Tag Archives: acum

Primăria va amenaja noi staţii de încărcare pentru maşinile electrice şi hibride

Primăria va amenaja noi staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice şi hibrid din municipiul Iaşi în urma unui contract de finanțare nerambursabilă semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în valoare de 25 milioane de lei. Anunţul a fost făcut de primarul Mihai Chirica, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Roznovanu. „În ultima perioadă am constatat o creştere spectaculoasă a numărului de maşini electrice...

S-a semnat contractul pentru lucrările de reabilitare a Colegiului Pedagogic

Primarul Mihai Chirica a semnat marţi contractul pentru execuţia lucrărilor de consolidare şi reabilitare a clădirii în care funcţionează Colegiul Pedagogic “Vasile Lupu”, imobil clasificat de către specialişti în categoria de risc seismic I. Câştigătoare a licitaţiei a fost desemnată SC Iasicon SA, aceeaşi care în prezent execută lucrările de consolidare şi reabilitate a Filarmonicii de Stat „Moldova” şi a Castelului „Sturza” de la...

Proiectul de extindere a Aeroportului va continua

Proiectul de extindere a Aeroportului Iaşi va continua şi în anii viitori, când sunt preconizate investiţii importante în ceea ce priveşte atât echipamentele cu care urmează să fie dotat aeroportul cât şi crearea de noi facilităţi pentru pasgeri, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Costel Alexe, în deschiderea Adunării Generale a Asociaţiei Aeroporturilor din România, care se desfăşoară în perioada 28-29 mai la Iaşi. „Proiectul...

Iaşul va avea aqualand!

Primarul Mihai Chirica a anunţat marţi că a semnat contractul cu firma SC Goliat SRL din Oradea pentru proiectarea şi construcţia unui parc de distracţii acvatic (aqualand) în zona Moara de Vânt, în apropierea viitoarei Săli Polivalente „Regina Maria”. Potrivit şefului municipalităţii, valoarea contractului este de 320 de mii de lei, viitoarea zonă de agrement a Iaşului urmând să aibă o suprafaţă totală de 35 de mii de mp, structurată pe două...

MET România devine sponsor principal al turneului Concord Iași Open powered by MET

MET România, subsidiara grupului elvețian MET, continuă parteneriatul cu turneul de tenis Concord Iași Open și devine sponsor principal al ediției din acest an. Ajuns la cea de-a cincea ediție, turneul de categorie ATP Challenger 100 va avea loc în perioada 8-14 iulie 2024 la Baza Sportivă Ciric din Iași. Grupul MET se definește în business și antreprenoriat prin excelență și performanță, aspecte care caracterizează și tenisul profesionist. Compania...

Meditații și consultații online gratuite pentru Bacalaureat la UAIC

În perioada 8-20 iunie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) va oferi elevilor o serie de meditații și consultații gratuite pentru probele de limba română și limba engleză de la Bacalaureat. Organizate în cadrul proiectului FDI „Acces spre succes în educația universitară – AccED” (CNFIS-FDI-2024-F-0511), ședințele se vor desfășura online și vor fi ținute de șase studente de la Facultatea de Litere cu rezultate deosebite la...

Iașul, gazda Adunării Generale a Asociației Aeroporturilor din România

În perioada 28-29 mai, Iașul va fi gazda Adunării Generale a Asociației Aeroporturilor din România (AAR) și a Conferinței cu tema “Geopolitica și aeroporturile din România”. Evenimentul, care va marca împlinirea a 25 de ani de activitate a Asociației Aeroporturilor din România, se va desfășura la Hotel „Unirea”. „Începând de mâine (astăzi – n.r.) va avea loc la Iași Adunarea Generală a Asociației Aeroporturilor din România. Este unul...

Lucrările de modernizare a campusului de la Colegiul „Gheorghe Asachi”, în grafic

Lucrările de modernizare a campusului școlar din cadrul Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”, investiție în valoare de 13.695.584 lei inclusiv TVA, continuă potrivit grafului prevăzut în contract, a anunțat luni primarul Mihai Chirica. „Continuă lucrările incluse în proiectul cu finanțare europeană de modernizare a campusului școlar al Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”. Intervențiile constau în modernizarea a două clădiri de ateliere care...

Promoția 2020-2024 de la USV va sărbători absolvirea o zi întreagă

Absolvenții Promoției 2020-2024 de la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) vor sărbători finalizarea studiilor mâine, 28 mai 2024, printr-o serie de evenimente desfășurate pe parcursul întregii zile. Astfel, ceremonia va avea mai multe momente, primul fiind „Marșul Absolventului USV” organizat de către cei aproximativ 500 de absolvenți care vor porni la ora 10:00, din fața clădirii principale a USV Iași...

UAIC a organizat a VII-a ediție a „Săptămânii internaționale Erasmus+”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a organizat, în perioada 20 – 24 mai, prin Serviciul Relaţii Internaţionale, a VII-a ediţie a Erasmus+ International Staff Training Week (Săptămâna internaţională de formare Erasmus+), pe tema rezilienţei emoţionale şi a tehnicilor de gestionare a stresului la locul de muncă. La eveniment au participat 28 de reprezentanți (personal didactic, personal didactic-auxiliar şi de cercetare) de la 24...
;