,5% faţă de luna corespunzătoare a anului trecut, în timp ce numărul înnoptărilor a fost mai mare cu 8,5 faţă de aceeaşi perioadă, arată datele publicate astăzi de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS). Astfel, potrivit documentului, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna iulie 2018 au însumat 30.725 persoane,...
Programul cinematografului “Ateneu” în perioada 17-23 septembrie
Începem săptămâna cu cel mai recent film al celei mai lăudate şi premiate regizoare maghiare, Márta Mészáros, Aurora Borealis – Luminile nordului. Acţiunea filmului are loc atât în prezent, când vârstnica Maria are nişte problemele de sănătate ce o fac pe fiica ei, Olga, să descopere secrete din trecutul familiei, dar şi în anii ’50, când ascensiunea comunismului îi face pe mulţi maghiari să fugă în Austria. O creatură delicată, film...
Începe modernizarea străzii Dimitrie Ralet
În perioada 17 septembrie – 15 noiembrie, echipele SC Conest SA vor face lucrări de modernizare a străzii Dimitrie Ralet. Acestea fac parte dintr-un program care include străzile Mihail Kogălniceanu (573 de metri), Dimitrie Ralet (253 de metri) și Theodor Pallady (316 de metri). Executantul și câștigătorul licitației organizate de municipalitate este SC Conest SA, care a avut și cea mai mică ofertă financiară, anume 1.863.876,04 lei, anunţă Biroul...
Reparații și restricții de circulație pe strada Ovidiu și stradela Clopotari
Începând de luni, 17 septembrie, şi până luni, 24 septembrie, între orele 8.00 și 18.00, echipele Citadin SA vor face reparații, în funcție de condițiile meteorologice, pe strada Ovidiu, din cartierul Nicolina II. De asemenea, de miercuri, 19 septembrie, şi până marți, 25 septembrie, echipele municipalității vor lucra și pe stradela Clopotari din același cartier. Traficul rutier pe aceste artere va fi oprit.
La Iaşi s-a deschis astăzi cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional al Muzicii Mecanice
Începând de astăzi, timp de trei zile, Iaşul găzduieşte cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internațional al Muzicii Mecanice, eveniment organizat de Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova”. Astfel, la acest sfârşit de săptămână, ieşenii vor beneficia de un program atractiv, care cuprinde expoziții de automate și aparate muzicale, spectacole ale flașnetarilor, concerte, dans, animație,...
Şase blocuri de locuinţe cu risc seismic ridicat vor fi consolidate şi reabilitate cu fonduri de la Guvern
Consiliul Județean (CJ) Iaşi a semnat un contract de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare pentru un număr de şase blocuri de locuinţe, încadrate în clasa I de risc seismic, care prezintă pericol public. În prima fază, pentru proiectarea lucrărilor de investiții a fost alocată suma de 1. 211.742 lei, anunţă Biroul de presă al CJ Iaşi. MDRAP a inclus...
Numărul cailor deţinuţi de Poliţia Locală s-a mărit cu alte trei exemplare
În această lună, Poliția Locală Iași a achiziționat încă trei cai de rasă. Astfel, în prezent, “lotul” de cai deținut de poliția municipalității a ajuns la zece exemplare. Cele trei animale vor completa efectivul cabalin de patrulare, care a putut fi admirat de către ieșeni încă din ianuarie 2017 și care și-a făcut deja simțită prezența în spațiul public. Poliția Locală Iași a transmis și câteva date de identificare ale celor...
Scuarul „Plopii fără Soț” va fi reamenajat şi modernizat de Primărie
Municipalitatea ieșeană, prin SC Servicii Publice SA, reabilitează și modernizează scuarul „Plopii fără Soț”. Noul parc va avea o suprafață de 1.650 de metri pătrați, care va fi împărțită astfel: suprafața spațiului verde – 1.069 de metri pătrați, aleile – 384 de metri pătrați, noul loc de joacă – 197 de metri pătrați. „În prezent, scuarul se află în stare avansată de degradare. Aleile existente sunt înguste, neamenajate...
Săptămâna Europeană a Mobilității, marcată la Iași printr-un tur pe bicicletă cu aleșii locali
Primăria Municipiului Iași și Asociația pentru Dialog în Justiție organizează pe 22 septembrie evenimentul „Bicicleta CIVICĂ (CIVIC Bike) – Tur pe bicicletă cu aleșii Iașului”. Manifestarea face parte din programul de formare civică și juridică a cetățenilor „Iași vibrează civic”, care se desfășoară în județul Iași în perioada 1 iulie – 1 decembrie 2018. Asociația pentru Dialog în Justiție a primit finanțare de la municipalitatea...


