Tag Archives: iasi

Ieşenii mai au de aşteptat până când vor putea face din nou baie în Ciric

Reprezentanţii municipalităţii ieşene au anunţat că după finalizarea lucrărilor de decolmatare şi întărire a malurilor, lacul Ciric a fost reumplut, acesta fiind în prezent în parametri normali din punct de vedere organoleptic. Muncitorii firmei care a câştigat licitaţia organizată anul trecut de Primărie privind reabilitarea şi modernizarea zonei de agreement Ciric lucrează în această perioadă la amenajarea parcărilor, la realizarea fundaţiei...

Campanie de conştientizare a populaţiei privind riscurile poluării apei şi solului cu nutrienţi, lansată la Iaşi de Ministerul Mediului şi Pădurilor

În prezenţa secretarului de stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor, Mugurel Cozmanciuc, la Iaşi a avut loc marţi, 19 iunie, lansarea oficială a campaniei de sensibilizare şi conştientizare a proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi pentru Bazinul Hidrografic Prut”. La eveniment, care s-a desfăşurat la Hotelul „Astoria”, au fost prezenţi, pe lângă reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţele care fac parte din Bazinul...

Fotbaliştii de la CSMS Iaşi au revenit la antrenamente

Fotbaliştii de la CSMS Iaşi şi-au reluat luni, 18 iunie, antrenamentele în vederea debutului în noua ediţie de campionat a Ligii I, programat pe 21 iulie, pe teren propriu, împotriva echipei Oţelul Galaţi. La reunire, care a avut loc la Stadionul “Emil Alexandrescu” din Copou, au fost prezenţi, alături de antrenorul Ionuţ Popa şi preşedintele executiv al CSMS, Florin Prunea, jucătorii Irimia, Hăisan, Bălan (portari), Tincu, Mitrea, Creţu, Avrămia,...

Încasări record, în week-end, la Ştrandul Municipal şi plaja Nicolina

Încasările rezultate din vânzarea biletelor de intrare la Ştrandul Municipal şi la plaja Nicolina, în week-end-ul trecut, au fost de 67.490 de lei, respectiv de 28.047 de lei. Potrivit datelor puse la dispoziţie de conducerea Primăriei, la sfârşitul săptămânii trecute, la Ştrand au fost vândute 9.500 de bilete, în timp ce la plaja Nicolina – 4.000. Cele mai multe bilete (6.500) au fost vândute, la Ştrand, duminică, 17 iulie, când s-a întregistrat...

Noii consilieri judeţeni ieşeni au fost validaţi de BEJ

În prezenţa reprezentanţilor Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Iaşi, vineri, 15 iunie, în Sala „Cuza” din cadrul Hotelului „Unirea” a avut loc ceremonia de înmânare a certificatelor noilor consilieri judeţeni, câştigători ai alegerilor locale din 10 iunie. Cu această ocazie, reprezentanţii BEJ i-au înmânat certificatul de validare şi noului preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei. Candidatul USL a obţinut la alegerile...

Proiect privind reducerea poluării apei şi solului cu nutrienţi, lansat la Iaşi de Ministerul Mediului şi Pădurilor

În prezenţa secretarului de stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor, Mugurel Cozmanciuc, la Iaşi va avea loc marţi, 19 iunie, lansarea oficială a campaniei de sensibilizare şi conştientizare a proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi pentru Bazinul Hidrografic Prut”. La eveniment, care se va desfăşura începând cu ora 11.00 la Hotelul „Astoria”, vor fi prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţele care fac parte...

Masă rotundă despre siguranţa pe Internet a elevilor cu deficienţe de auz, organizată la Iaşi de organizaţia „Salvaţi Copiii ” şi Orange România

Organizaţia” Salvaţi Copiii”, în parteneriat cu Orange România, organizează marţi, 19 iunie, începând cu ora 11.00, o masă rotundă despre siguranţa pe Internet. Proiectul se adresează cadrelor didactice care predau copiilor cu deficienţe de auz. Întâlnirea va avea loc Grupul Şcolar “Vasile Pavelcu”, situat pe strada Dobrogeanu Gherea nr. 26, partenerii educaţionali ai proiectului. La masa rotundă sunt invitaţi să participe elevi...

La Folie Cafe & Boulangerie, o cafenea unică în Moldova, s-a deschis în Palas Mall

La Folie Cafe & Boulangerie este un spaţiu altfel, deosebit de primitor prin atmosfera călduroasă şi familiară, locul celor care doresc să se simtă cu adevărat ca acasă. Recent inaugurată şi amplasată în Palas Mall, spre esplanada Teatrului „Luceafărul”, cafeneaua are – inedit – un „croissant shop”, denumit în limba franceză boulangerie. În meniu sunt şi specialităţi dulci şi sărate în combinaţii surprinzătoare, după reţete...

Vânătorii de antichități, la ERA Park

Vanatorii de Antichitati, targul cu vanzare, unul dintre cele mai iubite evenimente organizate in mod periodic la ERA Park, va avea loc in acest weekend in cadrul Centrului Comercial. Astfel, de vineri pana duminica, 15 – 17 iunie, vizitatorii ERA Park vor putea admira si cumpara sute de produse expuse in cadrul targului. Printre acestea se numara bijuterii de argint, aur sau platina, decoratiuni, tablouri, icoane, colectii de numismatica, monede, bacnote, ceasuri...

Directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară a fost suspendat din funcție

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a decis prin ordin al directorului general, suspendarea contractului individual de muncă al dnei Narciza Nedelcu și totodată suspendarea acesteia din funcția de director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, începând cu data de 14 iunie 2012. ca urmare a plângerii penale  nr. 8584 din 13 iunie 2012 formulată de ANCPI împotriva acesteia. Ca efect al suspendării contractului...
;