Tag Archives: iasi

Judeţul Iaşi a primit 7.260 de doze de vaccin pneumococic de la Ministerul Sănătăţii

Vaccinul pneumococic, introdus anul acesta în Programul Național de Vaccinare, a ajuns la Iaşi la sfârşitul săptămânii trecute. La Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi au fost repartizate 7.260 de doze, care începând de luni, 25 septembrie, sunt distribuite la cabinetele medicilor de familie din judeţul Iaşi. Pe lângă vaccinul pneumococic “Prevenar 13” s-a distribuit şi scrisoarea metodologică ce se referă la protocolul de vaccinare. Campania...

Simpozionul Internaţional „Monumentul – Tradiţie şi Viitor”

În perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2017 va avea loc la Iași Simpozionul Internaţional „Monumentul – Tradiţie şi Viitor”, ajuns anul acesta la a XIX-a ediție. Manifestarea, găzduită de Muzeul Unirii, reuneşte specialişti de prestigiu din cadrul Ministerului Culturii, Academiei Române, Institutului Național al Patrimoniului, Uniunii Naționale a Restauratorilor Monumentelor Istorice, personalități din institute de cercetare și universități...

“Undă verde” pentru reabilitarea şi modernizarea Spitalului de Copii “Sfânta Maria”

Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat luni, 25 septembrie, proiectul  privind reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria”, care în urma evaluării tehnice și financiare efectuate de comisia Organismului Intermediar pentru Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, a fost admis și a intrat în etapa precontractuală, cu solicitarea de revizuire a bugetului...

Elevi de la Liceul Agricol “Vasile Adamachi” au ecologizat parcul Casei memoriale “Nicolae Gane”

Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară “Vasile Adamachi” Iași, în parteneriat cu Muzeul Literaturii Române, a organizat joi, 21 septembrie 2017,  o activitate de ecologizare a parcului Casei memoriale ’’Nicolae Gane”, în cadrul  Concursului Naţional pentru Licee EUROSCOLA  şi a proiectului “Nicolae Gane și modernizarea Iașului în context european.” Cu acest prilej, 18 elevi din grupul țintă au curățat  perimetrul...

Egalaţi în prelungiri: CSM Politehnica Iaşi – ACS Poli Timişoara 1-1 (1-0)

CSM Politehnica Iaşi a pierdut dramatic, duminică seara, două puncte importante în Copou, în întâlnirea cu trupa condusă de Ionuţ Popa, după ce arbitrul Alexandru Tudor le-a anulat gazdelor, nemeritat, în minutul 91+1, un gol perfect valabil, pe motiv de offside. În acel moment, ieşenii conduceau cu 1-0 pe tabela de marcaj, în urma golului înscris în minutul 45+1 de Kizito. în urma unei faze fixe de la colţul careului. Revenind la golul anulat gazdelor,...

Serii noi de cursuri la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi a lansat grila de toamnă a cursurilor de iniţiere şi perfecţionare. Primul curs care se va desfăşura este cel de Responsabil cu gestionarea deşeurilor, în zilele de 26 şi 27 septembrie. Cursul va fi unul intensiv şi va fi susţinut de către o persoană specializată din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi, cu o vastă experienţă în domeniul gestiunii deşeurilor şi substanţelor chimice periculoase....

Camera de Comerţ invită antreprenorii la Gala Mediului de Afaceri

Odată cu publicarea clasamentului anual al celor mai performante firme ieşene, Camera de Comerţ şi Industrie a demarat pregătirile în vederea evenimentului special, dedicat premierii antreprenorilor de top. Gala Mediului de Afaceri va fi găzduită de Palas Congress Hall, pe data de 3 noiembrie. „Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi felicită toate companiile care au reuşit performanţa de a se clasa în Topul Firmelor din Judeţul Iaşi, Ediţia 2017 şi...

Superligă: Politehnica Iaşi rămâne fără victorie în campionat

Politehnica Iaşi a înregistrat, sâmbătă, cea de-a treia înfrângere consecutivă în campionat, cedând pe teren propriu cu scorul de 20-29 (20-14) în faţa formaţiei Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa a V-a a Superligii de rugby. Oaspeţii au început mai bine meciul, aceştia având după numai cinci minute de joc un avantaj de şase puncte pe tabela de marcaj, în urma a două lovituri de pedeapsă, reuşite de Melniciuc si Mazăre. Gazdele...

LNHM: Ieşenii, la al patrulea eşec consecutiv

Politehnica Iaşi a ajuns la cel de-al patrulea eşec, din tot atâtea meciuri, în Liga Naţională de Handbal Masculin (LNHM), după ce sâmbătă după amiază, în Sala Liceului cu Program Sportiv (LPS) din Copou, a cedat cu scorul de 26-30 (15-16) în faţa formaţiei HC Dobrogea Sud Constanţa. În prima repriză, “marinarii” s-au aflat în cea mai amre aprte la conducere, aceştia având la un moment dat un avans de patru goluri pe tabela de marcaj....

Antibiotice Iași impune standardul de calitate pentru Nistatină, la nivel mondial

Compania Antibiotice a obținut recent din partea United States Pharmacopeia (USP), titulatura de standard de referință la nivel internațional, pentru substanța activă Nistatină. În vara anului 2015, United States Pharmacopeia – USP (organism american care elaborează anual un compendiu de standarde de calitate pentru testarea substanțelor active și a produselor finite) a solicitat companiei Antibiotice o cantitate specifică din substanța activă Nistatină,...
;