Tag Archives: iasi
Noi cursuri de iniţiere, perfecţionare şi specializare organizate de Camera de Comerţ începând cu luna octombrie
Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi vine în întâmpinarea nevoilor de formare pe piaţa muncii diversificându-şi paleta de cursuri autorizate ANC (Autoritatea Naţională pentru Calificări), cursanţii având posibilitatea să obţină, în urma cursului final susţinut în faţa unei comisii, a unui certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei.
„Luna aceasta organizăm noi serii pentru cursul de Manager proiect (40...
Conducerea Maternității ”Elena Doamna” din Iași a scăpat de demitere
Membrii Consiliului de Administraţie (CA) de la Maternitatea ”Elena Doamna“ s-au întrunit vineri, 3 octombrie, pentru a decide soarta conducerii spitalului, după ce Ministerul Sănătăţii (MS) a cerut, în raportul întocmit, eliminarea din funcţie a managerului, dr. Emil Anton, şi a directorul medical, dr. Răzvan Socolov. Reprezentantul președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași în Consiliul de Administrație (CA) al Maternității ”Elena Domna”...
Colegiul ”Costache Negruzzi” din Iași aniversează 119 ani de la înființare
Cu gândul întors către trecut, spre reperele întemeierii, Colegiul ”Costache Negruzzi” din Iaşi îşi celebrează, în perioada 3-5 octombrie, valorile şi principiile, sub semnul aniversării a 119 ani de tradiţie şi rodnică devenire, în perioada 3-5 octombrie 2014. Programul manifestărilor va debuta vineri, 3 octombrie, la ora 10.00, în amfiteatrul liceului, cu o festivitate specială., urmată de premierea elevilor şi a profesorilor îndrumători,...
Casa Auto Iași inaugurează primul showroom Mercedes-Benz din România la noile standarde
Miercuri, 1 octombrie 2014, a fost inaugurat noul showroom Mercedes-Benz. Cu această ocazie, Boris Billich, în calitate de CEO și președinte al Mercedes-Benz România, a înmânat preşedintelui Casa Auto Iaşi, Bogdan Pițigoi, o plachetă care marchează cei 15 ani de succes ai parteneriatului dintre Mercedes-Benz și Casa Auto. Atmosfera evenimentului a fost completată de binecunoscutul realizator de televiziune Cătălin Ștefănescu, în calitate de ambasador...
Cărțile au cele mai bune prețuri la Bookfest Iași
Cu numai patru zile rămase până la Salonul de Carte Bookfest Iași – ediția a doua, expozanții anunță o ofertă vastă de carte și reduceri substanțiale. Vizitatorii Salonului Bookfest – deschis zilnic de vineri până duminică la Sala Pașilor Pierduți – își vor putea completa bibliotecile cu volume ale autorilor prezenți la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT). Editurile importante din România – Humanitas,...
After school la Seven Hills: cursuri de limba engleză, cluburi de balet și instrumente muzicale
Seven Hills International School, singura şcoală internaţională cu predare exclusiv în limba engleză din Regiunea de Nord-Est, vine în întâmpinarea elevilor ieşeni cu un program de after school interactiv.
Părinţii care doresc să le ofere copiilor o alternativă constructivă de petrecere a timpului liber vor găsi laSeven Hills o ofertă completă, care îmbină studiul cu atelierele distractive de dezvoltare a abilităţilor personale. Programul se...
”Anul European al Limbilor”, sărbătorit la Liceul Teoretic ”Miron Costin” din Iași
Începând cu anul 2001, ziua de 26 septembrie este dedicată celebrării limbilor europene, vechiul continent fiind posesorul unei adevărate bogății lingvistice: 23 de limbi oficiale și peste 60 de comunități autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară, la care se adaugă limbile vorbite de cetățenii provenind din alte țări și de pe alte continente. Tocmai pentru a atrage atenția asupra acestei imense bogății lingvistice, Uniunea Europeană...
După 16 ani, Iașul este din nou gazda Congresului Național de Farmacie și România
În perioada 24-27 septembrie, la Iași se desfășoară cea de-a XV-a ediție a Congresului Național de Farmacie din România (CNFR), eveniment la care participă peste 2.000 de specialiști din domeniul farmaceutic (cercetători, producători de medicamente, cadre didactice, farmaciști de circuit deschis, farmacisti, clinicieni etc.) din țară și de peste hotare. Tema congresului din acest an, organizat pentru a doua oară la Iași, după o absență de 16 ani,...
Azerbaidjanul, interesat de turism și investiții la Iași
O delegație oficială, condusă de șeful Departamentului de Ştiinţe şi Învăţământ Superior din cadrul Ministerului Educaţiei din Azerbaidjan, Gultekin Huseynova, s-a aflat joi, 25 septembrie, la Iași, ocazie cu care membrii acesteia au fost primiți de conducerea Consiliului Județean Iași. ”Iaşul a avut parte de o vizită foarte importantă din partea unei delegaţii din Azerbaidjan, în frunte cu doamna Gultekin Huseynova şi cu domnul Jafar Jafarov,...
Atelier de croitorie pentru fetițe și competiție de streetball pentru tineri, sâmbătă, la Iulius Mall
În această sâmbătă, IULIUS MALL le invită pe micile domnişoare la atelierul de creaţie vestimentară pentru păpuşi „Fabrica de prinţese”. Atelierul va fi organizat la parterul mall-ului, în zona Carrefour Market, de la ora 11.00, în colaborare cu „Flori de Portocal” şi atelierul de retuş „Perfect”. În ton cu începutul de an şcolar, fetiţele vor croi cele mai frumoase uniforme pentru prietenele lor, înnoind astfel garderoba...


