Tag Archives: targ
Lucrări ale meșterilor populari, prezentate într-un târg dedicat Micii Uniri, la Palas
La Palas vor avea loc mai multe evenimente dedicate zilei de 24 ianuarie, atunci când marcăm Unirea Principatelor Române. Știm cât de importante sunt tradițiile și, de aceea, te invităm să participi la târgurile cu produse artizanale și obiecte de artă, dar și la prezentarea de modă cu ținute populare pentru copii.
De joi până duminică, în perioada 23 – 26 ianuarie 2020, în Atriumul Palas Mall va avea loc Târgul de Ziua Unirii Principatelor,...
O nouă ediţie a Târgului “Produs în România”, în acest week-end, în parcarea de la Prefectură
Târgul ”Produs în România”, organizat cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) Iași, își redeschide porțile la sfârşitul acestei săptămâni. Astfel, timp de patru zile, în perioada 11-14 octombrie, în parcarea de la Prefectură, producători din toate regiunile țării vor comercializa produse tradiționale, preparate din carne și lapte, produse apicole, dulciuri de casă, cozonac secuiesc, produse viticole, marochinărie, pielărie, blănărie, artizanat,...
Sărbătorile Iaşului, sub semnul solidarităţii
Sărbătorile Iaşului din acest an se vor desfăşura sub semnul solidarităţii, a declarat primarul Mihai Chirica, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Roznovanu. Edilul a motivat această alegere având în vedere aniversarea celor 30 de ani de la Revoluţia Română şi necesitatea redeşteptării încrederii românilor în valorile democraţiei şi libertăţii. „În vederea organizării acestei ediții a Sărbătorilor Iașului, pe...
Iaşi – Capitala Vinului de Calitate
Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Republica Moldova – România organizează, în premieră la Iaşi, în intervalul 20 – 22 septembrie, evenimentul „Capitala Vinului de Calitate”, care are ca scop promovarea pe plan intern și internațional a potențialului produselor viniviticole. Evenimentul, la care vor participa producători din regiunile...
Festivalul “Zilele Recoltei Editoriale”, la cea de-a VII-a ediţie
În organizarea Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, în perioada 12-14 septembrie, în Parcul Copou se desfăşoară cea de-a VII-a ediţie a Târgul de carte “Zilele Recoltei Editoriale”. La standurile special amenajate în Parcul Copou, nu mai puţin de 16 edituri ieşene îşi prezintă cu această ocazie cele mai noi apariţii, în cadrul unui eveniment al cărui motto este: “Cine are carte, are parte, cine nu are să-și...
Soiurile românești de legume și produsele locale, promovate în cadrul ”Târgului Legumelor de Iași”
Evenimentul, care a reunit producători din județul Iaşi, care au expus roadele obținute din semințe românești. a avut loc, joi, la Târgu Frumos, fiind organizat de Direcția pentru Agricultură Județeană Iași împreună cu Primaria Târgu Frumos, în colaborare cu Asociația Producătorilor de Legume ”Ecoleg” și Cooperativa Agricolă de Gradul I Ecoleg. ”Organizarea acestui târg, eveniment aflat la prima ediţie, reprezintă o inițiativă frumoasă...
Începe o nouă ediție a celui mai mare târg de rechizite și manuale școlare din regiune, la Palas
De miercuri, 21 august 2019, copiii și părinții sunt așteptați la Palas, să dea startul pregătirilor pentru începutul anului școlar, la Târgul Excelsior. Cărți, manuale, papetărie, birotică, rechizite și ghiozdane, pe toate le veți găsi într-un singur loc și într-o varietate de opțiuni.
În perioada 21 august – 15 septembrie, în Atriumul Palas Mall se desfășoară cea de-a VI-a ediție a Târgului pentru Școală Excelsior, organizat de Librăriile...
Târgul meşterilor populari, în perioada 17-19 mai, pe esplanada de la Palatul Culturii
În organizarea Muzeului Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului”, în perioada 17-19 mai, pe esplanada Palatului Culturii va avea loc cea de-a XX-a ediţie (aniversară) a Târgului meşterilor populari, eveniment inclus în programul dedicat Zilei Internaționale a Muzeelor (18 mai), precum și Nopții Europene a Muzeelor (18...
Cele mai bune oferte imobiliare din Iași, prezentate la începutul lunii aprilie, la Palas
Singurul târg imobiliar din Iași va avea loc, în luna aprilie, în ansamblul din centrul orașului. Salonul Imobiliar Palas Iași 2019 vine în întâmpinarea celor care se află în căutarea locuinței perfecte, reunind dezvoltatori, agenții imobiliare și instituții financiare, care vor prezenta ofertele momentului.
Dacă ești în căutarea locuinței de vis sau vrei să-ți faci cunoscut proiectul rezidențial, notează-ți în agendă perioada 5 –...
Mărțișoare cu patina timpului și create de artiști plastici, în week-end, la Palas
Primăvara este foarte aproape, așa că în ansamblul Palas își fac prezența vestitorii săi cu șnur alb și roșu. În acest week-end, clienții pot alege simboluri și cadouri deosebite, de la târgul de obiecte de artă și antichități sau de la expoziția de mărțișoare create de artiști plastici.
Vineri, pe 22 februarie 2019, la Palas începe o nouă ediţie a Târgului de Artă şi Antichităţi. Zeci de anticari din diferite colțuri ale țării...