Tag Archives: Palas
Clădirea înaltă propusă de Iulius pentru zona Sf. Andrei va face subiectul unui concurs internațional de arhitectură
Marți, 10 decembrie 2019, timp de șase ore și jumătate, la Primăria Municipiului Iași s-a desfășurat dezbaterea publică privind proiectul propus de compania IULIUS pentru reconversia zonei Sf. Andrei. Și de această dată, evenimentul a reunit numeroși ieșeni, autorități locale, reprezentanți ai instituțiilor de cultură și ai mediului universitar, specialiști, într-o dezbatere onestă, care fixează noi standarde privind nivelul abordărilor și...
Proiectul de extindere a ansamblului Palas, agreat de specialişti şi autorităţi
În Sala Mare a Primăriei a avut loc marţi, 10 decembrie, o nouă dezbatere publică având ca temă a proiectul de extindere a ansamblului Palas, respectiv a reconfigurării str. Sf. Andrei. La eveniment au fost prezenţi, pe lângă reprezentanţii dezvoltatorului (Stela Fodor, director executiv IULIUS, Raluca Munteanu, director de dezvoltare, Ovidiu Bălan, manger de proiect şi Alexandru Gagea, manager de proiect) şi cei ai firmei de proiectare 4 B din Bucureşti,...
Compania Iulius a reconfigurat proiectul de extindere a Ansamblului Palas
Ansamblul Palas este o investiție pentru comunitate, care, așa cum a făcut-o și până acum, se dezvoltă cu responsabilitate față de patrimoniul cultural și istoric al Iașului, dar și față de locuitorii orașului. Proiectele companiei IULIUS sunt într-o fază a dezbaterilor publice, al căror scop de consultare este real și extrem de important pentru stabilirea formei finale.
Ca urmare a dezbaterii publice organizate în data de 4 decembrie 2019 la Primăria...
Modificările propuse pentru dezvoltarea ansamblului Palas – Harta oficială explicativă
Ca urmare a dezbaterii publice privind propunerea de extindere a ansamblului Palas, desfășurată miercuri, 4 decembrie 2019, compania IULIUS dorește să explice în ce constau modificările propuse pentru Planul Urbanistic Zonal (P.U.Z. – C.P.) aprobat pentru edificarea proiectului mixt din centrul orașului prin Hotărârea Consiliului Local (H.C.L.) 375 din 1 septembrie 2009.
În primul rând, subliniem faptul că, în această etapă, volumetria și configurația...
Compania IULIUS mulțumește comunității pentru implicarea și interesul față de proiectul propus pentru extinderea Palas
Compania IULIUS mulțumește tuturor celor care au participat la dezbaterea publică privind proiectul propus pentru extinderea ansamblului Palas!
Apreciem implicarea și interesul numeroșilor specialiști, reprezentanți ai autorităților locale, ai instituțiilor de cultură, ai mediului academic, ieșeni care au dorit să cunoască proiectul și să ofere sugestii.
Fiind o etapă de consultare a opiniei publice, vom lua în considerare toate observațiile și propunerile,...
Chirica, la dezbaterea privind extinderea Palas: Trebuie să readucem întreaga comunitate la aceeaşi masă
În Sala Mare a Primăriei a avut loc miercuri, 4 decembrie, dezbaterea publică a planurilor de urbanism și amenajarea teritoriului în ceea ce privește extinderea complexului Palas în zona str. Sf. Lazăr. La eveniment au participat și au luat cuvântul inițiatorii proiectului, respective compania Iulius Group, arhitecții responsabili de proiect, consilieri locali și județeni, arhitecți, arheologi, istorici, angajați ai firmelor de IT din zona Palas, reprezentanți...
Punct de vedere IULIUS – scrisoare deschisă privind proiectul de extindere Palas
Ca urmare a scrisorii deschise inițiată de domnul profesor Laurențiu Rădvan și la care au aderat personalități din mediul academic și cultural ale Iașului, dorim să facem următoarele precizări:
Întrebările și neliniștea exprimate în scrisoarea deschisă sunt repere legitime, pe care, la rândul nostru, le-am analizat înainte de a propune proiectul de extindere Palas. Față de fiecare dintre acestea avem o abordare amănunțită, bazată pe studii...
Mihai Chirica: Nu voi bloca nicicând proiectele de modernizare a oraşului
Având în vedere Scrisoarea Deschisă având drept subiect propunerile care vor fi supuse dezbaterilor publice cu privire la extinderea proiectului Palas și semnată de un număr de personalități din municipiul Iași, Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași este abilitat să transmită opiniei publice următoarea declarație de presă din partea primarului Mihai Chirica: „Am citit cu maximă atenție scrisoarea deschisă – semnată de un număr...
Primul magazin Mango din regiunea de nord-est a țării s-a deschis în ansamblul mixt Palas Iași
Palas Iași oferă în permanență clienților săi branduri consacrate, de talie internațională, în premieră nu doar pentru oraș, ci și pentru întreaga regiune de nord-est a țării. Pe 29 noiembrie 2019 s-a inaugurat Mango, o nouă destinație de shopping pentru toți iubitorii de fashion din zona Moldovei.
Magazinul Mango ocupă o suprafață de peste 560 mp la etajul 1 al Palas Mall. Mult îndrăgitul brand de fashion oferă produse de calitate,...
Palas a pus în circulație moneda care împlinește dorințe
Sâmbătă, ieșenii au fost prezenți în inima orașului la aprinderea decorațiunilor de iarnă, eveniment care l-a avut invitat special pe Moș Crăciun. Am numărat împreună și am dat startul magiei sărbătorilor de iarnă alături de Filarmonica de Stat „Moldova” Iași, care ne-a introdus în atmosfera festivă specifică sezonului.
Perioada sărbătorilor de iarnă ne îndeamnă să dăruim, de aceea, în Atriumul Palas s-a pus în funcțiune Fabrica...


