Tag Archives: competitie
Start în cadrul competiţiei „Trofeului Electricianului” – faza regională pe companie
Cei mai buni electricieni ai Delgaz Grid din județele Suceava, Botoșani, Bacău, Iași, Neamț și Vaslui se vor întrece începând de luni, 27 septembrie, în cadrul „Trofeului Electricianului” la specializările: exploatare staţii de transformare, exploatare reţele de medie şi joasă tensiune, PRAM (protecţii şi automatizări), măsură energie electrică, montare şi reparaţii echipament primar 110 kV şi medie tensiune din staţii de transformare, montare...
Studentă a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, premiată în finala națională a competiției FameLab
Irina-Mălina STRUGARU, studentă în anul al III-lea la Facultatea de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), s-a clasat pe locul al doilea în finala națională a competiției internaționale FameLab, una dintre cele mai importante competiții de comunicare a științei din lume, organizată online joi, 17 iunie 2021. În cadrul aceleiași competiții, studenta UAIC a obținut și două premii speciale: Premiul „Academiei Române”...
Concursul Național Transcurricular de Lectură și Interpretare ,,Ionel Teodoreanu’’, la cea de-a XV-a ediţie
Colegiul Național „Costache Negruzzi” organizează în zilele de 3 şi 4 iunie cea de-a a XV-a ediție a Concursului Național Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”, structurat sub forma unui dialog educațional intercultural construit pe experiențe, soluții, exemple din practica școlii, la încheierea unui ciclu de parcurgere a noii programe de limba și literatura română. Ediția din acest an a concursului este orientată spre...
SOCIAL BIKING CHALLENGE – pedalează cu prietenii și câștigă premii
Ieșenii care iubesc să meargă cu bicicleta sunt provocați să participe la competiția europeană intitulată Social Biking Challenge, între 16 septembrie și 6 octombrie. Cu cât pedalezi mai mult, cu atât ai mai multe șanse de a câștiga premii. Tot ce trebuie să faci este să instalezi aplicația BikePrints pe smartphone-ul tău cu iOS sau Android, care îți va permite să îți înregistrezi turele parcurse cu bicicleta. Competiția va dura trei săptămâni...
Concursul „Educaţie rutieră – educaţie pentru viaţă” – faza judeţeană
Joi, 23 mai 2019, la Palatul Copiilor Iaşi, s-a desfășurat etapa județeană a Concursului Național „Educaţie rutieră – Educaţie pentru viaţă”, cuprins în Calendarul Activităților Educative Naţionale 2019.
Competiţia a fost organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi – Serviciul Rutier şi Palatul Copiilor Iaşi.
Concursul a avut drept scop formarea comportamentului rutier...
Medalie de argint pentru o elevă a Colegiului Naţional Iaşi la Olimpiada Internaţională de Stiinţe a Uniunii Europene
In perioada 4-11 mai 2019, Mălina-Elena Constantinescu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional Iaşi, a participat la cea de-a XVII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Stiinţe a Uniunii Europene (EUSO 2019).
Competiţia s-a desfaşurat în Almada, Portugalia şi a reunit anul acesta 150 de elevi din 24 de ţări.
Lotul României a fost reprezentat de 6 elevi de liceu (3 elevi din Bucureşti, unul din Satu Mare, unul din Suceava şi unul din Iasi), câte...
Olimpiada de limba rusă și limba croată maternă se desfășoară la Iași
Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi organizează, în parteneriat cu Uniunea Croaților din România (UCR), Comunitatea Rușilor Lipoveni din România (CLRR), Primăria Municipiului Iași și Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, la Colegiul Național Mihai Eminescu din Iași, etapa națională a celei de-a XXV-a ediţii a Olimpiadei de Limbă Rusă Maternă și a celei d e-a XXVII-a ediţii a Olimpiadei de Limbă Croată Maternă, în perioada 2-5 mai 2019.
Competiția...
Festivalul concurs de interpretare vocală şi muzică de cameră „Achim Stoia”, la ediţie aniversară
În perioada 14-19 mai, la Iaşi se va desfăşura cea de-a X-a ediţie, aniversară, a Festivalului concurs de interpretare vocală și muzică de cameră „Achim Stoia”, adresat elevilor secțiilor de canto clasic ale liceelor şi colegiilor de artă, seminariilor teologice din ţară, precum și studenților secțiilor de canto clasic, pedagogie, muzicologie și dirijat cor din universități. Personalitate marcantă a vieţii muzicale ieşene, Achim Stoia a desfăşurat...
Ideile de afaceri ale tinerilor din Moldova, premiate cu 25.000 de euro
Tinerii din regiunea Moldovei sunt aşteptaţi să câştige premiile puse la bătaie în cadrul competițiilor de idei Future Makers și Social Impact Award. “În România, un sfert dintre tineri vor să pornească o afacere, însă doar 1% o fac. Noi credem că pregătirea antreprenorială, banii cu care să își testeze ideile, o comunitate de mentori care să îi sprijine și conexiuni internaționale cu tineri antreprenori de vârsta lor din alte țări îi...
Activitate compețională la Liceul Teoretic Ion Neculce, Târgu Frumos
326 de sportivi vor participa la cea de-a IV-a ediție a CUPEI SENTOKI, care are loc în ziua de 2 martie. Este vorba despre disciplina: karate isshin ryu, proba: kumite full contact knockdown. Sportivii provin din nu mai puțin de 12 cluburi participante, astfel: Toratoshi – Iași, condus de sensei Budeanu Florin Constantin, club organizator, Mizunosenshi – Iași, condus de sensei Aurelian Gîdici, Sanshinkai – Iași, condus de sensei Bosînceanu Andrei, Sasorikai...