Tag Archives: poezie
„Casa Poeziei” reuneşte la FILIT 20 dintre cei mai importanţi poeţi români
Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), ce se va desfăşura în perioada 1-5 octombrie, va avea anul acesta o nouă secţiune: „Casa Poeziei”. 20 dintre cei mai importanţi poeţi români se vor întâlni cu publicul în fiecare zi de festival la Casa Dosoftei, locul-emblemă în care a funcţionat în secolul al XVII-lea prima tiparniţă din Moldova. De asemenea, în urma succesului de anul trecut, va fi continuat proiectul „Noaptea...
”Poezia Limbii Române”, duminică, în Parcul Copou
Cu ocazia ”Zilei Limbii Române”, Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași şi Uniunea Scriitorilor din România (USR) – filiala Iaşi organizează duminică, 31 august, spectacolul ”Poezia Limbii Române”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 17.00, la Teiul lui Eminescu din Parcul Copou, la manifestare anunțându-și participarea poeţii Cassian Maria Spiridon, Marius Chelaru, Liviu Apetroaiei, Emilian Marcu, Constantin Popa, Arcadie...
Festival internațional de poezie, în premieră, la Iași
În perioada 22-25 iunie, la Iaşi va avea loc Festivalul internaţional ”POEZIA LA IAŞI”, ediţia I, la care și-au anunțat participarea peste o sută de poeţi din România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Franţa și Israel. Cu acest prilej, poeţilor invitaţi la prima ediţie a Festivalului Internaţional ”Poezia la Iaşi” li se va conferi titlul de ”POET AL IAŞULUI” de către primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita. Festivalul internațional...
Recital de poezie și muzică, oferit de Daniela Nane și Adrian Naidin, la Congress Hall Palas
Centrul de evenimente Congress Hall, din ansamblul Palas Iaşi, va găzdui miercuri, 28 mai 2014, un recital extraordinar de poezie şi muzică, oferit de actriţa Daniela Nane şi de artistul Adrian Naidin. Spectacolul „Petale de iubire” va avea loc în sala Rossini (din parcul Palas), de la ora 18.30.
Născută la Iaşi, Daniela Nane este actriţă la Teatrul Bulandra din Bucureşti. A absolvit Academia de Teatru şi Film în 1995, după care a urmat cursurile...
“Mireasmă de mere roşii”
Sâmbătă, 17 mai 2014, ora 11, la sediul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi (Casa cu Absidă “Laurenţiu Ulici”-Centrul Civic, str. Gr. Ureche nr. 7) va avea loc lansarea volumului de poezie “Mireasmă de mere roşii”, semnat Gabriela Beldie. Volumul va fi prezentat de scriitorul Emilian Marcu.
Poezia pe care o trăieşte şi o scrie Domnia Sa, deşi îmbrăcată într-o aşa-zisă haină modernă, este o poezie calmă, liniştită,...
Concurs internațional de poezie și proză Echos Francophones
Asociația Studenților Francofoni din Iași organizează cea de-a IX-a ediț ie a concursul internațional de poezie și proză Echos Francophones, desfășurat, în acest an, atât în limba franceză, cât și în limba română, destinat elevilor și studenților. Deschiderea oficială a concursului are loc miercuri, 5 martie 2014, începând cu ora 18:00, la Librarium –Palas (vis-à-vis de Caruselul Venețian), unde se va desfășura prima Cafenea literară...
”Zilele Universității de Medicină și Farmacie Iași” – ediția 2013
În perioada 5 – 6 decembrie, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași, în cadrul Zilelor UMF 2013, prescrie ieșenilor o rețetă culturală: poezie, muzică, spectacol de bună calitate, pictură și carte. La sfârșitul acestei săptămâni, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași sărbătorește 134 de ani de existență în spațiul academic ieșean. Cu acest prilej, pe parcursul celor două...
Lansare volum de poezie la Palatul “Al.I.Cuza” de la Ruginoasa
Asociaţia Universul Prieteniei Iaşi invită pe cei interesaţi să participe sâmbătă, 12 octombrie 2013, ora 12, la Palatul “Al.I.Cuza” de la Ruginoasa, la lansarea volumului de poezie “Celei ce nu mai este”, de Marian Malciu, a cărui prezentare va fi facută de scriitorul Emilian Marcu.
Invitaţi speciali: Preot Protopop Pavel Postolache şi poetul Horia Zilieru.
Poeziile din volum recitate de elevii Emilia Rotariu şi Ionuţ Ilăşoaia, dansurile...
Seară de poezie cu scriitorul Daniel Drăgan
Asociaţia Universul Prieteniei Iaşi în colaborare cu Uniunea Scriitorilor – Filiala Iaşi, , vă invită marţi, 10 septembrie 2013, ora 17, la Muzeul Unirii Iaşi, în Sala Dublei Alegeri la o seară de poezie cu scriitorul Daniel Drăgan.
Vor fi prezentate volumul de poeme Statuie cu lacrimă şi epopeea onirică Visul poetului unic Neum.
Seara va fi completată cu lecturi poetice pe trei voci cu acompaniament muzical.
Îşi dau concursul membrii Trupei...
Gheorghe Zamfir, în concert la Palas
În acest sfârşit de săptămână, ansamblul Palas îi invită pe ieşeni şi nu numai să îşi petreacă timpul liber bucurându-se de evenimente culturale aparte. Sâmbătă, 18 mai 2013, de la ora 18.00, grădina publică a complexului din centrul oraşului va găzdui spectacolul „Taina care mă apără”, din cadrul celei de-a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Poezie „Grigore Vieru” Chişinău – Iaşi. Pasionaţii de literatură prezenţi...