Tag Archives: cursa speciala

Curse speciale pentru persoanele peste 65 de ani, introduse începând de săptămâna viitoare

Începând cu data de 4 mai 2020, SC Compania de Transport Public Iași SA va organiza curse speciale pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani în intervalul orar 9.00 – 11.00, accesul în mijloacele de transport public urmând a fi permis exclusiv acestor persoane. În acest scop, mijloacele de transport public vor fi marcate cu un autocolant de identificare. Accesul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani în mijloacele de transport public se va face în limita...

Introducerea curselor speciale pentru elevi şi studenţi a decongestionat traficul din municipiu

Pentru al treilea an consecutiv, Compania de Transport Public (CTP) pune la dispoziția elevilor și studenților din municipiul Iași curse speciale destinate exclusiv acestora. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, inițiativa începe să își atingă scopul, având în vedere că în prima zi a noului an şcolar, care a debutat luni, 9 septembrie, aproape o mie de elevi au folosit transportul public, ceea ce înseamnă, implicit, câteva sute de părinți...

Mijloace de transport în comun suplimentare destinate elevilor şi studenţilor

Odată cu începerea noului an şcolar, Compania de Transport Public (CTP) va suplimenta numărul de mijloace de transport în comun destinate elevilor, în vederea descongestionării traficului auto din municipiu. Este vorba despre traseele de tramvai nr. 3, pe ruta Dancu – Târgu Cucu – Copou, cu plecare de la orele 7.10, 7.20 şi 7.30 din Dancu, care va suplimentat cu trei unităţi, nr. 8, cu plecare de la orele 7.05 şi 7.15 din Baza 3 (două unităţi), ...

Curse speciale pentru elevi şi studenţi, începând cu 1 octombrie

Începând cu data de 1 octombrie, Compania de Transport Public (CTP) va introduce mai multe curse speciale pentru elevi şi studenţi, în vederea decongestionării traficului auto din oraş. După cum a anunţat primarul Mihai Chirica, marţi, 19 septembrie, într-o conferinţă de presă, pentru început se are în vedere introducerea unui număr de cinci trasee, dintre care trei de tramvai (nr. 3, 8 şi 9) şi două de autobuz (nr. 36 şi 42). Mijloacele de transport...
;