Tag Archives: iasi
Iaşul, gazda Şcolii de Vară “Elemente de toxicologie clinică în medicina militară”
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa”, împreună cu Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” (SCMU) organizează în perioada 10-14 septembrie ŞCOALA DE VARĂ – „ELEMENTE DE TOXICOLOGIE CLINICĂ ÎN MEDICINA MILITARĂ”, program la care s-au înscris 40 studenţi, dintre care 20 de studenţi ai Institutului Medico-Militar (în cadrul stagiului de practică universitară desfăşurat în Spitalul Clinic Militar...
Ultimele noutăţi în domeniul urgenţelor pediatrice, dezbătute de specialişti la Iaşi
La Iaşi au debutat astăzi lucrările primei ediţii a Conferinţei naţionale cu participare internaţională de urgenţe pediatrice I – PEM (Iași – Pediatrics Emergency Medicine), manifestare organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” – Unitatea de Primire Urgențe, Societatea Română de Pediatrie, Societatea de Medici și Naturaliști Iași, Consiliul Național...
IȘJ Iași a inițiat un important proiect destinat elevilor cu calificări în domeniul „Electrotehnică”
Joi, 6 septembrie 2018, în Sala ”Alexandru Ioan Cuza” a Hotelului Unirea din Iași, a avut loc Conferința de lansare a proiectului având ca titlu ”ELECTRONIC INTERNSHIPS – Elemente Locale de Educație și Competențe Tehnice Readaptate la Ocupațiile și Nevoile din Industriile Competitive” finanțat prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014 – 2020, Axa Prioritară 6 ”Educație și competențe”.
Lider de proiect este Inspectoratul Școlar...
Mijloace de transport în comun suplimentare destinate elevilor şi studenţilor
Odată cu începerea noului an şcolar, Compania de Transport Public (CTP) va suplimenta numărul de mijloace de transport în comun destinate elevilor, în vederea descongestionării traficului auto din municipiu. Este vorba despre traseele de tramvai nr. 3, pe ruta Dancu – Târgu Cucu – Copou, cu plecare de la orele 7.10, 7.20 şi 7.30 din Dancu, care va suplimentat cu trei unităţi, nr. 8, cu plecare de la orele 7.05 şi 7.15 din Baza 3 (două unităţi), ...
550 de copii din familii cu venituri modeste vor primi ghiozdane cu rechizite şi dulciuri din partea Primăriei
550 de copii cu note bune la învăţătură, proveniţi din familii cu venituri modeste, vor primi înainte de începerea noului an şcolar ghiozdane cu rechizite şi dulciuri, în cadrul unei acţiuni iniţiate de municipalitatea ieşeană. Aflată în acest an la cea de-a VII-a ediţie, acţiunea, intitulată “Copii de nota 10”, va avea loc duminică, 9 septembrie, începând cu opra 11.00, în Parcul Expoziţiei. “Sunt vizate familiile defavorizate,...
Spectacole dramaturgice la Amfiteatru și festival cu activități educative, artistice și recreative, în week-end, la Palas
Sfârșitul de săptămână aduce o agendă bogată în evenimente pentru întreaga familie, în ansamblul Palas.
Week-end-ul acesta este ultimul din 2018 cu spectacole la Amfiteatrul Palas. Joi, pe 6 septembrie 2018, de la ora 20.30, ieșenii și nu numai sunt invitați la un concert Timpuri Noi. Sâmbătă, de la ora 20.30, pe scena Amfiteatrului Palas se va juca piesa „Nimic nu-mi scapă”, în regia lui Mihai Baranga, o comedie savuroasă, în care dramele...
Expoziție de tapiserie a artistei Gabriela Moga-Lazăr la Muzeul Municipal
Primăria Municipiului Iași, prin Muzeul Municipal, anunţă deschiderea expoziţiei de tapiserie a artistei Gabriela Moga-Lazăr și prezentarea cărții Mărgelele copilăriei, de Simina Lazăr. Vernisajul va avea loc vineri, 7 septembrie, începând cu ora 17.00, la Muzeul Municipal Iași, din strada Zmeu nr. 3. În deschidere va lua cuvântul prof. univ. dr. emerit Laurențiu Șoitu. Vernisajul va fi urmat de întâlnirea cu Simina Lazăr, autoarea volumului...
Ieşenii, invitaţi pe 15 septembrie să participe la cea mai ambiţioasă mişcare civică de pe glob
Let`s Do It, România!anunță lansarea inițiativei de curățenie World Cleanup Day, care își propune ca pe 15 septembrie să mobilizeze toți românii la cea mai ambițioasă acțiune civică de până acum. La nivel internațional, 150 de țări se unesc în cea mai mare mișcare civică – World Cleanup Day. Obiectivul World Cleanup Day este de a mobiliza 5% din populația Globului pentru a produce o schimbare reală de comportament față de resurse și față...
Raliul Iaşului aduce modificări în circulaţia autovehiculelor în oraş
Organizarea ediţiei Centenar a Raliului Iașului impune o serie de restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din municipiu. Astfel, potrivit reprezentanţilor Primăriei, începând de marți, 4 septembrie, ora 10.00, până duminică, 9 septembrie, ora 10.00, circulaţia este închisă pe aleea din faţa Palatului Culturii, în zona liniilor de tramvai. De vineri, 7 septembrie, ora 9.00, şi până sâmbătă, 8 septembrie, ora 6.00, circulaţia va fi închisă...
Aproape 40.000 de ieşeni şi-au reînnoit în primele opt luni ale anului cărţile de identitate
În primele opt luni ale anului, la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) Iaşi s-au înregistrat un număr de 45.411 de cereri, din care 39.600 au fost pentru cărţi de identitate, 2.140 pentru cărţi de identitate provizorii şi 3.671 pentru viza de reşedinţă. În perioada similară a anului 2017 au fost primite 42.442 de cereri. Principalele motive în baza cărora s-au eliberat noi acte de...


