Tag Archives: conferinte

Săptămâna diversității la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa”

În perioada 24 – 28 mai, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași organizează prima ediție a Săptămânii diversității la UMF Iași, eveniment care reunește dezbateri și conferințe axate pe tot ceea ce presupune conceptul de diversitate (respectarea diferenţelor de rasă, etnie, gen, religie, vârstă, cultură, abilitate, orientare sexuală, statut social sau educaţie). „Comisia Europeană s-a angajat, de foarte mult...

Zilele UMF Iași: 141 de ani de excelență în educația medicală ieșeană

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași sărbătorește în perioada 7-12 decembrie împlinirea a 141 de ani de la înființarea Facultății de Medicină în cadrul Universității din Iași -prima universitate din Principatele Române. Zilele UMF Iași 2020 vor fi marcate în acest an printr-un program complex, transmis online, care cuprinde inaugurarea modernului Centru de Simulare „Prof. Univ. Dr. Cristian Dragomir”, prelegeri...

Colectivul academic de la TUIASI a ales noua conducere a structurilor care gestionează studiile doctorale

Comunitatea academică a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) și-a ales noua conducere care va gestiona activitatea doctorală de la instituția de învățământ superior. Astfel, prof. univ. dr. ing. Alina Minea a fost aleasă ca fiind director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD), în timp ce prof. univ. dr. ing. Mariana Gavrilescu este noul director al Școlii doctorale a universității (CSD).  Prof. univ....

Prelegeri despre viața și personalitatea marilor oameni de știință, susţinute la Palatul Culturii

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași și Asociația Noua Acropolă Iași organizează seria de prelegeri „Oameni de geniu în știință”, dedicată câtorva dintre personalitățile marcante ale științei, abordând și o fațetă mai puțin cunoscută a lor: cea de filosofi sau căutători ai răspunsurilor la marile întrebări. Primul eveniment din această serie va avea loc duminică,...

A fost semnat contractul de consolidare şi refuncţionalizare a Palatului Braunstein

Joi, 22 martie, a avut loc semnarea contractului de consolidare şi refuncţionalizare a Palatului Braunstein. Evenimentul, la care au participat și reprezentanții Asocierii Coimpredil Societa’ Cooperativa ARL – Research Consorzio Stabile Societa’ Consortile ARL Catania – Italia, firma care a câștigat licitația de lucrări, a avut loc chiar în interiorul imobilului din strada Cuza Vodă, nr. 2. Primarul Mihai Chirica a declarat că Palatul Braunstein...

Program bogat la Ateneu în luna august

Pirați, comori fermecate și  copii fericiți în Sala Mare, comedie și personaje de poveste pe Terasa Acoperiș, suspans și scurt metraje în Sala Mică și o conferință spirituală în Grădina de Vară, acestea sunt propunerile culturale ale stagiunii de vară de la  Ateneul ieșean în luna august. Iată, în continuare, programul spectacolelor de la Ateneu în luna lui gustar: * „Comoara piraților”, spectacol de teatru pentru copii, susţinut de trupa...

Peste 150 de expozanţi şi-au anunţat participarea la cea de-a XXV-a ediţie a Târgului de Carte LIBREX

Peste 150 de expozanţi, dintre care 120 de edituri din ţară şi străinătate, companii distribuitoare de carte românescă şi străină, papetărie şi muzică, instituţii şi asociaţii de cultură şi autori individuali, şi-au anunţat participarea la cea de-a XXV-a ediţie, jubilitară, a Târgului de Carte LIBREX, manifestare programată în perioada 10-14 mai la Palas Mall Iaşi. Având ca temă “Cărţi şi oameni în jurul lumii”, ediţia din...

Săptămâna Științelor și a Artelor la Colegiul Național „C. Negruzzi” Iași

În perioada 27-31 martie 2017, la Colegiul „Costache Negruzzi” Iași se desfășoară proiectele devenite deja tradiție: Science Week (ediția a X-a) și Art’s Week (ediția a VIII-a). În dorința de a stimula interesul elevilor pentru științe și arte, acestea îşi propun să le ofere elevilor oportunitatea de a experimenta forme neconvenționale de învățare, sub forma work-shop-urilor, a sesiunilor experimentale, a atelierelor, a expozițiilor, a concursurilor...

UPA din Iași sărbătorește 25 de ani de la înființare

Singura universitate privată cu grad de încredere din Regiunea de Nord-Est a țării, Universitatea ”Petre Andrei” (UPA) din Iași, împlinește 25 de ani de la înființare. În acest context, în perioada 5-6 iunie are loc cea de-a 23-a ediție a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice ”Dimensiuni contemporane ale dezvoltării. Fundalul românesc al sincronizării europene”. ”Acum 24 de ani, în 1991, am organizat prima sesiune de comunicări...

”Şcoala Voinicilor”, un proiect care îi ajută pe copii să-și dezvolte abilitățile de comunicare în public

Librăria ”Maya Concept” va găzdui la sfârșitul acestei săptămâni, respectiv sâmbătă, 28 martie, primul curs de imagine personală pentru copiii din Iaşi. Este vorba despre Şcoala ”Voinicilor”, un proiect prin care iniţiatorii îşi propun să-i ajute pe copii să scape de timiditate, să-şi dezvolte abilităţile de comunicare în public şi să dobândească o atitudine plină de încredere. ”Se discută foarte mult despre branding personal,...
;