Tag Archives: cadre medicale
Numărul cadrelor medicale din spitalele ieşene va fi suplimentat
În spitalele subordonate Consiliului Județean (CJ) Iași vor fi angajate, în perioada următoare, peste 50 de cadre medicale. Decizia a fost luată de către consilierii judeţeni, care în şedinţa de miercuri au aprobat un proiect de hotărâre privind suplimentarea posturilor la Spitalul Clinic de Copii „Sfânta Maria” și la Maternitatea „Cuza Vodă”. Potrivit hotărârii aprobate de consilieri, numărul medicilor rezidenți va crește în acest an la...
Asistenţii medicali discută la Iași despre siguranţa profesiei
Reprezentanţii Federaţiei SANITAS din România şi cei ai filialei Iaşi a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) se vor întâlni marţi, 23 februarie, de la ora 10.00, la Hotelul ”Unirea”, la dezbaterea din cadrul campaniei intitulate ”NU agresaţi cadrele medicale!”. ”Mulţi dintre colegii noştri au fost agresaţi, verbal sau fizic, în timp ce îşi făceau datoria. Agresiunile nu...