Tag Archives: iasi
Numărul salariaților din județul Iași, în creștere față de anul trecut
Efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi, la data de 28 februarie 2015, a fost de 149.024 persoane, în creştere cu 2.086 persoane (+1,4%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2014 şi cu 241 persoane, comparativ cu sfârşitul lunii ianuarie 2015. Potrivit Direcției Județene de Statistică (DJS), în luna februarie 2015, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Iaşi a fost de 2.224 lei (+7,6% faţă de luna februarie 2014), iar cel mediu net de...
Sistemul de management integrat al deșeurilor din județul Iași, finalizat până la sfârșitul acestui an
În prezența președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, și a autorităților locale, în comuna Bălțați a avut loc marți, 7 aprilie, semnarea contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor de construcţie a staţiei de transfer Bălţaţi și a staţiei de transfer şi sortare Ruginoasa, din cadrul proiectului ”Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Iaşi”. ” Am semnat ultimul mare contract din cadrul...
A fost recepţionat primul drum din beton realizat după 1989 în județul Iași
În prezența președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, și a directorului Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP), Daniel Minciună, marți, 7 aprilie, a avut loc recepţia lucrărilor de modernizare a DJ 282 E, din DN 28 (Bălţaţi) – Lungani – Sineşti – Mădârjac – Runc – Poiana de Sus – Ţibana – DJ 248 A, pe tronsonul Lungani – Sineşti. Artera reprezintă primul drum judeţean din beton,...
Campanie umanitară pentru educația a 20 de tineri din mediul rural
Centrul Comercial ”Felicia” derulează în perioada 24 martie – 11 aprilie o campanie umanitară, prin care dorește să sprijine educația a 20 de tineri din mediul rural din Iași, care au rezultate foarte bune la școală. Campania este realizată în colaborare cu Fundația Serviciilor Sociale ”Bethany”, care a creat programul ”START – Program de Burse pentru copii din mediul rural”. Potrivit inițiatorilor acestei campanii, beneficiarii programului...
Scriitori ieșeni se întâlnesc cu elevi din Râmnicu Sărat
Marţi, 7 aprilie 2015, ora 10,30, la Biblioteca “Gheorghe Asachi” Iaşi (Sala de festivităţi), are loc întâlnirea scriitorilor ieşeni (Horia Zilieru, Emilian Marcu, Mihai Batog Bujeniţă, Vasile Larco, Mihai Haivas, Mihai Caba, Gheorghe Bălăceanu, Eugen Deutsch) cu elevi de la Colegiul Naţional “Alexandru Vlahuţă” din Rîmnicul Sărat, coordonaţi de prof. Mioara Bahna şi prof. Guniţă Foarfecă, eveniment ce se desfăşoară în cadrul programului ...
Târg tradițional de Paște și Labirintul Iepuraşului, la Palas
Pregătirile pentru Sărbătorile Pascale continuă, iar Palas Mall vine în întâmpinarea clienţilor cu un târg de produse specifice. Pentru cei mici, distracţia continuă în Labirintul Iepuraşului.
De marţi până sâmbătă, 7 – 11 aprilie 2015, la etajul 1 al Atriumului Palas Mall se desfăşoară Târgul Tradiţional de Paşte. Cei veniţi la shopping îşi vor putea completa lista cumpărăturilor pentru sărbători cu produse specifice. Expozanţii s-au...
Proiectul ”BOOK-ătăria”, la prima ediție
Biblioteca Judeţeană ”Gheorghe Asachi” organizează marți, 7 aprilie, începând cu ora 14.00, în Sala de Festivități, prima ediție a proiectului ”BOOK-ătăria”. Maestrul ”book-ătar” al întâlnirii este scriitorul Bogdan Ulmu, care va aborda tema ”Literatura gastronomică la români”. Activitatea este înscrisă în calendarul programului național ”Școala Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun!”, fiind organizată în parteneriat...
Schimb de bune practici în domeniul gastronomiei între elevii ieșeni și cei din Israel
Liceul Tehnologic Economic ”Virgil Madgearu” din Iaşi a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, gazda unui schimb de bune practici în domeniul gastronomiei şi artei culinare, susţinut de un grup de zece cursanţi ai Colegiului de gastronomie ”Culinary” din Tel Aviv şi trei maiştri bucătari de renume mondial: Executive Chef Waleed Mahajna (Amani Sweet), Executive Chef Odeh Abu El-Hawa (Hotel 7 ”Arches” Jerusalem) şi Chef Ziad Atiya (Tadmor School...
Curs de formare privind marketing-ul social, organizat de Asociația ”Salvați Copiii” Iași
Asociaţia ”Salvaţi Copiii” Iaşi, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, a organizat în perioada 31 martie – 3 aprilie, în cadrul proiectului ”Schimbări mici, diferențe MARI!”, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției, prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeana extinsă, cursul de formare ”Marketing social, imagine și fundraising”, ai cărui beneficiary sunt reprezentanţii...
Elevii de nota zece din județul Iași, premiați de E.ON România
Luni, 6 aprilie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Iași a avut loc festivitatea de premiere a elevilor de elită din clasa a VIII-a, care au fost selectaţi pentru a intra în competiţia ”Zece elevi de nota zece”, organizată de E.ON România. “Ştim că viitorul nostru depinde de educaţia tinerei generaţii, iar aceşti copii excepţionali reprezintă modele într-o lume care suferă deseori de lipsa acestora. Performanţa la învăţătură trebuie...


