Tag Archives: titlu de proprietate
Aplicarea legii fondului funciar, principala problemă avută în vedere de noua echipă de conducere a Prefecturii
Problema eliberării titlurilor de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar, actualizarea şi înscrierea datelor în Registrul Agricol de către primării, dar şi asigurarea de către Guvern a fondurilor necesare pentru începerea lucrărilor de reabilitare şi consolidare a clădirii în care-şi desfăşoară activitatea instituţia reprezintă principalele obiective pe care noua echipă de conducere a Prefecturii ieşene şi le-a propus...
Titlurile de proprietate emise de autorităţile nemţene asupra terenurilor din Iaşi vor fi reexaminate
Titlurile de proprietate emise de autorităţile din judeţul Neamţ asupra terenurilor care se află pe raza judeţului Iaşi vor fi reexaminate pe cale administrativă de către comisiile locale de fond funciar, în vederea găsirii soluţiilor legale privind intabularea acestora. Măsura a fost stabilită de comun acord de prefecţii judeţelor Iaşi şi Neamţ, Marian Şerbescu şi, respectiv, Daniela Soroceanu, în urma discuţiilor pe care le-au avut astăzi,...