Tag Archives: transferuri
Poli Iaşi şi-a găsit atacant! Fotbalist dublu câştigător al titlului de campion al României cu CFR Cluj
Poli Iaşi continuă să se întărească! Oficialii clubului din Dealul Copoului au reuşit joi alte două transferuri importante, cu ajutorul cărora speră ca echipa să se salveze în acest sezon de la retrogradare.
Este vorba despre atacantul Segiu Buş (30 de ani – foto), adus de la CFR Cluj, şi de fundaşul stânga Rareş Ispas (22 de ani), de la Sepsi Sfântu Gheorghe.
Sergiu Buş a ajuns în ianuarie 2022 la CFR Cluj de la formaţia Seongnam (Coreea...
Întăriri la CSM Iaşi 2020 pentru promovarea în Liga Florilor
Conducerea CSM Iaşi 2020 a stabilit drept obiectiv al formaţiei pentru sezonul 2023/2024 promovarea în Liga Florilor, după ce, în campionatul recent încheiat, handbalistele ieşene au ratat de puţin urcarea în cel mai important eşalon al ţării. Având în vedere acest lucru, oficialii de la CSM lucrează intens la întărirea lotului. Astfel, după ce Marius Dănuleţ, fostul selecţioner al naţionalei de junioare a României, a fost instalat la începutul...
CSMS Iași a început să se ”miște” pe piața transferurilor
După o perioadă plină de incertitudini, care nu anunța nimic bun pentru viitorul sezon, CSMS Iași a început să mute pe piața transferurilor, chiar dacă numele jucătorilor veniți până acum în Copou nu spun foarte multe. Primul fotbalist ”înregimentat” în această vară în trupa antrenată de Nicolo Napoli este Vasile Gheorghe, un mijlocaș central în vârstă de 30 de ani, care în sezonul trecut a jucat în Liga a II-a, la formația FC Olt Slatina....