Tag Archives: poeti
Timp de o săptămână, Iașul devine capitala mondială a poeziei
Duminică după amiază, în Parcul Copou au debutat manifestările din cadrul celei de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional “Poezia la Iași”, eveniment de tradiție care reunește timp de o săptămână 67 de scriitori din 16 țări, inclusiv România. Astfel, în prezența organizatorilor (Primăria Municipiului Iași, prin Casa de Cultură Mihai Ursachi a Municipiului, și Uniunea Scriitorilor din România – filiala Iași) și a unui numeros public,...
Prezenţa publicului la evenimentele FILIT este gratuită
Programul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT), manifestare care se va desfăşura în perioada 3-7octombrie, la Iaşi, conţine peste o sută de evenimente dedicate publicului larg şi profesioniştilor. Potrivit organizatorilor, acestea vor fi structurate după cum urmează: întâlniri ale scriitorilor în liceele ieşene, la cluburile de lectură Alecart şi Logos, la Casa Fantasy (Biblioteca Judeţeană „Gheorghe...