Tag Archives: Primăria Iaşi
Învățământul ieșean, în atenția municipalității
Primarul Mihai Chirica a avut astăzi, 26 ianuarie, o întrevedere cu directorii liceelor, școlilor generale și grădinițelor din municipiul Iași, pentru a afla care sunt necesitățile de finanțare ale unităților de învățământ. La eveniment a participat și prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, inspectorul școlar general al județului Iași. „Am vrut să am o întâlnire cu directorii unităților de învățământ din municipiul Iași, mai ales că ne...
Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi anunță încheierea proiectului ”O nouă șansă în educație”
Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi anunță încheierea proiectului ”O nouă șansă în educație”, proiect derulat în perioada iulie-decembrie 2016 cu sprijinul financiar al Primăriei Iași.
Timp de 5 luni de zile, 60 de copii aflați în dificultate ce locuiesc în zona Cantemir și zona Șes Bahlui – cartier Dacia, și părinții acestora (30 de părinți), au beneficiat zilnic, prin intermediul celor două Centre educaționale ale Asociației Salvați...
Proiect privind creşterea gradului de participare a tinerilor la viaţa comunităţii
Asociația EuroDEMOS implementează pentru comunitatea locală proiectul “Tinerii informați votează responsabil”, proiect co-finanțat de Primăria municipiului Iași şi care urmărește creșterea gradului de participare a tinerilor la viața comunității, înțelegând mai bine procesul decizional. Obiectivele proiectului cuprind: creșterea gradului de informare a tinerilor din Iași cu privire la aspecte ce țin de educația civică, viața comunității...
“Magia Sărbătorilor la Palatul Roznovanu”
Primăria municipiului Iași, în parteneriat cu Asociația APSIDES, îi invită pe ieşeni la “Magia Sărbătorilor la Palatul Roznovanu”. Astfel, în fiecare zi de sâmbătă și duminică din perioada 3 – 18 decembrie, între orele 16.00 și 18.00, ieşenii sunt așteptaţi în Sala Mare a Palatului Roznovanu (cu excepția câtorva evenimente organizate pe Pietonalul Ștefan cel Mare) pentru a se bucura de momentele artistice deosebite, prilejuite de...
Trei ambasadori în vizită la Primărie
Primarul Mihai Chirica a avut miercuri, 16 noiembrie, o întâlnire de curtoazie cu Excelențele Lor doamna Boutheina Labidi, Ambasador al Tunisiei, doamna Faouz El Achchabi, Ambasador al Marocului, și doamna Taous Djellouli, Ambasador al Republicii Algeriene Democratice și Populare, aflate în aceste zile la Iași pentru discuții cu autoritățile locale și cu conducerea Universității de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa”. Pe parcursul discuției...
Încă cinci proiecte de Tineret vor primi fonduri din partea Primăriei
Primăria Municipiului Iaşi a finalizat a doua etapă privind finanțarea proiectelor pentru Tineret depuse de organizațiile neguvernamentale. În urma deliberărilor Comisiei de Evaluare, Analiză şi Selecţie a Proiectelor de Tineret au fost a admise spre finanţare cinci noi proiecte, cărora li s-a adjudecat câte un contract de finanţare nerambursabilă, pe baza punctajului stabilit conform baremurilor de punctare din grila de evaluare conţinută în Anexa...
Paul Butnariu: Avem convingerea că autoritățile locale vor fi mult mai receptive la sugestiile oamenilor de afaceri
Vineri, 7 octombrie, la Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi a avut loc o discuţie informală între reprezentanţi ai companiilor locale şi conducerea administraţiei publice ieşene: Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, şi Primarul Municipiului Iaşi, Mihai Chirica. Pe parcursul a aproape trei ore, reprezentanţii administraţiei au discutat punctual cu antreprenorii pe subiecte precum: trafic şi transport local, reţeaua de drumuri...
Servicii de suport pentru copiii separați sau cu risc de separare de părinți, oferite de Asociația Alternative Sociale
Asociația Alternative Sociale anunță lansarea proiectului ”Împreună pentru copii”, desfășurat în parteneriat cu școlile gimnaziale ”Ion Simionescu” şi”,Alecu Russo”, proiect finanțat de Primăria municipiului Iași. Conferința de lansare a evenimentului va avea loc joi, 22 septembrie, în Sala Mare a Primăriei, începând cu ora 10.30. ”Împreună pentru copii” este un proiect prin care 80 de copii separaţi sau în risc de separare de părinţi...
Însărcinatul cu Afaceri al Ucrainei, în vizită la Primăria municipiului Iași
Viceprimarul Gabriel Harabagiu a primit vineri, 2 septembrie, la Palatul Roznovanu, vizita Însărcinatului cu Afaceri a.i. al Ucrainei la București, Teofil Rendiuk. Excelența Sa, un cunoscut istoric și vorbitor fluent de limba română, se află la Iași în vederea organizării și aprofundării unor studii de istorie a ucrainienilor în România și a relațiilor dintre cele două țări. Reprezentantul municipalității l-a asigurat pe Însărcinatul cu Afaceri...
Dezbatere privind problemele diasporei române, organizată la Primărie
În Sala Mare a Primăriei municipiului Iași a avut loc marți, 16 august, dezbaterea cu tema ”Ce înseamnă Iaşul pentru diaspora? Ce înseamnă diaspora pentru Iaşi?”, eveniment inclus în ”Săptămâna Diasporei la Iași”, manifestare care are loc în perioada 15-22 august în capital Moldovei. la Iași. ”De ce Zilele Diasporei? De ce Iaşi? Pentru că suntem un mare furnizor de diasporă pentru întreaga lume, cu ponderea cea mai mare în Europa. Ei...