Tag Archives: somatii
Furnizorii de utilități sunt somați să refacă domeniul public după intervenții
În condițiile în care, pe de o parte, în Municipiul Iași sunt și vor continua numeroase lucrări ale companiilor care gestionează rețele de apă – canalizare, gaze, electricitate etc. și că domeniul public nu este refăcut uneori nici în termenele, nici în condițiile cele mai bune, iar, pe de altă parte, răcirea vremii va face imposibile astfel de intervenții, primarul Mihai Chirica a dispus o serie de măsuri menite să reducă impactul acestor...
Firmele care fac săpături în oraș, somate să respecte legislația privind protecția mediului
Companiile publice și private care execută lucrări de refacere a carosabilului sau a trotuarelor, care presupun săpături în șanț deschis, respectiv decopertări și acumularea unei cantități mari de pământ, care se pot transforma ulterior în praf sau noroi, riscă amenzi usturătoare, anunță reprezentanții municipalității. Primarul Mihai Chirica a dispus miercuri Direcției Arhitectură și Urbanism și Serviciului Promovare și Monitorizare Calitate...
Peste 1.700 de certificate de urbanism eliberate în acest an de Primărie
Activitatea Direcţiei Arhitectură și Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Iași a avut o creștere semnificativă în primele șase luni ale acestui an, numărul documentelor eliberate fiind elocvent în acest sens.
Astfel, în perioada 4 ianuarie – 15 iulie 2021 au fost emise 1.731 de certificate de urbanism, alte 488 fiind în lucru. De asemenea, au fost emise 464 de autorizații de construire, în lucru aflându-se 226, informează într-un comunicat...
Primăria introduce corespondenţa electronică în relaţia cu contribuabilii
Municipalitatea ieşeană intenţionează să modifice modul de comunicare între instituţiile aflate în subordine şi contribuabili, prin renunţarea la corespondenţa clasică, prin poştă, şi introducerea unor metode noi privind dialogul dintre autorităţi şi cetăţean. Astfel, din cauza costul foarte mare al corespondenţei clasice, care numai în primele şase luni din acest an s-a ridicat la 349.000 de lei pentru serviciile poştale, la care s-au adăugat...