Tag Archives: finantare europeana

Au fost finalizate lucrările de reabilitare a tronsonului III al Spitalului Clinic de Copii „Sfânta Maria”

Lucrările de consolidare şi reabilitare a celui de-al treilea tronson al clădirii Spitalului Clinic de Copii „Sfânta Maria” Tronsonul III, parte a proiectului de modernizare a acestei unităţi medicale, au fost finalizate, demarat în urmă cu patru ani, au fost finalizate. Modernizarea Spitalului de Copii este cel mai mare proiect de reabilitare a unei unități medicale, realizat cu fonduri europene, valoarea investiţiei ridicându-se la 26 milioane de euro....

Centrul de Simulare al UMF Iași, proiect finanţat din bani europeni

În prezenţa rectorului Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, și a directorului general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), Vasile Asandei, săptămâna trecută a fost semnat contractul de finanțare a proiectului „Investiții în infrastructura de învățământ din cadrul UMF Iași – Centrul de Simulare”. „Suntem mulțumiți și încântați că Agenția...

A fost semnat contractul privind începerea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de tramvai Iaşi – Dancu

Primarul Mihai Chirica a semnat în această săptămână contractul de lucrări de construire aferent proiectului cu finanțare europeană „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu”. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, lucrările efective vor începe în jurul datei de 20 iulie și vor fi executate în cel mult 28 de luni de asocierea SC Mari Vila Com SRL București – SC Conest SA Iași în cadrul unui contract în valoare de 45.013.688,49...

Clădirea Facultății de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, reabilitată cu fonduri europene

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUI) a semnat cel de-al treilea contract de finanțare cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) pentru reabilitarea completă a corpului „Energetică” al Facultății de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată (FIEEIA). Valoarea contractului este de aproximativ 8,8 de milioane de lei, finanțare europeană nerambursabilă. În urma semnării acestui contract, TUI devine instituția...

A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a zonei de agrement C.A. Rosetti

Primarul Mihai Chirica a semnat miercuri, 6 mai, ordinul de începere a lucrărilor prevăzute în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Reabilitare şi modernizare zona de agrement C. A. Rosetti”. Lucrările vor fi executate în cel mult 24 de luni de SC Con Ted Company SRL contra unei sume de 6.135.287,64 lei, fără TVA (7.300.992,29 lei, cu TVA). Contractul de lucrări cu firma menționată a fost semnat luni, 4 mai. Proiectul „Reabilitare şi modernizare...

A fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea şi modernizarea zonei de agreement C.A. Rosetti

Primarul Mihai Chirica a semnat astăzi, 4 mai, contractul de lucrări aferent proiectului cu finanţare europeană privind reabilitarea şi modernizarea zonei de agrement C. A. Rosetti. Lucrările vor fi executate în cel mult 24 de luni de SC Con Ted Company SRL contra unei sume de 6.135.287,64 lei, fără TVA (7.300.992,29 lei, cu TVA). Proiectul „Reabilitare şi modernizare zona de agrement C.A. Rosetti” are o valoare totală de 13.928.129,86 lei, cu TVA (circa...

Lucrările de înlocuire a căii de rulare a tramvaielor din Podu Roş, finalizate în această săptămână

Lucrările de înlocuire şi modernizare a căii de rulare a tramvaielor de pe Bulevardul Țuțora vor fi finalizate în acestă săptămână, anunţă, într-un comunicat, primarul Mihai Chirica. Demarate în luna octombrie 2019, lucrările – care aveau ca termen de finalizare data de 1 mai 2020 –  fac parte din cadrul proiectului cu finanțare europeană „Reabilitarea Infrastructurii de tramvai în Municipiul Iași”, constând în înlocuirea atât a...

Transportul în comun din municipiul Iaşi, modernizat cu fonduri europene

Primăria Municipiului Iași a primit de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației o adresă oficială și o copie a Ordinului de Finanțare nr. 4920 / 4 noiembrie 2019 aferent proiectului „Achiziție mijloace de transport public – tramvaie 30 metri, Iași”, al cărui beneficiar este parteneriatul dintre Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Municipiul Iași. Este vorba despre asigurarea oficială, în cea...

Începând cu anul viitor, la Iași vor circula tramvaie noi

În prezenţa primarului Mihai Chirica şi a directorului de export al companiei turceşti Bozankaya, Yigt Belin, la Iaşi a fost semnat luni, 11 noiembrie, contractul privind achiziționarea de către Municipiul Iaşi a unui număr de 16 tramvaie noi. În urma licitaţiei organizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, compania turcească Bozankaya a fost declarată câştigătoare în faţa polonezilor de la Pesa. Turcii urmează astfel...

Modificări importante în circulaţia mijloacelor de transport în comun

Ca urmare a începerii lucrărilor de reabilitare a căii de rulare a tramvaielor de pe Bulevardul Ţuţora, parte a proiectului cu finanțare europeană „Reabilitarea Infrastructurii de tramvai în Municipiul Iași”, începând de sâmbătă,  19 octombrie, circulaţia mijloacelor de transport în comun din municipiu va suferi o serie de modificări, informează reprezentanţii Companiei de Transport Public (CTP). Astfel, tramvaiele de pe traseele 1 și 13 vor...
;