Tag Archives: accident
Comisie de anchetă în urma accidentului produs în Dacia, în care a fost implicat un autobuz al CTP
Primarul Mihai Chirica a cerut un control urgent, urmat de măsuri imediate și severe, în urma accidentului produs în această după amiază, în cartierul Dacia, în care a fost implicat un autobuz al Companiei de Transport Public (CTP) Iași şi în urma căruia o adolescent în vârstă de 15 ani a fost rănită.
Edilul-șef a cerut conducerii CTP să facă verificări și să îi prezinte de urgență un raport în legătură cu împrejurările în care s-a...
Au fost finalizate cercetările privind cauzele producerii accidentului din faţa Hotelului “Europa”
Compania de Transport Public (CTP) a anunţat astăzi că au fost finalizate cercetările privind cauzele ce au condus la producerea accidentului de circulație, soldat din fericire fără victime, produs în data de 16.03.2021, în care un tramvai scăpat de sub control a avariat mai multe maşini aflate la stopul din intersecţia de la Hotel „Europa”. „Comisia tehnică a stabilit că la plecarea pe traseu, tramvaiul era funcțional – toate mijloacele de...
Anchetă pentru stabilirea cauzelor care au condus la producerea accidentului de ieri, de pe strada Anastasie Panu
Compania de Transport Public (CTP) a demarat o anchetă pentru stabilirea cauzelor care au condus la producerea accidentului de ieri, de pe strada Anastasie Panu, în care un tramvai scăpat de sub control a avariat şase maşini aflate la stopul din intersecţia de la Hotel „Europa”. Potrivit primarului Mihai Chirica, la anchetă participă, pe lângă reprezentanţii regiei locale de transport în comun, specialişti de la Poliţia Rutieră şi de la Compartimentul...
Accident spectaculos la “Raliul Iaşului”. Maşina lui Simone Tempestini s-a rostogolit în aer, după care a luat foc
Un accident spectaculos, soldat din fericire fără victime, a avut loc sâmbătă, la Cioca Boca, în “Raliul Iaşului”, în care a fost implicată maşina condusă de multiplul campion naţional Simone Tempestini, care din cauza vitezei, după executarea unui viraj la dreapta, a fost aruncată de pe carosabil, iar după ce s-a rotit de mai multe ori în aer, a căzut pe pistă, după care a luat foc. Din fericire, atât pilotul Simone Tempestini cât şi co-pilotul...
Primarul Mihai Chirica, implicat într-un accident rutier în zona Moara de Foc
Primarul Mihai Chirica a fost implicat, sâmbătă seara, într-un accident rutier petrecut în zona Moara de Foc, când autoturismul la volanul căruia se afla edilul a fost lovit de un alt autovehicul. În urma coliziunii nu au fost înregistrate victime, însă ambele autoturismele implicate în accident au fost avariate. Imediat după producerea accidentului, la faţa locului au ajuns atât Poliţia cât şi Ambulanţa. Cei doi conducători auto au fost testaţi...
Slujbă de pomenire a victimelor care şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii elicopterului SMURD de la Iaşi
La împlinirea a 14 ani de la prăbuşirea elicopterului SMURD de la Iaşi, la troiţa amplasată în apropierea Aeroportului Internaţional a avut loc joi, 9 ianuarie, o slujbă de pomenire în memoria celor patru salvatori care şi-au pierdut atunci viaţa. Reamintim că pe 9 ianuarie 2006, în jurul orei 9.16, elicopterul SMURD de tip EC 135, cu numărul de înmatriculare 302, care efectua un zbor tehnic, s-a prăbuşit în apropierea Aeroportului Internaţional...
Primarul Mihai Chirica propune interzicerea folosirii petardelor în municipiu
Având în vedere numărul mare de accidente produse la Iaşi cu ocazia Anului Nou, unele cu urmări deosebit de grave, mai ales în rândul minorilor, primarul Mihai Chirica propune interzicerea utilizării petardelor pe raza municipiului. În acest scop, edilul anunţă organizarea unei dezbateri publice în vederea adoptării unui proiect de hotărâre în acest sens. “Trecând in revistă ce s-a întâmplat în primele două zile ale anului am constatat apariția...
Exercițiu de simulare a unui accident feroviar soldat cu victime multiple, organizat la Holboca
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Judeţean (ISUJ) Iași a organizat marţi, 19 noiembrie, la Holboca, o acţiune de simulare a unui accident feroviar pe linia ferată Ungheni – Iași, soldat cu victime multiple, aflate în diferite stadii de urgență. Conform scenariului, câteva vagoane au deraiat la trecerea unui pod peste râul Jijia, în urma accidentului izbucnind și un incendiu. A fost nevoie de acțiunea pompierilor, scafandrilor, alpiniștilor...
Anchetă la CTP, după accidentul produs în această dimineaţă pe strada Palat
Având în vedere accidentul care a avut loc în această dimineaţă pe str. Palat, vis-a-vis de Sala Polivalentă, în care au fost implicate un tramvai și două autoturisme, primarul Mihai Chirica a dispus demararea unei anchete interne în cadrul Companiei de Transport Public (CTP) cu privire la starea tehnică a mijlocului de transport în comun și capacitățile de exercitare a profesiei ale vatmanului. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, analiza...
PMP îi cere explicaţii lui Maricel Popa în legătură cu lipsa materialului antiderapant de pe drumurile judeţene
Consilierii judeţeni ai Partidului Mişcarea Populară (PMP) solicită preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, social democratul Maricel Popa, să explice cum justifică lipsa materialului antiderapant de pe drumul judeţean care face legătura între comuna Dobrovăţ şi municipiul Iaşi, pe care în această dimineaţă a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea mai multor pasageri. „Contractul pentru deszăpezirea drumurilor judeţene a fost sistat...