Tag Archives: Klaus Iohannis
Liberalii afirmă că mai mulţi primari PSD din judeţul Iaşi îl vor susţine pe Iohannis la prezidenţiale
Cel puţin zece primari PSD din judeţul Iaşi îl vor susţine pe Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, a anunţat, miercuri, deputatul Costel Alexe, preşedintele PNL Iaşi. Într-o conferinţă de presă, care a avut loc la sediul partidului, Costel Alexe a precizat că la alegerile locale de anul viitor, actualii primari PSD care în campania pentru prezidenţiale îi vor acorda sprijinul actualului şef al statului, Klaus Iohannis, vor...
Proiectul „România educată”, lansat de preşedintele Klaus Iohannis, în dezbatere publică la Iaşi
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, sâmbătă, la Iaşi, la o dezbatere publică pe tema proiectului “România Educată”, iniţiat în luna decembrie a anului trecut de şeful statului şi care îşi propune o nouă viziune asupra politicilor publice din educație. “Dascălilor li se cere mult şi pe bună dreptate. Însă pentru a-şi îndeplini rolul şi vocaţia, ei au nevoie de un parcurs de carieră flexibil, motivant şi atrăgător, bazat pe o selecţie...
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a lansat, sâmbătă, la Iaşi, cartea „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a lansat, sâmbătă, la Iaşi, cea de-a treia carte a sa, intitulată “EU.RO – Un dialog deschis despre Europa“, apărută la începutul acestui an la Editura „Curtea Veche”. Evenimentul a avut loc la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, în prezenţa a cârtova sute de admiratori, care au avut acces doar pe bază de invitaţie. Iniţial, lansarea celui mai recent volum semnat de şeful statului trebuia să...
Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat pe ieşeni să se prezinte la referendum pe 26 mai
Peste 15.000 de persoane au participat sâmbătă după amiază, în Piaţa Unirii din Iaşi, la mitingul organizat de PNL, prilejuit de lansarea candidaţilor acestei formaţiuni politice la alegerile europarlamentare din 26 mai. La eveniment a fost prezent şi preşedintele României, Klaus Iohannis, care cu acest prilej i-a îndemnat pe ieşeni să se prezinte la referendumul pentru justiţie programat în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare şi să spună...
Iohannis: Iaşul nu merită să ajungă un oraş al investiţiilor mereu promise şi amânate
În cadrul unei ceremonii care a avut loc în această seară la Palatul Culturii, președintele României, Klaus Iohannis, a înmat priamrului Mihai Chirica copia după decretul de promulgare a legii privind declararea municipiului Iaşi drept „Capitală istorică a României”. Cu acelaşi prilej, şeful statului a dat citire decretelor de decorare a unor instituții culturale din Iași, cu prilejul zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române....
Preşedintele Klaus Iohannis, aşteptat miercuri la Iaşi
Președintele României, Klaus Iohannis, este aşteptat miercuri la Iași, unde va participa la o serie de acţiuni incluse în cadrul Zilei Unirii. Vizita şefului statului are loc cu o zi înaintea aniversării a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, având în vedere faptul că pe 24 ianuarie, Klaus Iohannis se va afla la Bruxelles, la o reuniune informală a Consiliului European. Programul vizitei la Iaşi a preşedintelui cuprinde depunerea unei coroane...
Program special pregătit de Primărie cu prilejul aniversării a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române
Primăria Municipiului Iaşi a pregătit un program special dedicat aniversării a 160 de ani de la Unirea Principatelor Român. Astfel, pe lângă manifestările tradiționale programate pe 24 ianuarie în Piața Unirii, în acest an, Iaşul va primi, pe 23 ianuarie, vizita președintelui României, Klaus Iohannis. Manifestările din 23 ianuarie vor debuta la ora 11.00, când Primăria Municipiului Iaşi va găzdui întrunirea Asociației „Moldova se dezvoltă”,...
Președintele Klaus Iohannis, prezent la deschiderea noului an academic, la invitaţia Universităţii Tehnice din Iaşi
La invitația Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, președintele României, Klaus Iohannis, va fi prezent luni, 1 octombrie, la Iaşi, la festivităţile prilejuite de deschiderea oficială a noului an academic şi de împlinirea a 205 ani de când la Iaşi a fost înfiinţată, de către Gheorghe Asachi, prima clasă de ingineri hotarnici cu predare în limba română. „Am avut în luna martie prima discuție cu domnul președinte, referitoare...
Preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent la Iaşi, la deschiderea noului an universitar
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va fi prezent luni, 1 octombrie, la Iaşi, la deschiderea oficială a noului an academic, care se va desfăşura la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri”. Anunţul a fost făcut astăzi, într-o conferinţă de presă, de primarul Mihai Chirica, care a salutat iniţiativa şefului statului de a participa la acest important eveniment pentru mediul universitar. “După ce a fost prezent, pe 10 septembrie, la Alba...
Președintele și premierul, prezenți la manifestările de la Iași, prilejuite de Ziua Unirii
La manifestările care se vor desfășura duminică, 24 ianuarie, la Iași, prilejuite de aniversarea a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române, vor fi prezenți atât președintele României, Klaus Iohannis, cât și premierul Dacian Cioloș. Alături de cei doi înalți demnitari, la ceremoniile programate începând cu ora 11.30 vor fi prezenți, de asemenea, cei doi co-președinți ai PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga. ”Practic, pe 24 ianuarie, la Iași...