Tag Archives: licitatie

Transportul în comun din municipiul Iaşi, modernizat cu fonduri europene

Primăria Municipiului Iași a primit de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației o adresă oficială și o copie a Ordinului de Finanțare nr. 4920 / 4 noiembrie 2019 aferent proiectului „Achiziție mijloace de transport public – tramvaie 30 metri, Iași”, al cărui beneficiar este parteneriatul dintre Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Municipiul Iași. Este vorba despre asigurarea oficială, în cea...

Macheta noului tramvai care va circula pe străzile Iaşului va fi expusă în faţa Primăriei

În Sala Mare a Primăriei a avut loc vineri, 22 noiembrie, prezentarea machetei noului tramvai Bozankaya, care urmează să circule pe străzile Iaşului începând de anul viitor. La eveniment a fost prezent, din partea autorităţilor locale, primarul Mihai Chirica, alături de conducerea Companiei de Transport Public (CTP), iar din partea companiei turce reprezentanţii firmei Bozankaya. Reamintim că în urma licitaţiei care s-a desfăşurat în această lună...

Lucrările de modernizare a spaţiilor de joacă pentru copii continuă

Lucrările de modernizare a spațiilor de joacă pentru copii, împărţite în două loturi de execuţie, continuă în ritm susținut, o parte dintre acestea fiind deja finalizate. Astfel,m potrivit Biroului de presă al Primăriei, în prezent, firmele contractate de Primăria Municipiului Iași fac lucrări la 17 amplasamente, ultimele 17 spații de joacă urmând să fie modernizate în cursul anului viitor. Programul municipal de modernizare a locurilor de joacă...

Începând cu anul viitor, la Iași vor circula tramvaie noi

În prezenţa primarului Mihai Chirica şi a directorului de export al companiei turceşti Bozankaya, Yigt Belin, la Iaşi a fost semnat luni, 11 noiembrie, contractul privind achiziționarea de către Municipiul Iaşi a unui număr de 16 tramvaie noi. În urma licitaţiei organizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, compania turcească Bozankaya a fost declarată câştigătoare în faţa polonezilor de la Pesa. Turcii urmează astfel...

Noi locuri de parcare de reşedinţă, scoase la licitaţie de Primărie

În perioada următoare, municipalitatea va organiza noi licitaţii în vederea închirierii unor locuri de parcare de reşedinţă. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, toate procedurile, care prevăd scoaterea la licitaţie a unui număr de 13 locuri de parcare,  se vor desfăşura în cursul unei singure zile, respectiv joi, 21 noiembrie, data limită de depunere a dosarelor în cazul tuturor celor cinci licitații fiind 19 noiembrie, ora 13.00. Prima licitație...

Începe reabilitarea și modernizarea celei mai importante rețele de infrastructură rutieră din județul Iași

Consiliul Județean Iași va semna miercuri, 6 noiembrie, contractul de execuție a lucrărilor pentru Lotul 2- Modernizarea DJ 281D de la Coarnele Caprei – Focuri – Gropnița și Modernizarea DJ 281B Coarnele Caprei – Belcești (DJ 281), în lungime de 22,001 km.  Câștigătorul licitației pentru acest lot este Asocierea S.C. ALPENSIDE S.R.L. – S.C. GENERAL TRUST ARGEȘ S.R.L. Valoarea contractului pentru Lotul 2 este de 43.812.075,59 lei (fără...

Primăria va aloca jumătate de milion de lei pentru iluminarea arhitecturală a Palatului Roznovanu

Primăria va cheltui aproape jumătate de milion de lei pentru iluminarea arhitecturală a Palatului Roznovanu. Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat joi, 31 octombrie, cu unanimitate de voturi, un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 498.610 de lei pentru realizarea instalaţiei de iluminat a clădirii – simbol în care îşi are sediul Primăria.  Potrivit notei de fundamentare, durata estimată de execuție a investiţiei...

Patru firme doresc să preia prin concesiune delegarea serviciului de iluminat public din municipiu

Primăria Municipiului Iași a primit patru oferte la licitația privind delegarea prin concesiune a serviciului de iluminat public în municipiul Iași. Acestea au fost depuse de SC Luxten Lighting Company SA, SC Flash Lighting Services SA, asocierea SC Urbioled SRL – SC Amper Grup SRL și SC Elba Com SA. Valoarea estimată maximă a concesiunii care urmeaza a fi achitată pe parcursul celor trei ani este de 8.929.974,15 lei, fără TVA, la care se adaugă opțiunea...

Oferte pe adresa Primăriei pentru proiectarea de noi creşe

Primăria Municipiului Iași organizează în această perioadă o licitație pentru contractarea serviciilor de proiectare a cinci noi creșe. Licitația are o prevedere bugetară de 378.151,26 lei, fără TVA (450.000 lei, cu TVA), firmele interesate având, potrivit legii, posibiltiatea de a depune oferte până miercuri, 16 octombrie. Procedura de achiziție publică a atras nu mai puțin de nouă oferte, din partea firmelor Artca SRL, Chiriță T. Marian Jan –...

O firmă din Neamţ va dota cu copertine staţiile mijloacelor de transport în comun din oraş

Primăria municipiului Iaşi anunţă achiziţionarea prin licitaţie publică a unui număr de o sută de copertine destinate adăpostirii călătorilor în staţiile mijloacelor de transport în comun. Potrivit unui comunicat al instituţiei, valoarea maximă a contractului este de 1.720.000 lei, fără TVA, data limită de depunere a ofertelor fiind miercuri, 16 octombrie. Procedura de achiziție publică a atras o singură ofertă, din partea firmei Belmar Prod...
;