Tag Archives: sistem de invatamant

Consorțiul Universitaria solicită implicarea în procesul de elaborare a Legii Educației

În perioada 26-28 mai, Consorțiul Universitaria s-a întâlnit în formula sa extinsă la București, Universitatea din București fiind gazda reprezentanților celor nouă instituții de învățământ superior din România. În contextul elaborării noii legi a educației, precum și al nevoii realizării unui cadru legislativ modern, care să răspundă atât provocărilor cu care se confruntă sistemul național de educație, cât și tendințelor europene și...

Planurile cadru de liceu, dezbătute de cadrele didactice, elevii şi părinţii ieşeni

Peste 400 de cadre didactice au participat la dezbaterea organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean la Biblioteca Centrală Universitară privind planurile-cadru de liceu, filiera teoretică. Cei 400 de profesori reprezentând toate disciplinele școlare, directori, elevi și părinți, reprezentanți ai sindicatelor, au discutat despre propunerile de plan-cadru pentru liceu, într-o încercare de a găsi răspuns pentru o întrebare ce ne privește pe noi toți...

Specializare nouă în oferta de formare a Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”

Școlile normale de învățători sau liceele pedagogice, cum au fost denumite o vreme constituie de peste un secol și jumătate o componentă esențială a sistemului de învățământ public din România. Concepute în perioada modernizării țării în a doua jumătate a secolului al XIX – lea după modelul celor mai înaintate sisteme de învățământ din Europa Occidentală a vremii, școlile normale românești și-au construit un profil distinct instituind...
;