Tag Archives: acum

Iașul, gazda unei importante conferințe internaționale pe tema aviației

În luna noiembrie, Iașul va fi gazda unei importante manifestări internaționale pe tema aviației. Astfel, în perioada 19-20 noiembrie, la Iași va avea loc Conferința  ”Viitorul Aviației în Europa de Est”, eveniment internațional care se adresează atât aeroporturilor, cât și organizațiilor interesate în a dezvolta colaborări în domeniile specifice aviației, precum dezvoltarea de rute, turism, dezvoltare regională, transport și conectivitate,...

Revista de cultură contemporană ”Timpul” lansează campania ”Oamenii Timpului”

Din dorința de a pune în valoare oamenii care ridică blazonul Iașului prin ceea ce fac, inițiază și promovează, revista de cultură contemporană ”Timpul” lansează campania ”Oamenii Timpului”. Evenimentul va avea loc vineri, 24 octombrie, începând cu ora 12.00, la Muzeul Literaturii Române, în cadrul unei conferințe de presă, la care vor fi prezenți Daniel Șandru, directorul revistei de cultură contemporană ”Timpul”, Raluca Știrbăț,...

Program special de lucru cu publicul, de alegeri, la Serviciul de Evidență a Persoanelor Iași

Direcția Locală de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași anunță că, în conformitate cu Radiograma MAI – DEPABD  nr. 3469968/6 octombrie 2014, pentru rezolvarea în mod operativ a solicitărilor privind eliberarea documentelor de identitate persoanelor cu drept de vot, în zilele de 1 și 2 noiembrie 2014 va fi asigurat un program special de lucru cu publicul, după cum urmează: sâmbătă, 1 noiembrie: Serviciul de Evidență a Persoanelor – program...

O nouă ediție a expoziției ”Flori de toamnă”, la Grădina Botanică din Iași

Sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 11.00, în sera expoziţională a Grădinii Botanice ”Anastasie Fătu” a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi va avea loc versinajul expoziției ”Flori de toamnă”. Evenimentul, ajuns în acest an la cea de-a XXXVIII-a ediţie, oferă un bun prilej de prezentare a colecţiei din genul Chrysanthemum , reprezentativă pentru acest moment al anului. Bogăţia de specii, dar mai ales de varietăţi horticole, este...

Bancă de țesuturi, la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași

La începutul săptămânii viitoare vor începe procedurile necesare pentru realizarea studiului de fezabilitate crearea băncii de țesuturi, din cadrul Spitalului “Sf. Spiridon” din Iași. “La acest moment, societatea care a câștigat licitația organizată la București pentru realizarea studiului de fezabilitate a primit toate documentele și avizele necesare. După ce le va procesa vor începe procedurile pentru realizarea studiului, acest lucru urmând...

Pasajul suprateran ”Octav Băncilă” va avea două sensuri de circulaţie

Una dintre cele mai complexe și dificile lucrări executate în ultima perioadă în Iași, cu fonduri  europene nerambursabile, este construcția pasajului suprateran ”Octav Băncilă”, care urmează să facă legătura între cartierele Dacia și Păcurari. Complexitatea lucrării este dată atât de zona de șantier, aflată într-un perimetru urban intens circulat, cu multe artere rutiere, căi ferate etc, cât și de rețelele de utilități din subteran....

ANTIBIOTICE SA Iași a avut 160 de întâlniri de afaceri la cel mai important târg internaţional din lumea farmaceutică

  La începutul lunii octombrie, compania ieșeană “Antibiotice” SA a participat, pentru al doisprezecelea an consecutiv, la cel mai important eveniment mondial din industria farmaceutică, “Chemical and Pharmaceutical Ingredients Worldwide” (CphI Worldwide), de la Paris, eveniment care, anul acesta, a reunit peste 2.500 de expozanţi. Echipa “Antibiotice” prezentă la târg a avut 160 de întâlniri de afaceri, atât cu colaboratori tradiţionali din SUA,...

Agricover Credit IFN a deschis la Iași prima filială din Moldova

În prezența reprezentanților autorităților locale, marți, 21 octombrie, la Iași a avut loc inaugurarea oficială a primei filiale din Moldova a Agricover Credit IFN, singura instituție financiară non-bancară specializată exclusiv pe finanțarea agriculturii. La eveniment, care a avut loc la sediul filialei, din str. Păcurari nr. 142, Bloc 587 (parter),  a fost prezent, pe lângă reprezentanții autorităților locale (Cristian Adomniței, președintele...

O nouă ediție a ”Memorialului Iosif Mattes” la box

În organizarea Secţiei de box a CS CFR-CSŞ Unirea, în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Box, Direcția Județeană de Sport și Tineret (DJST), Federaţia Română de Box (FRB) şi Fundaţia Sportului Ieşean, la Iași se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni cea de-a XIV-a ediție a Turneul internaţional de box ”Memorialul Iosif Mattes”. Turneul se va desfășura în zilele de sâmbătă, 25 octombrie (ora 16.00 – gala I) și duminică,...

Exercițiu comun româno-moldovean privind limitarea efectelor apariției unor situații de urgență

În perioada 22 – 27 octombrie,  în judeţul Iaşi (România) și în localităţile Chişinău, Ungheni şi Bălţi (Republica Moldova) are loc exerciţiul comun româno-moldovean ”PRUT – 2014”, ce constă în organizarea şi desfăşurarea intervenţiei comune cu forţe şi mijloace aparţinând Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv) şi Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor...
;