Tag Archives: iasi

Victor Ponta anunță includerea autostrăzii Moldova – Transilvania în Masterplanul de transport. PNL vrea document scris în acest sens

Întrunit în ședință extraordinară la Iași, Biroul Politic Național al PNL a adoptat vineri, 23 ianuarie, cu unanimitate de voturi, o rezoluție privind necesitatea realizării autostrăzii Moldova – Transilvania, pe traseul Ungheni – Iași – Târgu Neamț – Ditrău – Târgu Mureș. Potrivit vicepreședintelui PNL, Cristian Adomniței, în rezoluție se precizează că reprezentanții acestei formațiuni politice nu vor vota în Parlament textul...

Scandal pe tema discursurilor ținute de oficialități cu ocazia Zilei Unirii Principatelor

Deși 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române – ar trebui să fie o sărbătoare în care să se regăsească toți românii, indiferent de culoarea lor politică, se pare că nici în acest an, ieșenii nu vor avea parte de un ”consens” în ceea ce privește discursurile politicienilor care vor urca, sâmbătă, pe scena special amenajată în Piața Unirii. Într-un comunicat de presă, remis joi, 22 ianuarie, instituțiilor mass media locale,...

Peste 15.600 de ieșeni s-au imunizat până acum împotriva gripei

De la începutul campaniei de vaccinare antigripală, din luna noiembrie 2014, și până în prezent, în județul Iași s-au imunizat 15.619 de persoane. Conform statisticilor Direcției de Sănătate Publică (DSP), în săptămâna 12.01 – 19.01.2015 s-au administrat 232 de vaccinuri. În funcţie de categoriile de persoane, în săptămâna anterioară, vaccinările au avut loc după cum urmează: 78 doze pentru persoanele cu boli cronice (pacienți cu vârsta...

Bugetul municipiului Iași pe anul 2015 a intrat în dezbatere publică

Bugetul municipiului Iași în anul 2015 va fi de 1,233 miliarde lei, cu 11,2% mai mare decât cel de anul trecut, el urmând să fie împărțit în două componente esențiale, bugetul de funcționare al orașului, în valoare de 608 milioane lei și, respectiv, bugetul de dezvoltare al orașului, în valoare de 625 milioane lei. Potrivit primarului Gheorghe Nichita, bugetul municipiului Iași a intrat începând de miercuri, 21 ianuarie, în dezbatere publică, urmând...

Iașul și copiii săi sărbătoresc la Golia Ziua Unirii Principatelor Române

Asociaţia ”Centrul de Promovare Turistică” Iaşi organizează sâmbătă, 24 ianuarie, evenimentul intitulat  “Iașul și copiii săi sărbătoresc la Golia Ziua Unirii Principatelor Române”. Astfel, începând cu  ora 10.00, în Turnul Golia vor veni copiii din clasele V-VIII de la Școala Generală cu clasele I-VIII “Veniamin Costache“ din comuna Sinești, județul Iași, și copiii din clasele I-IV de la Școala Generală ”Mihai Codreanu” din...

Liceul ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași sărbătorește șase decenii de existență

Liceul Teoretic ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi sărbătoreşte şase decenii de existenţă (1955 – 2015), moment care va fi marcat printr-o serie de manifestări care se vor desfăşura  în perioada 21-24 ianuarie. Acţiunile vor reuni foşti şi actuali profesori, dedicaţi deopotrivă meseriei alese, nobilei misiuni de a construi caractere puternice, capabile să răspundă prompt exigenţelor majore ale societăţii.De asemenea, vor fi prezenţi foşti...

Anul trecut, în municipiul Iași s-au născut mai mulți copii decât în 2013

Numărul nașterilor înregistrate anul trecut în municipiul Iași a fost superior celui înregistrat în 2013, aceeași situație fiind înregistrată și în cazul căsătoriilor, dar și al deceselor. Astfel, potrivit reprezentanților municipalității, în anul 2014, în municipiul Iași au fost înregistrate oficial 7.643 de nașteri, față de 7.548 în 2013. De asemenea, în 2014 s-au înregistrat 2.084 de căsătorii, față de 2.038 în 2013, în timp ce...

A crescut numărul turiștilor cazați în unitățile hoteliere din județul Iași

În luna noiembrie 2014, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din județul Iași au înregistrat o creştere de 12,5%, iar înnoptările de 8,2%. În perioada 1.I-30.XI 2014, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2013, sosirile au înregistrat o creştere de 6,6%, iar înnoptările de 10,2%, durata medie a şederii fiind de asemenea în creștere, de la 1,94 zile la 2,00 zile....

Peste 15.000 de ieșeni s-au vaccinat împotriva gripei de sezon

De la începutul campaniei de vaccinare antigripală, care a debutat în luna noiembrie 2014, și până în prezent, în județul Iași s-au imunizat 15.387 de persoane. Conform statisticilor effectuate de Direcția de Sănătate Publică (DSP), în săptămâna 05.01 – 11.01.2015 s-au administrat 268 de vaccinuri. ”În funcţie de categoriile de persoane, în săptămâna anterioara s-au efectuat vaccinări după cum urmează: persoane cu boli cronice (6 luni...

Numărul salariaților din județul Iași, în scădere

Efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi, la data de 30.XI.2014, a fost de 148.451 persoane, în creştere cu 1.431 de persoane (+1,0%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2013 şi în scădere cu 167 persoane, comparativ cu sfârşitul lunii octombrie 2014. Potrivit reprezentanților Direcției Județene de Statistică (DJS), în luna noiembrie 2014, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Iaşi a fost de 2.209 lei (+3,1% faţă de luna noiembrie...
;