Tag Archives: pelerinaj
“Sărbătorile Iaşului” din acest an, desfăşurate sub egida Centenarului Marii Uniri
Cea de-a XXVII-a ediţie a „Sărbătorilor Iaşului”, eveniment care se va desfăşura în perioada 10-15 octombrie, are incluse şi în acest an în program numeroase manifestări, care vor culmina cu super concertul susţinut luni, 15 octombrie, în Piaţa Palatului Culturii de Holograf, Compact, Bună seara, prieteni! (ex-Iris), Nicoleta Nucă și Delia, la care se adaugă artiștii locali Dya, Alexia și Matei, urmat, la final, de un grandios foc de artificii....
Mesajul ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva
Atitudine smerită, rugăciune fierbinte şi curaj mărturisitor pe chipul adevăratului creştin
Va fi din nou sărbătoarea Sfintei Parascheva. Curtea Mitropoliei, Iaşul ca oraş se pregătesc să primească pelerinii. Aceştia, la rândul lor, se pregătesc de drum. Doresc să o întâlnească din nou pe Sfânta. O întâlnire de câteva secunde, dar cu impact pentru o zi, pentru un an, pentru o viaţă, pentru veşnicie. Anul acesta, pelerinii vor avea bucuria...
Peste 2.000 de credincioşi au participat la procesiunea de Florii, desfăşurată în centrul Iaşului
Peste 2.000 de credincioşi au participat sâmbătă după amiază, la Iaşi, la ceremonia religioasă de Florii. Procesiunea, care a fost oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul (IPS) Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a avut ca punct de întâlnire Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bărboi. Evenimentul a debutat, la ora 15.30, cu slujba Vecerniei Floriilor, oficiată de Prea Sfințitul (PS) Calinic Botoșăneanul,...
”Sărbătorile Iașului” – ediția 2016: Programul manifestărilor religioase
Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, aduse de la Mănăstirea Sfântul Neofit din Pafos, Cipru. În data de 14 octombrie 2016, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe o scenă amplasată pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, situată în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
Programul complet al Sărbătorii Sfintei Parascheva...
Începe cea de-a 25-a ediție a ”Sărbătorilor Iașului”
Cea de-a 25-a ediție a ”Sărbătorilor Iașului” debuteaza oficial sâmbătă, 8 octombrie, cu inaugurarea Sălii Mari de spectacole de la Ateneul Tătărași, care se va numi, de acum încolo, Sala ”Radu Beligan”. Ceremonia de inaugurare a noii săli va avea loc în prezența primarului Mihai Chirica și a celorlalte oficialități locale, invitat de onoare al evenimentului fiind actorul Florin Piersic. În ceea ce privește organizarea ”Sărbătorilor Iașului”...
Elevii şi profesorii de la Colegiul ”Unirea”― pelerini la Vovidenia
În calendarul literar al culturii române, data de 5 noiembrie este rezervată prozatorului Mihail Sadoveanu. În această zi de început de brumar, profesorii catedrei de limba şi literatura română şi 45 de elevi ai Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea”, Paşcani au pornit pe urmele lui Sadoveanu la casa memorială din comuna Vânători, Neamţ. Această clădire care a fost ridicată de un alt păşcănean, mitropolitul martir Visarion Puiu, l-a adăpostit...
Sărbătorile Iașului 2015 – Programul zilei de joi, 15 octombrie
Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie
orele 7.00 – 11.30, Catedrala Mitropolitană
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Târgul de Toamnă
orele 8.00 – 22.00, Esplanada Costache Negri, Hala Centrală, Str. Palat, Esplanada Cub, Str. Sarmisegetuza
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
Cupa „Sărbătorile Iaşului” la gimnastică ritmică
ora 10.00, Sala de gimnastică „Anghel Saligny” Iaşi
Organizatori: DJST Iaşi, AJ Gimnastică...
14 octombrie, Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, punctul culminant al ”Sărbătorilor Iașului”
Cea de-a XXIV-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului, organizate anual în luna octombrie de Primăria Municipiului Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi alţi parteneri instituţionali, ajunge miercuri, 14 octombrie, odată cu sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, la maxima sa încărcătură spirituală și densitate a manifestărilor laice și religioase. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu ocazia Sfintei Cuvioase Parascheva va avea loc, între orele 9.00...
Mesajul primarului interimar Mihai Chirica cu ocazia Sărbătorilor Iașului 2015
Stimată doamnă, Stimate domn,
A început a XXIV-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului. În acest an, marea sărbătoare a ieșenilor, organizată de Primăria Municipiului Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, va fi mai generoasă în evenimente ca oricând. Manifestarea propune de-a lungul întregii luni octombrie o multitudine de acţiuni culturale, educaţionale, civice, sportive şi de divertisment – pentru toți ieșenii! Pentru prima dată, cuvântul...
Legende ale muzicii românești, la Sărbătorile Iașului 2015
Înaintea celor două zile care marchează punctul culminant al evenimentelor, cea de-a XXIV-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului, organizate anual în luna octombrie de Primăria Municipiului Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi alţi parteneri instituţionali, continuă marți, 13 octombrie 2015, cu manifestările laice și religioase obișnuite, dar și cu un concert extraordinar în aer liber. De la ora 19.00, Primăria Municipiului Iași îi așteaptă pe...