Tag Archives: victime

Grav accident în această dimineaţă la Leţcani

Un grav accident s-a produs în această dimineaţă la ieșirea din municipiul Iași către Lețcani, în apropierea sensului giratoriu din localitate. Un TIR a intrat cu viteză într-un parapete, după care s-a răsturnat în afara carosabilului. Înainte de a părăsi şoseaua, mastodontul a acroşat două autoturisme şi o schelă amplasată în apropiere. Din primele cercetări, se pare că şoferul ar fi adormit la volan. La faţa locului au intervenit mai...

Două incendii în decurs de numai câteva minute, în această după amiază, la Iaşi

În decurs de numai câteva zeci de minute, la Iaşi s-au produs, în această după amiază, mai multe incendii, soldate, din fericire, fără victime. Primul incendiu a fost semnalat în jurul orei 16.30, după o explozie care s-a produs într-un apartament situat la parterul unui bloc de locuinţe cu zece etaje, situat pe Bulevardul Nicole Iorga. Imediat, la faţa locului a sosit un echipaj de la Pompieri şi o ambulanţă, focul fiind stins în timp record. În...

Chirica, la aniversarea Revoluţiei Române: Nici după 30 de ani nu am aflat adevărul despre cele întâmplate în Decembrie 1989

La 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, alături de membrii Consiliului Local, au semnat un document prin care se aduce eternă recunoștință față de luptătorii anticomuniști și Eroii Revoluției Române din Decembrie 1989. Sub numele de “Proclamaţia de la Iaşi”, documentul îi omagiază pe toţi cei care în urmă cu trei decenii şi-au dat viaţa pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie...

La Iaşi a fost lansat un serviciu gratuit de consiliere psihologică pentru victimele accidentelor rutiere

Asociaţia pentru Protecţia Rutieră “WorldStreet” a lansat joi, 12 septembrie,  un serviciu de consiliere psihologică gratuită a victimelor accidentelor rutiere. Intitulat HelpLine WorldStreet, serviciul este destinat victimelor accidentelor rutiere, cărora le este oferită consiliere psihologică gratuită 24 de ore din 24. Persoanele care consideră că au nevoie de acest ajutor din partea psihologilor pot apela cu încredere numărul de telefon 0745.232.231...

Serviciu de consiliere psihologică gratuită destinat victimelor accidentelor rutiere

Asociaţia pentru Protecţia Rutieră “WorldStreet” va lansa la Iaşi un serviciu de consiliere psihologică gratuită a victimelor accidentelor rutiere. Intitulat HelpLine WorldStreet, acesta este este destinat victimelor accidentelor rutiere, cărora le este oferită consiliere psihologică în mod gratuit, 24 de ore din 24. Persoanele care consideră că au nevoie de acest ajutor din partea psihologilor pot apela cu încredere numărul de telefon 0742.255.255...

Proiect-pilot privind combaterea fenomenului violenţei domestice, implementat de Primărie

Primarul Mihai Chirica a anunţat că la nivelul municipiului Iaşi va fi implementat un proiect-pilot privind combaterea fenomenului violenţei în familie. Potrivit ediulului, la nivelul municipalităţii urmează să fie înfiinţată o structură mobilă, formată din trei asistenţi din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi doi poliţişti locali, care va interveni pentru stoparea cazurilor de violenţă domestică. “Practic, vom deveni o structură complementară...

Furtuna produsă vineri după amiază la Iaşi a făcut ravagii

În urma ploilor însemnate cantitativ și intensificărilor vântului din după amiaza zilei de vineri, 23 iunie, în intervalul orar 14.00 – 15.30, când municipiul Iași a fost sub o avertizare meteorologică de cod portocaliu, s-au produs mai multe pagube materiale în diferite zone ale orașului. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei, cele mai însemnate pagube s-au produs pe Bd. Carol I (în zona Casei Armatei), unde s-a rupt un arbore...

23 de incendii produse în județul Iași, în primele nouă luni ale anului, din cauza instalațiilor electrice defecte

În primele nouă luni ale anului, din cauza instalaţiilor electrice defecte şi a echipamentelor electrice improvizate s-au înregistrat, la nivel naţional, 913 incendii la locuinţe, în urma cărora au căzut victime 42 de persoane. Din numărul total al incendiilor, 160 s-au înregistrat în cele şase judeţe în care îşi desfăşoară activitatea compania E.ON Moldova Distribuţie, care s-au soldat cu șapte victime, arată datele unui raport dat publicității...

Canicula a făcut zeci de victime la Iaşi

Temperaturile ridicate înregistrate în ultimele zile la Iaşi au făcut ca Unităţile de Primire a Urgenţelor (UPU) să fie luate cu asalt de către pacienţii care au fost aduşi cu ambulanţa după ce au leşinat pe stradă. Numai în week-end-ul trecut, mai mulți ieșeni au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au fost aduşi la spital cu stări de leşin şi de insuficienţă respiratorie, cauzate de caniculă. Majoritatea acestora erau persoane în...
;