Tag Archives: semafoare

Stadiul de montare a semafoarelor la Podu Iloaiei a ajuns la 70%!

Luni, 26 august, începând cu prima oară, circulația autovehiculelor pe raza orașului Podu Iloaiei a fost restricționată în zonele în care sunt executate lucrările de montare a semafoarelor. Pentru a nu îngreuna traficul și așa aglomerat, mai ales la orele de vârf, reprezentanții Primăriei și cei ai Poliției Rutiere împreună cu constructorul au decis să nu oprească total circulația, aceasta urmând să se desfășoare  alternativ, în momentul...

Circulația autovehiculelor pe podul de la Sârca, dirijată prin semafoare începând de săptămâna viitoare

Începând de luni, 23 mai, pe podul situat pe DN 28, km 40+232, din apropierea localității Sârca, circulația autovehiculelor se va desfășura pe un sens, alternativ, dirijat prin semafoare, măsura fiind instituită ca urmare a începerii lucrărilor la partea de suprastructură a acestui obiectiv, în cadrul proiectului de lărgire a căii podului, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași într-un comunicat remis redacției. Potrivit...

”Semafoarele inteligente” vor deveni funcționale începând din această toamnă

Proiectul de implementare a sistemului de management al traficului în municipiul Iași se apropie de finalizare, până în prezent peste 75% dintre intersecţiile incluse în program fiind echipate cu semafoare. Potrivit reprezentanților Primăriei, au fost instalate traseele de fibră optică în 40 din cele 90 de intersecţii incluse în proiect, iar lucrările continuă, astfel încât în luna octombrie a acestui an, cel mai târziu, proiectul să fie finalizat,...
;