Tag Archives: sedinta
Aplicarea legii fondului funciar, principala problemă ridicată de cetăţeni la audienţele acordate de prefect
Prefectul judeţului Iaşi, Marian Şerbescu, a continuat în această săptămână seria audienţelor în teritoriu în municipiul Paşcani. Deși inițial se înscriseseră în audiență 15 persoane, numărul celor veniți să se întâlnească cu reprezentantul Guvernului în teritoriu a fost mult mai mare. Astfel, de la ora 9.30 și până la ora 14.00, prefectul a discutat cu 23 de petenți, în marea majoritate a cazurilor, problemele ridicate de cetăţeni...
CLM a aprobat valoarea taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2017
Întruniţi joi, 29 decembrie, în ultima şedinţă ordinară din acest an, consilierii locali ieşeni au aprobat cu unanimitate de voturi valoarea impozitelor şi taxelor locale precum şi a celorlalte sume care se fac venit la bugetul local pentru anul 2017. În cadrul acestui punct de pe ordinea de zi a întâlnirii, reprezentaţii PNL au propus introducerea unor amendamente vizând reducerea impozitului pe clădiri rezidenţiale pentru persoanele juridice de la...
Problemele principalilor furnizori de utilităţi, în atenţia autorităţilor locale
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, a convocat miercuri, 19 octombrie, o întâlnire de lucru la care au participat primarii oraşelor şi comunelor din judeţul Iaşi, reprezentanţii E-ON, Ioan Toma, directorul ApaVital şi Paul Benesch, directorul ARSACIS. Întâlnirea a avut ca scop identificarea problemelor pe care le întâmpină comunităţile din judeţul Iaşi în relaţia cu furnizorii de electricitate şi apă potabilă, E-ON şi...
CLM a aprobat programul ”Sărbătorilor Iașului” – ediția 2016
Întrunit în ședință ordinară, plenul Consiliului Local Municipal (CLM) Iași a aprobat joi, 29 septembrie, cu majoritate de voturi, programul oficial al ediției din acest an a ”Sărbătorilor Iașului”. Potrivit primarului Mihai Chirica, bugetul celei de-a XXV-a ediții a ”Sărbătorilor Iașului”, manifestare care se va desfășura în perioada 8-16 octombrie, este mai mic decât cel de anul trecut, care s-a ridicat la suma de 2,8 milioane de lei. În...
Municipalitatea va aloca suma de 270.000 de lei pentru înființarea Poliției Călare
Printre cele mai importante puncte aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal (CLM) Iași, programată joi, 29 septembrie, începând cu ora 10.00, în Sala Mare a Primăriei, se numără rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Iași, precum și repartizarea excedentului bugetar al municipiului. După cum a anunțat primarul Mihai Chirica, de rectificarea bugetară, în valoare de 15 milioane de lei, vor beneficia, în...
Peste 50 de proiecte de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 31 august, a Consiliului Local al municipiului Iași
În cadrul ședinței de miercuri, 31 august, consilierii locali ieșeni urmează să dezbată și supune spre aprobare un număr de peste 50 de proiecte de hotărâre. Printre cele mai importante dintre acestea se numără aprobarea rectificării bugetului local, măsură în urma căreia fondurile destinate inițial învățământului preuniversitar vor fi suplimentate cu circa un milion de euro. Printre unitățile de învățământ care vor primi bani la rectificare...
Reabilitarea monumentelor istorice din municipiul Iași, pe lista de priorități a Primăriei
Întruniți în ședință extraordinară, consilierii locali ieșeni au aprobat joi, 18 august, cu unanimitate de voturi, proiectele privind consolidarea și refuncționalizarea Palatului Braunstein și, respectiv, reabilitarea și valorificarea potențialului turistic și cultural al Ansamblului Mănăstirii Frumoasa din municipiul Iași. Tot în cadrul ședinței de joi, aleșii locali au aprobat, cu o singură abținere, trecerea din administrarea Spitalului Clinic...
Consilierii județeni se întrunesc joi în prima ședință ordinară din actualul mandat
Joi, 28 iulie, începând cu ora 10.00, în Sala Galbenă a Palatului Administrativ al județului va avea loc prima ședință ordinară a noului Consiliu Județean (CJ) Iași,constituit în urma alegerilor din 5 iunie. Pe ordinea de zi a întâlnirii se află circa 30 de proiecte de hotărâre, cele mai importante dintre acestea vizând aprobarea documentațiilor tehnico-economice în vederea accesării finanţării nerambursabile pentru obiectivele Muzeul “Sfântul...
Mihai Chirica: Organizarea unui referendum pe un proiect deja adoptat nu ar face decât să întârzie achiziția de autobuze noi
Municipalitatea ieșeană consideră că propunerea consilierilor locali liberali, de organizare a unui referendum privind achiziția de autobuze noi reprezintă un ”demers politicianist și ilegal”, în condițiile în care contractarea creditului în valoare de 15 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în vederea cumpărării unui număr de 75 de autobuze noi a primit aprobarea majorității aleșilor locali reuniți...
CLM a aprobat împrumutul în valoare de 15 milioane de euro în vederea achiziționării de autobuze noi
Întruniți în prima ședință ordinară din actualul mandat, consilierii locali ieșeni au aprobat vineri, 15 iulie, cu majoritate de voturi, contractarea de către municipalitate a unui credit în valoare de 15 milioane de euro, de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în vederea achiziționării unui număr de 75 de autobuze noi, cu normă de poluare Euro 6, podea joasă și dotate cu aer condiționat, sistem de supraveghere video și rampe...