Tag Archives: Dinamo
Suporterii lui Dinamo, interzişi pe Stadionul “Emil Alexandrescu”, la meciul cu Poli Iaşi
Suporterii echipei de fotbal Dinamo Bucureşti nu vor avea acces pe Stadionul “Emil Alexandrescu” din Copou, pentru a asista la meciul pe care “câinii roşii” îl vor disputa în compania gazdelor de la CSM Politehnica Iaşi. Potrivit unui comunicat al clubului ieşean, măsura a fost luată în conformitate cu decizia Comisiei de Disciplină a FRF din data de 26.07. 2019, în care clubul FC DINAMO 1948 a fost sancţionat cu interzicerea pentru cinci jocuri...
CSM Politehnica Iaşi s-a calificat, în premieră, în play-off-ul Ligii 1
CSM Politehnica Iaşi s-a calificat, în premieră, în play-off-ul Ligii 1, deşi a pierdut sâmbătă, în Copou, cu scorul de 0-1 (0-1), în faţa echipei lui Gică Hagi, Viitorul, după un meci în care trupa lui Flavius Stoican a făcut cel mai slab meci din actualul sezon. Deşi încurajaţi frenetic de cei peste 5.000 de spectatori aflaţi în tribune, care au înfruntat cu stoicism frigul (la ora începerii partidei, temperatura aerului la Iaşi era de minus...
Nu avem faţă de play off: Dinamo – CSM Poli Iaşi 2-1 (1-1)
Încrezători înaintea meciului că pot pleca din Ştefan cel Mare cu măcar un punct, având în vedere criza pe care o traversează în acest moment Dinamo, pe de o parte, şi victoria repurtată în urmă cu o săptămână, pe teren propriu, împotriva FCSB, pe de altă parte, ieşenii au dezamăgit crunt în meciul disputat sâmbătă seara în “Groapă”, piezând clar un meci în care au demonstrat din nou, din păcate, că nu au “faţă”...
Volei: Penicilina Iași egalează scorul cu Dinamo, în turneul pentru locurile 5-8
Penicilina Iași a învins sâmbătă, pe teren propriu, pe Dinamo București, cu scorul de 3-1 (16-25, 25-21, 25-16, 25-23), în cel de-al doilea meci din turneul valoric 5-8 al Diviziei A1 de volei feminin, egalând astfel scorul la general al întâlnirii, după ce, în urmă cu o săptămână, cedaseră, la București, cu scorul de 0-3 (21-25, 12-25, 22-25). În aceste condiții, meciul decisiv se va disputa miercuri, 6 aprilie, în Sala ”Dinamo” din Capitală....
Două puncte pierdute: CSMS Iași – Dinamo București 0-0
CSMS Iași a terminat la egalitate, scor 0-0, duminică seara, în Dealul Copoului, cu Dinamo București, într-un meci contând pentru etapa a VII-a, după ce, în minutul 89, Bojan Golubovic a ratat un penalty, ușor acordat de arbitrul Adrian Comănescu, în urma unei faze în care Andrei Marc l-a ținut discret de tricou, în careu, pe Mădălin Ciucă. Împotriva ”câinilor roșii”, elevii lui Nicolo Napoli au reușit cel mai bun joc de pe teren propriu din...
Oaspeții nu au reușit surpriza în ”Groapă”: Dinamo – CSMS Iași 1-0 (0-0)
CSMS Iași continuă să rămână singura echipă din Liga I fără victorie în acest sezon, după ce sâmbătă seara, la București, a pierdut cu scorul de 0-1 (0-0), în ”Groapă”, în fața lui Dinamo, într-un meci contând pentru etapa a 8-a a campionatului. Deși nu au jucat deloc rău, elevii lui Ionuț Chirilă au trebuit să se încline, la final, în fața ”câinilor roșii”, ratând astfel o bună ocazie de a-și mai adăugă cel puțin un punct...
Rezultat echitabil în Copou: CSMS Iași – Dinamo 1-1
CSMS Iași continuă seria evoluțiilor bune din ultima perioadă, reușind duminică, 9 decembrie, să smulgă un punct, pe teren propriu, în fața lui Dinamo, scor 1-1. Pe un teren acoperit de zăpadă și pe o temperatură sub zero grade, elevii lui Liviu Ciobotariu au început tare meciul cu ”câinii”, Bogdan Straton reușind să înscrie, în secunda a 20-a, cel mai rapid gol al campionatului. În continuare, gazdele au dominat clar primul sfert de oră, având...
CSMS Iaşi, umilită de Dinamo
Formaţia CSMS Iaşi a fost învinsă categoric, duminică seară, pe Arena Naţională din Capitală, scor 2-5 (1-2), de către Dinamo Bucureşti, în etapa a II-a a Ligii I de fotbal, după un joc în care vârful gazdelor, George Ţucudean, a fost “omul meciului”, fotbalistul adus în iarnă de la UTA reuşind să înscrie de patru ori în poarta apărată de Cezar Lungu. Meciul a fost la discreţia totală a “câinilor roşii”, care au deschis scorul în...
Souleymane Keita a semnat un contract valabil pe un an cu CSMS Iaşi
Prin divizionara CSMS Iaşi a reuşit să obţină marţi, 24 iulie, semnătura mijlocaşului ofensiv Souleymane Keita, fotbalistul senegalez, care a evoluat ultima dată în liga a II-a, pentru Gloria Bistriţa, venind în Copou în postură de jucător liber de contract. Keita, care are şanse mari de a evolua duminică, 29 iulie, ca titular în echipa lui Ionuţ Popa, în meciul pe care ieşenii îl vor susţine, începând cu ora 21.30, pe Arena Naţională, împotriva...