Tag Archives: reparatii
Bulevardul Dimitrie Cantemir intră în reparaţii
Două importante artere din circulaţie din municipiul Iaşi, bulevardul Dimitrie Cantemir şi strada Gheorghe Asachi, vor intra începând din această lună în reparaţii, după ce în cursul acestei săptămâni, municipalitatea a semnat contractul de execuţie a lucrărilor cu asocierea Viarom Construct SRL – Into SRL, câştigătoarea licitaţiei organizate de Primărie. Anunţul a fost făcut joi, într-o conferinţă de presă, de primarul Mihai Chirica,...
Aproape o sută de kilometri de drumuri reabilitate în județul Iași
Consiliul Judeţean (CJ) Iași, prin Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP), continuă lucrările de reparaţii la o serie de drumuri judeţene. Astfel, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al instituției, până la această dată au fost finalizate lucrări de reparaţii pe 53 de kilometri de drum judeţean, lucrându-se în acest moment la reparații pentru alţi 38 de kilometri. Sectoarele de drum județean finalizate până acum sunt: DJ 208F:...
Primăria continuă reparaţiile scărilor
În acest an municipalitatea ieşeană a demarat un amplu proiect de reabilitare a scărilor. În ultimele două luni, SC Servicii Publice SA a făcut reparaţii la scările din strada Plevnei care fac legătura cu strada Scăricica (lucrări de reparaţii din beton armat cu mână curentă din ţeavă), scările din strada Anastasie Panu, de la Hotel Europa spre Hala Centrală (au fost făcute lucrări de reparaţii cu beton mozaicat la trepte şi a fost înlocuit...
Lucrări de reparații la drumurile județene
Consiliul Judeţean (CJ) Iași, prin Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP), a demarat în această săptămână lucrări de reparaţii la o serie de drumuri judeţene. Lucrările se realizează prin metoda stropirii succesive. Tronsoanele de drum judeţean care au intrat în reparaţii sunt DJ 248B, DJ 208K (E85-spre Cristeşti), DJ 208F (Tătăruşi-Iorcani), DJ 280D (Ruginoasa-Heleşteni), DJ 246 (DN24-Dobrovăţ) și DJ 282 (Rediu-Vânători-Horleşti-Movileni-Gropniţa)....
Lucrări ample de reparație a străzilor și aleilor din municipiu
Mai multe străzi din municipiul Iași urmează să fie modernizate în acest an, în conformitate cu programul întocmit de conducerea Primăriei și aprobat de Consiliul Local Municipal. Astfel, în această săptămână, municipalitatea a semnat contractele pentru executarea lucrărilor de proiectare și execuție în vederea reabilitării str. Viticultorilor (Copou), Aleii Tudor Neculai și a str. Gloria (Nicolina), str. Timpului, str. Podoleanu (Moara de Vânt),...
SC Termo-Service SA face angajări
SC Termo-Service SA Iași anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea mai multor posturi pe perioadă nedeterminată. Este vorba despre două posturi de instalator, în cadrul Secției Întreținere Reparații, două posturi de zidar, în cadrul Secției Întreținere Reparații, un post de izolator hidrofug, în cadrul Secției Întreținere Reparații, un post de sudor, în cadrul Secției Întreținere Reparații și două posturi de agent de pază, în cadrul...
Bani pentru reparația drumurilor comunale, pe ordinea de zi a ședinței CJ
Consilierii județeni ieșeni se vor întruni miercuri, 9 septembrie, de la ora 11.00, în Sala Galbenă a Prefecturii, în ședință extraordinară, pe ordinea de zi a întâlnirii fiind înscrise cinci proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără repartizarea unor sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru reparația și modernizarea drumurilor comunale, pe anul 2015, unor unități administrativ-teritoriale din județul Iași, aprobarea modificării...
Pasajul subteran ”Mihai Eminescu” se închide pentru reparații
La nici jumătate de an de la inaugurarea pasajului subteran ”Mihai Eminescu”, acesta urmează să fie închis petru reparații. Întruniți în ședință extraordinară, membrii Comisiei de circulație de la nivelul Primăriei au aprobat joi, 7 mai, închiderea, în mai multe etape, a pasajului, ca urmare a reparațiilor ce urmează să fie efectuate de SC Conest SA. Astfel, începând de vineri, 8 mai, ora 16.00, şi până sâmbătă, 9 mai, ora 6.00, sâmbătă,...
Angajații SC Termo-Service SA efectuează, contra cost, lucrări de curățenie la scările de bloc
În această perioadă, angajaţii societăţii efectuează lucrări de curăţenie la scările de bloc, dar şi de reparaţii. Printre serviciile oferite de SC Termo-Service SA se numără și cea de reparaţii/întreţinere casa scării. Acţiunea presupune reparaţii pereţi, zugrăveli, văruit pereţi, vopsitorie, reparare branşament utilităţi, contorizare individuală pe casa scării, termoizolare conducte subsol, reparaţii instalaţii menajere şi sanitare,...
Sensuri unice pe trei străzi din oraș
Întrunită în această săptămână în ședință ordinară, Comisia de circulaţie din cadrul Primăriei a hotărât introducerea sensului unic pe trei străzi din municipiu, situate în zonele Socola, Copou şi Moara de Vânt. Toate cele trei modificări de reglementări au fost analizate împreună cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere şi au drept scop decongestionarea traficului din zonele aferente şi evitarea blocajelor pe străzile înguste. Astfel, va fi...