Tag Archives: conferinta
Zilele Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, sub semnul Centenarului Unirii
Pe 7 și 8 decembrie, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași sărbătorește 138 de ani de la înființare, cu invitați speciali, conferințe extraordinare și lansări de carte. „Anul acesta, majoritatea manifestărilor vor sta sub semnul Centenarului Marii Uniri – a cărui proiecție are loc prin intermediul unui program complex, coordonat de Primăria Iași. În plus, vom continua seria Conferințelor Universității...
Conferință pe tema analfabetismului funcțional
Asociația „Ține de Noi” și Fundația Hanns Seidel – România, în colaborare cu Asociația Română de Literație și Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează marți, 21 noiembrie, conferința Reducerea analfabetismului funcțional. Demersuri, exemple de bună practică și propuneri de soluții.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 13 în sala Ferdinand a Universității „Alexandru Ioan Cuza”din Iași. Printre...
Participă la Conferința „Ctitori de fapte bune”, găzduită de Congress Hall Palas, și ajută copiii din mediul rural
Joi, 16 noiembrie 2017, de la ora 17.00, în sălile Chopin și Vivaldi de la Congress Hall Palas se desfășoară conferința „Ctitori de fapte bune”, organizată de Asociația Aktis. Evenimentul are scop caritabil, fiind dedicat susținerii copiilor din mediul rural.
Conferința „Ctitori de fapte bune” reunește cinci invitați speciali ai Asociației Aktis. Melania Medeleanu (Președinte Asociația MagiCAMP), Liana Stanciu(prezentator radio și TV), Felix...
Acad. Irinel Popescu: „Transplantul a apărut ca singura soluție de a reda nu numai sănătatea, dar chiar viața unor oameni”
Aula Magna ”George Emil Palade” a Universității de Medicinăși Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași a găzduit miercuri, 8 noiembrie, Conferința ”Istoria transplantului românesc” – prima dintr-o serie de evenimente intitulate Conferințele Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. Invitat special a fost „părintele” transplantului hepatic din România, academicianul Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie...
Iaşul, gazda celei de-a XII-a Conferinţe Naţionale de Bioetică
În perioada 9 – 11 noiembrie, Iaşul va fi gazda celei de-a XII-a Conferințe Naționale de Bioetică, eveniment organizat de Societatea Română de Bioetică, în colaborare cu Asociația pentru Educație și Cercetare în Etică și Drept, Societatea de Medicină de Urgență și Catastrofă din România, Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, sub egida Universității...
Conferințele UMF Iași – Istoria transplantului în România. Invitat special: academicianul Irinel Popescu
Începând din această toamnă, Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iași va fi gazda unor manifestări științifico-culturale speciale, intitulate Conferințele Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași. Primul eveniment – intitulat „Istoria transplantului în România”, va avea loc miercuri, 8 noiembrie, de la ora 13.00, în Aula George Emil Palade. Invitat special: academician Irinel Popescu, președintele Academiei...
„Procesul comuniștilor din România”, organizat de UPA din Iași
image description
Universitatea „Petre Andrei” din Iași vă invită mâine, 7 noiembrie 2017, începând cu ora 13.00, la lansarea proiectului „Procesul comuniștilor din România”, organizat de UPA, Institutul de Studiere a Ideologiilor, Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Academia Română, Instititul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și Editura Instititul European.
Proiectul se va derula până pe 8...
Conferinţă pe teme de apicultură, la sfârşitul acestei săptămâni, la Iaşi
Duminică, 5 noiembrie, începând cu ora 9.00, în Sala Mare a Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Iaşi va avea loc Conferința „100 de ani de la nașterea prof. univ. dr. Viaceslav Harnaj (1917-1988), fondatorul apiculturii moderne românești”. Evenimentul este organizat de Direcţia Pentru Agricultură Județeană Iaşi, Cooperativa Apicolă “Prisaca Moldova”, Asociația Apicultorilor Moșna (judeţul Iași) şi Asociația Apicolă “APIS...
Iaşul, gazda Conferinței internaţionale „Provocări de securitate în Sud-Estul Europei”
Vineri, 3 noiembrie, New Strategy Center, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Primăria Municipiul Iași, prin Compartimentul Centenar, organizează conferința internațională „Provocări de securitate în Sud-Estul Europei”, manifestare derulată sub Înaltul Patronaj al Ministerului Afacerilor Externe. Evenimentul va avea loc în Aula Universității „Alexandru Ioan...
Conferința Iași Antreprenor – Impact în afaceri, un eveniment complex de dezvoltare antreprenorială
Agenția MB EVENT vă invită la ediția a II-a a Conferinței Iași Antreprenor – Impact în afaceri.
Conferința Iași Antreprenor 2017 este un eveniment complex de dezvoltare antreprenorială, care va avea loc la Camera de Comerț și Industrie Iași, în data de 21 noiembrie 2017, între orele 9:00 – 17:00. În cadrul evenimentului vor fi abordate teme economice: tactici de impact pentru afaceri, modele unicat de antreprenoriat, programe de dezvoltare pentru...