Tag Archives: gaze naturale

Alimentarea cu gaze naturale, sistată luni, 10 februarie, către consumatorii din localitatea Lunca Cetățuii
Pentru efectuarea unor lucrări specifice la reţeaua de distribuţie, compania Delgaz Grid anunţă că este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, luni, 10 februarie, începând cu ora 09.00, în localitatea Lunca Cetățuii, comuna Ciurea, judeţul Iași. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00. Compania solicită consumatorilor...

Deranjamentele la electricitate pot fi semnalate de consumatorii Delgaz și în mediul on-line
Clienții Delgaz Grid din județele Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Suceava și Botoșani, care doresc să sesizeze avarii în sistemul de distribuție al energiei electrice, au la dispoziție, începând din luna decembrie, o alternativă în mediul online, mult mai rapidă și mai simplă. Astfel, ei pot accesa site-ul delgaz.ro, secțiunea energie electrică/ rețeaua de distribuție a energie electrice/ anunță deranjamente, unde după întroducerea datelor privind...

Cu un singur click, românii pot dărui lumină caselor de copii, căminelor de bătrâni şi şcolilor
Noua ediție a campaniei E.ON România „Dăruieşte Lumină” își propune să ajungă la 1.000.000 kWh dăruiți instituțiilor sociale din întreaga țară. Până acum, compania a donat 800.000 kWh de energie și, odată cu ediția din acest an, urmează să mai doneze încă 200.000 kWh, prin contribuția utilizatorilor din rețelele sociale. Astfel, românii cu conturi de Facebook și Instagram au la dispoziție trei modalități diferite de a se implica în...

Alimentarea cu gaze naturale, sistată temporar pe două străzi
Pentru efectuarea unor lucrări specifice la reţeaua de distribuţie, compania Delgaz Grid va sista temporar alimentarea cu gaze naturale vineri, 6 decembrie, începând cu ora 09.00 la consumatori de pe Șoseaua Nicolina și Strada Hlincea (blocuri 986B, 988, 988A, 990, 994, 996, 998, 1000, 1002, 1004, 1050, 1051, 1052, 1053, 1054, 1055, ANL). Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări,...

Schimbări în conducerea E.ON România
După mai bine de 15 de ani de activitate în România, Frank Hadinjak, directorul general al E.ON România, a decis să părăsească organizația, începând cu data de 30 septembrie a.c., se arată într-un comunicat remis presei de companie. Frank Hajdinjak a venit în România în anul 2004 şi a făcut parte din echipa responsabilă de preluarea companiei de furnizare şi distribuţie a gazelor naturale, Distrigaz Nord. Începând cu anul 2008 a fost numit CEO...

Delgaz Grid pregăteşte tineri pentru meseria de instalator reţele de distribuţie gaze naturale
Începând cu anul şcolar 2019-2020, în baza parteneriatului încheiat între compania Delgaz Grid şi Liceul Tehnologic ” Constantin Brâncuşi” din Târgu Mureş, 14 tineri vor fi formaţi pentru meseria de instalator reţele de distribuţie locale şi magistrale de gaze. La şcoala profesională – cursuri de zi – cu durată de trei ani se pot înscrie absolvenţi ai clasei a VIII-a, perioada de înscrieri fiind 24-26 iunie a acestui an. Tinerii...

Întreruperile planificate în alimentarea cu energie electrică vor fi anunţate prin SMS
Începând cu luna aprilie, clienţii Delgaz Grid din judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui sunt informaţi prin intermediul unui nou canal despre întreruperile planificate în alimentarea cu energie. Astfel, aceştia vor primi un SMS cu cel puţin 48 de ore înainte de lucrarea efectivă la sistemul de distribuţie a energiei electrice. Mesajul conţine informaţii cu privire la zona vizată de lucrări şi perioada de timp în care se estimează...

25.000 de consumatori din judeţele Iaşi şi Bacău, afectaţi de incendiile de vegetaţie
Delgaz Grid s-a confruntat în această primăvară cu o serie de probleme, datorate incendiilor de vegetaţie, preponderent în zonele rurale, ce au afectat reţelele de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice. Cele mai grave situaţii au fost în judeţele Iaşi şi Bacău, unde 25.000 de consumatori nu au beneficiat de energie electrică perioade îndelungate de timp. „Incendiile necontrolate de vegetaţie, în vecinătatea reţelelor aeriene de...

Delgaz Grid solicită consumatorilor să permită accesul echipelor specializate pentru citirea contoarelor
Delgaz Grid este distribuitorul licențiat de gaze naturale în 20 de judeţe din partea de nord a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi de energie electrică în şase judeţe din Moldova (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui). În această calitate, compania are obligaţia legală de...

Investiţii de peste 2,6 milioane de lei în modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice în ZMI
Delgaz Grid anunţă finalizarea a două noi proiecte de investiţii în valoare de peste 2,6 milioane de lei în Zona Metropolitană Iaşi (ZMI). Astfel, potrivit unui comunicat de presă al companiei, cea de-a doua etapă a investiţiilor pentru dezvoltarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice din zona metropolitană a municipiului Iaşi urmează a fi recepţionată în curând. Cu această ocazie, precizează reprezentanţii Delgaz Grid, au fost realizaţi...