Tag Archives: afaceri
Primarul Mihai Chirica face apel la investitori să vină să-şi deschidă afaceri la Iaşi
Primarul Mihai Chirica face apel către companiile româneşti şi străine să vină şi să investească la Iaşi, având în vedere că, în acest moment, capitala Moldovei este oraşul din România care aplică cele mai mici taxe şi impozite pentru investitori. „Investiţiile sunt motorul economiei, iar pentru acest lucru avem nevoie de investitori. Până acum, municipalitatea a reuşit să atragă 849,9 milioane de lei (200 de milioane de euro) din fonduri europene...
Casa Româno – Chineză are, începând de astăzi, filială şi la Iaşi
La sediul Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) din Copou a avut loc miercuri, 10 iulie, inaugurarea filialei ieşene a Casei Româno-Chineze, asociaţie privată, non-guvernamentală şi non-profit, care are ca scop promovarea cooperării în diferite domenii între cele două ţări la nivelul societăţii civile. Filiala din Iaşi a Casei Româno – Chineze este cea de-a 12-a inaugurată la nivelul ţării, deschiderea unei astfel de organizaţii fiind dorită...
Târgul Regional al Firmelor de Exercițiu ”Pași spre succes”
În data de 11 Mai 2019 s-a desfășurat la Iași, Târgul Regional al Firmelor de Exercițiu ”Pași spre succes”, ediția a VI a, cu participarea a peste 90 de firme de exercițiu din țară: prezentarea firmelor de exercițiu în limba română și în limba engleză, tranzacții, stand, site, materiale promoționale și catalog.
La eveniment au participat cinci din cele 50 firme de exercițiu constituite în cadrul proiectului ”Multiplicarea metodelor de...
Tinerii antreprenori din România și Republica Moldova află miercuri la Iași care sunt modalitățile de a-și extinde afacerile pe piața europeană
Miercuri, 27 februarie 2019, va a avea loc la Iași prima ediție a Forumului Tinerilor Antreprenori din România și Republica Moldova sub egida conferințelor AFACERI.RO.
”Ne dorim prin acest forum să rupem barierele artificiale, clișeele care există între tinerele idei antreprenoriale din România și Republica Moldova în privința extinderii afacerii sau colaborării peste Prut.” a menționat Alin PĂTRU, inițiatorul proiectului și CEO al Europe NOW,...
48 de noi firme vor fi înfiinţate în perioada următoare prin intermediului programului Start Up Yourself
48 de aplicanţi ai programului Start Up Yourself din judeţele Moldovei vor semna săptămâna viitoare contractele de finanţare pentru deschiderea unei afaceri, care are ca scop crearea de noi locuri de muncă. Evenimentul va avea loc luni, 21 ianuarie, începând cu ora 11.00, în Sala Mare a Palatului Administrativ al judeţului Iaşi, în prezenţa preşedinţilor consiliilor judeţene din Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău şi Vaslui. Beneficiar al Programului...
Românii din diaspora care vor să-şi deschidă o afacere în ţară, sprijiniţi financiar de stat
Românii din diaspora care vor să-şi deschidă o afacere în ţară pot primi până la 40.000 de euro din partea statului, în cadrul proiectului ReConnect Diaspora, implementat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest, în parteneriat cu Primăria municipiului Iaşi şi Eastern Marketing Insights SRL. Perioada de implementare a proiectului, în valoare de 8.407.970,43 lei, din care contribuţia Uniunii Europene, prin FEDR, este de 7.072.656,76...
Instrumente online şi logistice pentru afaceri abordate la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi
În data de 22 noiembrie, va avea loc o sesiune de informare dedicată dezvoltării afacerilor prin folosirea celor mai noi oportunităţi pe care le pune la dispoziţie internetul, abordând şi aspectele de ordin logistic pe care le presupun aprovizionarea cu materii prime şi desfacerea produselor în zilele noastre.
Evenimentul va fi organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, în colaborare cu nume relevante în raport cu subiectul abordat: DHL Express...
Întâlnire între G.A.L.-uri şi firmele ieşene la Camera de Comerţ
Miercuri, 30 august, oamenii de afaceri care doresc să dezvolte o afacere în mediul rural sunt aşteptaţi la Camera de Comerţ, la o întâlnire cu reprezentanţii Grupurilor de Acţiune Locală (G.A.L.) din judeţul Iaşi.
Întâlnirea are ca scop informarea reciprocă pe marginea sursei de finanţare pe care G.A.L.-urile o pun la dispoziţie pentru dezvoltarea unor afaceri în mediul rural, atât afaceri agricole, cât şi non-agricole.
De asemenea, la întâlnire...
Firmele din judeţul Iaşi, invitate să facă afaceri cu companiile din Belarus
Domeniile medical, farmaceutic, tehnic sau energetic reprezintă doar câteva dintre oportunităţile de colaborare între România şi Belarus, motiv pentru care, în luna octombrie, la Bucureşti va fi organizat un forum economic, la care au fost invitate să participe şi firmele de profil din judeţul Iaşi. Acesta a fost mesajul pe care ambasadorul Republicii Belarus în România, Andrei Grinkevich, prezent marţi, 18 iulie, la Iaşi, l-a adresat autorităţilor...
Forum Economic Româno-Israelian la Camera de Comerț Iași
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi va găzdui lucrările Forumul Economic Româno-Israelian, miercuri 28 iunie, începând cu ora 10.00. Organizat în colaborare cu Primăria municipiului Iaşi şi Comunitatea Evreilor din Iaşi, într-un context mai amplu, oferit de proiectul Marşul Vieţii – comemorarea a 76 de ani de la Pogromul de la Iaşi – Forumul Economic îşi propune să reunească antreprenori din regiune interesaţi de dezvoltarea...