Tag Archives: spital

Zece milioane de euro vor fi reinvestite în modernizarea sistemului sanitar ieşean

Proiectele privind recuperarea sumelor investite de spitalele ieșene în echipamente, aparatură medicală, în ambulatorii și unități de primire a urgențelor, în lucrări de reabilitare, extindere și modernizare, derulate în perioada 2014-2017, sau aflate în desfășurare, au intrat în precontractare, anunţă Consiliul Judeţean Iaşi. Astfel, suma de zece milioane de euro urmează să fie recuperată în cadrul Axei Prioritare – Dezvoltarea infrastructurii...

Proiecte europene destinate îmbunătăţirii actului medical din spitale

Municipalitatea ieşeană se va alătura Ministerului Sănătăţii (MS) în vederea implementării a două proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă, având ca scop îmbunătăţirea actului medical în cadrul Unităţilor de Primire a Urgenţelor (UPU) şi din ambulatoriile mai multor spitale din judeţ. Este vorba despre proiectele  „Îmbunătăţirea accesului populaţiei din judeţul Iaşi la servicii medicale de urgenţă” și respectiv „Asigurarea...

11 milioane de euro, recuperate de către spitalele ieşene pentru proiecte de investiţii

Spitalele din județul Iași vor putea recupera aproape 11 milioane de euro, sume investite  în echipamente, aparatură medicală, ambulatorii și unități de primire a urgențelor, dar şi în lucrări de reabilitare, extindere și modernizare, derulate în perioada 2014-2017 sau aflate în desfășurare. În acest sens, consilierii județeni au votat astăzi două proiecte: “Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația...

Petru Movilă: Ministerul Sănătăţii, principalul vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat la IBCV de la Iaşi

Deputatul PMP Petru Movilă, membru al Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, a avut joi o interprelare în Parlament pe tema situaţiei Institutului de Boli Cardiovasculare (IBCV) de la Iaşi, al cărui imobil a avut serios de suferit în urma incendiului produs la începutul acestei săptămâni.  În calitate de membru în Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor, Petru Movilă se va deplasa luni, 16 aprilie, la sediul Ministerului Sănătăţii, pentru...

Maternitatea “Cuza Vodă”, dotată cu ventilator ultra-performant de suport respirator pentru copiii născuţi prematur

Secţia de neo-natologie din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie “Cuza Vodă” din Iaşi dispune începând de miercuri, 11 octombrie, de un ventilator ultra-performant de suport respirator, unic în ţară, în valoare de 57.000 de euro. Echipamentul, care asigură îmbunătăţirea respitaţiei pentru copiii născuţi prematur, este rodul unei donaţii făcute de Organizaţia Salvaţi Copiii România, în cadrul campaniei privind...

Arcadia lansează noul Centru Medical – Moara de Foc

O echipă de profesioniști în 9 specialități medicale, dotări tehnice moderne, spații generoase, toate sunt mult mai aproape de nevoile și așteptările pacienților în noul Centru Medical Arcadia, situat în Iași, Șoseaua Moara de Foc nr. 43, ușor accesibil pentru locuitorii zonelor Alexandru cel Bun, Dacia, Gară, Canta și Păcurari. Pentru sănătatea întregii familii, Centrul Medical Arcadia Moara de Foc este deschis de luni până vineri între...

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie are o nouă conducere

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, a semnat miercuri, 31 mai, decizia de încetare începând cu data de 01.06.2017 a Contractului de Management al domnului Dumitru Filipeanu din funcţia de manager al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, în conformitate cu prevederile art 184 alin. 1 lit (a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a expirării...

Un nou centru de permanenţă va funcţiona în apropierea Spitalului “Sfântul Spiridon”

Pentru evitarea supraaglomerării Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean “Sfântul Spiridon”, mai ales în perioadele reci, atunci când adresabilitatea faţă de această instituţie este una crescută, ca urmare a demersurilor facute de conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, a fost înfiinţat încă un centru de permanenţă în apropierea spitalului. Potrivit reprezentanţilor DSP, acesta va...

Primăria va aloca în acest an 560.000 de lei pentru dotarea cu echipamente medicale a spitalelor ieșene

În acest an, municipalitatea ieșeană va continua programul de investiții, respectiv de dotare cu echipamente medicale de ultimă generație, a celor două unități spitalicești aflate în subordine. Astfel, în ceea ce privește Spitalul Clinic de Recuperare, în acest an urmează să fie alocate 2,1 milioane de lei pentru modernizarea Compartimentului central de sterilizare, din care 460.000 de lei reprezintă contribuția municipalității la această investiție,...

Victor Ponta anunță includerea autostrăzii Moldova – Transilvania în Masterplanul de transport. PNL vrea document scris în acest sens

Întrunit în ședință extraordinară la Iași, Biroul Politic Național al PNL a adoptat vineri, 23 ianuarie, cu unanimitate de voturi, o rezoluție privind necesitatea realizării autostrăzii Moldova – Transilvania, pe traseul Ungheni – Iași – Târgu Neamț – Ditrău – Târgu Mureș. Potrivit vicepreședintelui PNL, Cristian Adomniței, în rezoluție se precizează că reprezentanții acestei formațiuni politice nu vor vota în Parlament textul...
;