Tag Archives: iasi
Casa Tradiţiei, bunătăți ca la mama acasă, în food court-ul Palas Mall
De curând, Casa Tradiţiei a inaugurat în food court-ul Palas Mall noul său concept, care reunește partea de magazin, cu numeroase produse tradiționale din băcănie, cu cea destinată servirii de mâncare gătită cu specific țărănesc. Astfel, pe lângă preparatele autentic româneşti pe care clienții Casa Tradiţiei le găseau în magazin, în noul concept vor putea savura şi bucate preparate după cele mai bune rețete de pe meleagurile noastre. Savoarea...
O nouă întrevedere în vederea obţinerii titlului de Capitală mondială a cărţii
Astăzi, 28 aprilie, Primăria Municipiului Iași a organizat o nouă întrevedere cu oameni de cultură şi, reprezentanți ai editurilor și directori ai instituţiilor educaţionale şi culturale din Iaşi. Subiectul aflat în dezbatere a fost candidatura Iaşului în competiţia pentru obţinerea titlului de Capitală mondială a cărţii în 2018. Faţă de precedenta întrevedere, la dezbaterea de astăzi au fost prezenţi reprezentanţi din mai multe sfere culturale,...
De Paște, bilete cu reducere la concertul Julio Iglesias din Iași
În ajunul sărbătorilor de Paște, pe 29 și 30 aprilie, precum și pe 1 și 2 mai, toți cei care vor achiziționa bilete online, pe www.vreaubilet.ro, la concertul „Mi Vida” susținut de Julio Iglesias pe 11 mai la Iași, pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, vor primi din partea organizatorilor o reducere de 18%.
Artist de origine spaniolă intrat în Cartea Recordurilor ca singurul cântăreț de origine latină care a vândut peste 300 de milioane de discuri...
O nouă victorie pentru pilotul ieșean Claudiu Vasilache
Ieșeanul Claudiu Vasilache, dublu Campion Național la Viteză în Coastă în 2015, a ieșit din nou învingător la campionatul ce s-a desfășurat în perioada 22-24 aprilie 2016, aproape de Brașov. Locul întâi și l-a asigurat încă din prima etapă, care s-a disputat la Râșnov. Principalii adversari ai ieșeanului au fost Andrei Mitrașcă, singurul pilot român din istorie, care a luat startul la Pikes Peak, cu un Ford Fiesta R2 (cutie secvențială și...
Schimb intercultural în cadrul proiectului Erasmus, derulat de elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială ”Gheorghe Brătianu”
Cinci cadre didactice şi zece elevi de la Școala Gimnazială ”Gheorghe Brătianu” din Iași au beneficiat la începutul lunii aprilie de un schimb intercultural în localitatea Aversa (Italia). Aceștia au fost implicați în diverse activități legate de domeniul viticol, fiind vorba despre cea de-a doua întâlnire din cadrul proiectului Erasmus „La vigne au carrefour des cultures latines” (Vița de vie la confluența culturilor latine), coordonat...
Medalii pentru elevii ieșeni la Olimpiadele Naționale pentru Gimnaziu și Liceu
Județul Iași a fost reprezentat la Olimpiada Națională pentru Gimnaziu, desfășurată în perioada 21-25 aprilie, la București, de un număr de 13 elevi de gimnaziu (trei elevi de clasa a V-a, șapte elevi de clasa a VI-a, un elev de clasa a VII-a și doi elevi de clasa a VIII-a). Aceștia s-au întors la Iași cu mai multe premii, după cum urmează : Gavrilaș Luca – clasa a V-a la Colegiul ”Costache Negruzzi” Iași – prof. Neagu Lucian – Medalie...
Rezultate excelente obținute de elevii ieşeni la olimpiadele din aria curriculară ”Tehnologii”
Etapa naţională a Olimpiadelor la disciplinele din aria curriculară Tehnologii s-a desfăşurat în perioada 18-22 aprilie 2016, pe domenii, în zece judeţe diferite. Elevii ieşeni calificaţi la etapa naţională au fost în număr de 30, câte un elev de clasa a XI-a, respectiv de clasa a XII-a pentru fiecare domeniu de activitate (la aceste olimpiade nu participă decât elevii din clasele a XI-a și a XII-a). La Olimpiada de Educaţie tehnologică, la...
Concurs de film de scurt metraj pe tema traficului de persoane
Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a lansat în această săptămână, în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF 2016) și cu susţinerea Avangarde Software Cluj-Napoca şi Diana Trans Mureş, concursul de film de scurt metraj pe tema traficului de persoane ”FIGHTING HUMAN TRAFFICKING”. Proiectul se adresează cineaştilor amatori sau profesionişti din România şi îşi propune să promoveze mesajele care...
Terenul din jurul blocurilor ANL din Bucium a intrat în administrarea DSP
În prezența reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași și ai Institutului de Psihiatrie Socola, miercuri, 27 aprilie, a fost semnat actul de transfer pentru terenul din Bucium, unde se află blocurile ANL, în vederea administrării acestuia de către DSP. ”Pe parcursul anului 2015, conducerea DSP Iași a efectuat o serie de demersuri procedurale de aprobare prin hotărâre de guvern a transmiterii acestui drept de administrare, de la Socola...
50 de copii romi din satul Zmeu, comuna Lungani, vor avea o a doua casă
Primăria comunei Lungani (județul Iași) anunță finalizarea cu succes a primei etape a proiectului “Centru de zi – copii romi din satul Zmeu, comuna Lungani, județul Iași”, demarat în anul 2014. Finanțarea proiectului a fost obținută prin apelul LOCAL din cadrul Programului RO10 “Copii și tineri aflați în situații de risc și inițiativele locale și regionale pentru reducerea inegalităților naționale și pentru promovarea incluziunii sociale”,...


