Author Archives: admin_
Antibiotice Iași a dat startul programului “Colegiul Tehnic a+” prin care își propune recrutarea de noi angajați din mediul rural
Antibiotice Iași a demarat în această săptămână programul „Colegiul Tehnic a+” ,o platformă de susținere a sistemului de învățământ tehnic și profesional din România. Prin acest program compania își propune să organizeze sesiuni de intership prin care să investească în pregătirea persoanelor din mediul rural pentru activitățile tehnice din cadrul companiei.
“Suntem unul dintre cei mai importanți angajatori din România și ne dorim...
Ateliere DICE cu tema „Mărțișor” la Palatul Culturii
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Secția Relații Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe continuă seria Atelierelor DICE (Distractiv – Interactiv – Creativ – Educativ), cu o temă dedicată unuia dintre cele mai îndrăgite simboluri ale primăverii: Mărțișorul.
Adresate copiilor cu vârsta de minimum 5 ani (individual sau în grupuri de max. 15 persoane), Atelierele de mărțișoare se desfășoară la Palatul Culturii,...
Expoziție „Muzeul Științei și Tehnicii «Ștefan Procopiu» – Istoric, colecții și colecționari”, la Palatul Culturii
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași anunță organizarea la Palatul Culturii, în perioada 17 februarie – 15 mai, a expoziției foto-documentare „Muzeul Științei și Tehnicii «Ștefan Procopiu» – Istoric, colecții și colecționari”.
Istoria Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” începe în anul 1955, în cadrul Complexului Muzeistic ieșean, sub titulatura de Muzeul Politehnic. Prezenta denumire a fost adoptată în anul 1994,...
Proiectul “Luna sculptorilor români”, inițiat de Ateneul Național, la cea de-a doua ediție
În perioada 19 februarie – 19 martie, Ateneul Național din Iași organizează cea de-a doua ediție a proiectului ,,Luna Sculptorilor Români”. În cadrul expoziției va fi prezentat, în premieră pentru public, un cilindru din bronz realizat de Constantin Brâncuși pentru fixarea sculpturii „Pasărea în spațiu”. Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 19 februarie, de la ora 11.00, în parcul din fața instituției. Curatori sunt criticii...
573 de infecții cu virusul SARS-CoV-2, raportate în ultimele 24 de ore la Iași
În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 573 de cazuri noi de coronavirus, în ușoară creștere față de raportarea din ziua precedentă.
Rata de incidenţă a cazurilor noi cumulată la 14 zile, la nivelul judeţului Iaşi, este de 12,15 la mia de locuitori (față de 12,43 la mie înregistrată cu o zi în urmă).
Rata de incidență a cazurilor noi de coronavirus raportată la ultimele 14 zile în municipiul Iași este de 18,49 la mia de...
Un nou focar de COVID-19 la Institutul de Psihiatrie „Socola”
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iași a anunțat joi, 17 februarie, apariția unui nou focar de coronavirus la Institutul de Psihiatrie „Socola” – Secția VI Acuți, unde în urma examenului epidemiologic, trei pacienți au fost conformați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. S-a laut măsura testării anti-COVID a tuturor pacienților contacți, precum și izolarea pacienților pozitivi în „zona roșie”.
Anunțarea întreruperilor de energie, mai simplă și mai rapidă, direct pe site-ul Delgaz Grid
Clienții Delgaz Grid din Moldova pot semnala direct pe site-ul companiei deranjamentele privind lipsa alimentării cu energie electrică, urmând câțiva pași simpli, fără să mai fie necesară interacțiunea cu personalul operatorului de distribuție.
Astfel, primul pas este accesarea site-ului delgaz.ro, secțiunea „Anunță deranjament”, unde clientul va introduce codul punctului de măsură (cod POD) ce se găsește pe factura primită de la furnizorul...
Acţiune de cooperare la frontiera româno-moldoveană pentru combaterea contrabandei cu ţigări
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi, în cooperare cu omologii lor din Republica Moldova, au descoperit, în urma unei acţiuni de combatere a contrabandei, 30.000 de ţigarete transportate ilegal peste râul Prut cu ajutorul unei bărci pneumatice, care urmau să ajungă pe piaţa neagră din România. În cadrul continuării acțiunii, autoritățile de frontieră din Republica Moldova au indisponibilizat un mijloc de transport,...
Weekendul de Artă și Antichități te așteaptă cu noi fragmente din trecut, la Palas
Un alt final de lună înseamnă o nouă oportunitate de a te îndrăgosti de exponatele disponibile în cadrul Weekendului de Artă și Antichități de la Palas. Obiectele aflate la a doua tinerețe te așteaptă, în perioada 18 – 20 februarie 2022, în Atrium, unde le poți afla povestea. Bijuterii cu eleganță aparte, piese decorative unicat, obiecte de colecție și multe altele te vor fascina cu poveștile ce le acompaniază.
Așa cum te-am obișnuit, ultimul...
Aeroportul Iași, pe locul doi ca număr de pasageri în luna ianuarie
Aeroportul Internațional Iași se menține pe locul doi în rândul aeroporturilor regionale din țară la numărul pasagerilor tranzitați în luna ianuarie a acestui an. Potrivit datelor de trafic transmise de Autoritatea Aeronautică Română (AAR), Aeroportul din inima Moldovei se menține pe locul al doilea la acest capitol, după aeroportul regional din Cluj. Conform datelor făcute publice de reprezentanții AAR, în luna ianuarie 2022, Aeroportul Internațional...


