Tag Archives: Zona Metropolitană

Conferința „Cum modelăm un oraș pentru oameni – Specialiștii proiectează orașe pentru oameni, primarii le administrează”

Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Asociaţia Municipiilor din România, Asociația CIVICA (organizație neguvernamentală pentru inovare socială prin participare publică) și Asociația culturală Pro Event organizează sâmbătă, 16 iunie, de la ora 10.00, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, conferința „Cum modelăm un oraș pentru oameni – Specialiștii proiectează orașe pentru oameni, primarii le administrează”. Evenimentul...

Începând din toamnă, o călătorie cu mijloacele de transport în comun din Iaşi va costa 2,5 lei

Începând din luna septembrie, ieşenii vor plăti mai mult pentru o călătorie cu mijloacele de transport în comun. Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali au aprobat, miercuri, noile tarife ale biletelor de călătorie cu mijloacele de transport în comun din municipiu, precum şi noile preţuri ale abonamentelor, valabile începând din toamnă. Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu voturile consilierilor PSD şi ALDE, în timp ce consilierii...

Autobuzele CTP Iaşi vor ajunge până în comuna Miroslava

Autobuzele Companiei de Transport Public (CTP) vor efectua începând din acest an curse regulate între municipiul Iaşi şi comuna Miroslava. Anunţul a fost făcut, miercuri, de primarul Mihai Chirica, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu omologul său din Miroslava. “Edilul acestei comune ne roagă să mergem cu transportul până la capătul satului Voroveşti. Nu este foarte departe de sediul primăriei din Miroslava, motiv pentru care vom analiza cum...

Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a fost aprobată de membrii Zonei Metropolitane Iași

Primarii din Zona Metropolitană Iași (ZMI) au avizat favorabil Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a Municipiului Iași 2015 – 2030. Votul a fost acordat astăzi, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, în cadrul unei ședințe a Consiliului Metropolitan al Asociației Zona Metropolitană Iași, și a fost necesar în vederea depunerii SIDU la Agenția de Dezvoltare Regională Nord – Est. Tot astăzi, membrii ZMI au avizat și...

A fost prelungită perioada de dezbatere publică a Strategiei Integrate de Dezvoltare pentru Polul de Creștere Iași 2015-2030

Municipiul Iași prelungește perioada de dezbatere publică a Strategiei Integrate de Dezvoltare pentru Polul de Creștere Iași 2015-2030 (S.I.D.U.) până pe data de 30 octombrie 2016. Documentul programatic a fost publicat pe data de 31 august și a fost supus inițial dezbaterii publice până la 1 octombrie 2016. ”Ca urmare a interesului pentru Strategia 2015-2030, manifestat de participanții la întâlnirile de dezbatere publică, s-a decis prelungirea acestei...

Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a municipiului Iași a intrat în dezbatere publică

Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU), document care include viziunea propusă de comunitatea locală asupra dezvoltării economice și sociale a municipiului Iași și a Zonei Metropolitane Iași (ZMI) în perioada 2015-2030, intră începând cu data de 1 septembrie 2016, timp de 30 de zile, în dezbatere publică, ocazie cu care toți cei interesați (cetățeni, autorități, instituții publice și private, reprezentanți ai mediului academic și de...

Mai multe drumuri din județul Iași au intrat în reparații

Consiliul Judeţean (CJ) Iași, prin Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP) Iaşi, continuă lucrările de reparaţii la o serie de drumuri judeţene. După cum au anunțat reprezentanții CJ Iași, în această perioadă se lucrează la DJ 248 (Tomeşti-Holboca) şi DJ 249E (Tomeşti-Chipereşti). Totdată, au fost finalizate lucrările pe DJ 282 (Rediu-Vânători-Horleşti-Movileni-Gropniţa) pe o portiune de 25 km, DJ 208K (E85- spre Cristeşti), DJ 208F...

Un nou proiect cu finanțare europeană, lansat de Primărie

Primăria municipiului Iaşi, prin Zona Metropolitană Iaşi (ZMI), a lansat săptămâna trecută un nou proiect cu finanțare europeană privind dezvoltarea economică a comunității rurale. Intitulat ”DECoR DRU – Dezvoltarea Economică a Comunităţii Rurale prin Dezvoltarea Resurselor Umane din Zona Metropolitană Iaşi”, proiectul îşi propune să îmbunătăţească calitatea resurselor umane din mediul rural al ZMI prin calificarea, informarea şi consilierea...

Planul de transport pentru Zona Metropolitană Iași, model de exemplu pentru orașele din Uniunea Europeană

Master planul referitor la mobilitatea urbană în Zona Metropolitană Iași (ZMI), elaborat de Primăria municipiului Iași, ar putea deveni, în perioada următoare, document oficial al Uniunii Europene, cu posibilitatea de a fi implementat, ca model de practică, în toate orașele din Europa, membre ale rețelei CIVITAS. ”Comitetul Consultativ Politic (PAC), organism european care stabilește politicile în domeniul transportului public urban, a propus finanțarea...
;