Tag Archives: oameni de afaceri
Primarul Mihai Chirica s-a întâlnit cu oamenii de afaceri din Germania
70 de oameni de afaceri, reprezentanți ai marilor companii din Germania și ai unor companii europene cu sediul în Germania, printre care UBS Europe, Mercedes-Benz, BNP Paribas, Deutsche Post, Carl Zeiss, Audi AG, Deutsche Bank, Thyssenkrupp, Bosch Gmbh, BASF, AXA, SAP, Bayer etc., s-au aflat zilele trecute la Iași, în cadrul unei misiuni economice, ocazie cu care au avut o întâlnire și cu primarul Mihai Chirica, în cadrul unui seminar de lucru desfășurat...
Misiune economică a oamenilor de afaceri ieşeni în Republica Socialistă Vietnam, în această toamnă
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) a judeţului Iaşi a organizat vineri, 10 februarie, o masă rotundă România-Vietnam, dedicată informării reciproce și stimulării cooperării economice bilaterale. Evenimentul a fost organizat cu ocazia vizitei pe care o delegaţie a oraşului Hue, condusă de primarul Vo Le Nhat, o efectuează în aceste zile la Iaşi, la invitaţia autorităţilor locale. Cu această ocazie, în cursul dimineţii, la sediul Primăriei Municipiului...
O nouă conducere pentru proiectul ”Invest în Iași”
• Dorel Codină, cel care a condus în ultimii cinci ani Parcul Industrial Miroslava este, începând de astăzi (12 mai 2021), noul director al proiectului Invest în Iași
• Alături de el, conducerea acestei campanii publice derulată de societatea civilă va mai fi formată din membri ai mediului de afaceri, ai mediului academic, fiind lansată o invitație și pentru autoritățile locale
• Dorel Codină: ”Iașul se află în competiție cu regiuni din...
Noi oportunități de afaceri în relația cu Vietnamul
Marți, 8 octombrie, începând cu ora 10.00, Camera de Comerț și Industrie (CCI) Iași va organiza o întâlnire între oamenii de afaceri și delegația Ambasadei R. S. VIETNAM în România, condusă de E.S. Dang Tran Phong, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, delegație ce se va afla în vizită oficială la Iași. În cadrul întâlnirii, oamenii de afaceri vor avea prilejul să discute în mod direct despre dinamizarea relațiilor bilaterale, oportunitățile...
Primarul Mihai Chirica, în vizită în Israel
Primăria Municipiului Iași continuă procesul de lărgire a portofoliului relațiilor internaționale, printr-o nouă misiune diplomatică și economică, organizată în Israel în perioada 13 – 18 mai. În ședința din 30 martie a.c, Consiliul Local a adoptat o hotărâre privind demararea procedurilor de înfrățire cu orașul israelian Haifa. În acest scop, primarul Mihai Chirica se află începând de duminică, 13 mai, în Israel. „În zonă trăiește...
Oamenii de afaceri ieşeni, în misiune economică în Israel
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi, cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie Israel-România, invită companiile ieşene să participe la misiunea economică organizată în Israel în perioada 13-18 mai. Delegaţia de afaceri este organizată la invitaţia Primăriei Municipiului Iaşi, în contextul procesului de înfrăţire a Iaşului cu Haifa, unul dintre cele două mari porturi comerciale ale Israelului. Partea israeliană este reprezentată de...
Oamenii de afaceri palestinieni, interesaţi să-şi deschidă afaceri la Iaşi
Prefectul Marian Grigoraş s-a întâlnit joi, 9 martie, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţeului Iaşi, cu Excelența Sa Fuad Kokaly, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Palestinei în România, informează Biroul de presă al Prefecturii Iaşiui. În cadrul întâlnirii, la care au mai participat Romeo Olteanu, vicepreședintele Consiliului Județean Iași, Radu Botez, viceprimarul municipiului Iași și Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei...
Oamenii de afaceri din Marea Britanie, interesați să investească în județul Iași
Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Victorel Lupu, a avut miercuri, 18 mai, o întrevedere cu şeful misiunii economice din cadrul Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii în România, Adam Sambrook. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al CJ Iași, în cadrul discuţiilor s-a pus accent pe oporunităţile pe care judeţul Iaşi le oferă în vederea realizării unor colaborări pe domenii de interes, precum infrastructură, cultură,...
La Iași a fost constituit Clubul Tinerilor Oameni de Afaceri Liberali (COATL)
În cadrul unei dezbateri desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute la nivelul Organizației Județene a Tineretului National Liberal s-a decis constituirea filialei locale a Clubului Tinerilor Oameni de Afaceri Liberali (COATL). Această structură a fost înființată la nivel național ca răspuns la necesitatea de susţinere a tinerilor întreprinzători şi antreprenori români. Potrivit inițiatorilor, scopul COATL este acela de a dezbate și a dezvolta...