Tag Archives: distributie

Fuziune a companiilor din cadrul grupului E.ON

Fuziunea companiilor de distribuţie din cadrul grupului E.ON România reprezintă finalizarea proiectului de armonizare a activităţilor acestora, început în 2009, şi alinierea cu bunele practici din Grupul E.ON. Operaţiunea a fost realizată prin absorbţia companiei E.ON Moldova Distribuţie (EMOD) de către E.ON Gaz Distribuţie (EGD), urmată de redenumirea acesteia din urmă E.ON Distribuţie România (EDRO). Fuziunea celor două companii din cadrul E.ON...

Distribuția produselor din cadrul programului ”Laptele și cornul” în județul Iași, în atenția Prefecturii

Convocată în mod excepțional de prefectul Dan Cârlan, pentru analizarea solicitării Consiliului Județean (CJ) privind avizarea listei localităților în care distribuția produselor nu se face zilnic, ci bisăptămânal sau săptămâna, ședința Comisiei de coordonare a Programului “Cornul și laptele” la nivelul județului Iași a avuzat negativ documentul înaintat de Legislativul județean, considerând că lista cu localitățile respective...

E.ON atrage atenția asupra riscurilor privind intervențiile neautorizate la instalațiile de distribuție a energiei electrice

E.ON Moldova Distribuţie trage un semnal de alarmă asupra riscurilor de electrocutare, arsuri, incendii şi explozii, pe care le prezintă intervenţiile neautorizate în instalaţiile de distribuţie a energiei electrice. Potrivit reprezentanților companiei, aceste intervenţii la liniile aeriene şi cablurile subterane, în tablouri electrice, staţii şi posturi de transformare au impact direct asupra a persoanelor aflate în vecinătate, dar şi a consumatorilor,...

Distribuția pe orizontală a instalațiilor de încălzire centralizată s-ar putea extinde și pentru celelalte utilități

Costurile utilităților, plătite de către ieșenii care locuiesc la bloc, s-ar putea reduce semnificativ în următorii ani, odată cu implementarea unui sistem unic de distribuție pe orizontală a instalațiilor din apartament, respectiv a celor de furnizare a agentului termic, energiei electrice și a gazelor naturale. Potrivit primarului Gheorghe Nichita, investițiile privind introducerea contorizării pe orizontală a consumului de agent termic, energie electrică...

Iașul va fi oraș-pilot de implementare a sistemului de distribuție pe orizontală a instalațiilor de încălzire centralizată

Costurile privind realizarea sistemului de distribuție pe orizontală a instalațiilor de încălzire centralizată a apartamentelor au fost declarate eligibile de către Guvern, în urma unui act normativ înaintat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației, lucru care va permite, la nivelul municipiului Iași, implementarea unui program-pilot în acest sens, care prevede racordarea, în primă fază, la acest sistem a unui număr de 500 de apartamente....

Continuă distribuirea ajutoarelor alimentare pentru beneficiarii Programului PEAD 2013

În aceasată săptămână, Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC) continuă distribuirea produselor alimentare pentru beneficiarii stabiliţi prin H.G. nr. 950/2012, înregistraţi până la data de 30.06.2013, conform listelor transmise de Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, zilnic, de luni până vineri, între orele 08,00-15,00, în locaţia din şos.Naţională nr. 43 – pentru toţi beneficiarii. ”Pentru beneficiarii înregistraţi după data de 30.06.2013,...

Alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă marți, 29 octombrie, în Podu Iloaiei

Pentru finalizarea unei investiţii ce presupune cuplarea unor noi conducte şi branşamente la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Gaz Distribuţie este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale în localitatea Podu Iloaiei, marţi, 29 octombrie a.c., începând cu ora 05.00. În cadrul acestei investiţii, cu o valoare de aproximativ 300.000 lei, au fost montate conducte de polietilenă pe aproximativ 1.000 m şi au fost realizate 61 de branşamente,...
;