Archive: Administrație Subscribe to Administrație

Războiul teilor din Copou

Primarul Iașilor, Gheorghe Nichita, și două dintre vedetele născute și formate în Iași, Daniel Buzdugan și Simona Gherghe, au făcut joi, 22 mai, un intens schimb de scrisori deschise, pe tema bănuitei intenții de masacrare a teilor din Parcul Expoziției. Redăm în cele ce urmează conținutul scrisorilor menționate Scrisoare deschisă a primarului Gheorghe Nichita, adresată lui Daniel Buzdugan și Simonei Gherghe Stimată Doamnă Simona Gherghe, Stimate...

Program extins de lucru la Serviciul de evidență a persoanelor

În perioada 19 – 25 mai, respectiv în săptămâna premergătoare alegerilor europarlamentare, Serviciul de evidenţă a persoanelor din cadrul Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor Iaşi și-a prelungit programul de lucru cu publicul. Astfel, persoanele care doresc să obţină cartea de identitate se pot prezenta la ghişee vineri, 23 mai, între orele 8.30 şi 14.30, sâmbătă, 24 mai, între orele 8.00 şi 16.00, iar duminică, 25 mai, în ziua alegerilor...

Ștrandul Municipal se redeschide la sfârșitul acestei săptămâni

După o perioadă în care au fost executate lucrări de igienizare a întregii baze, inclusiv a bazinelor de înot, Ștrandul Municipal se va redeschide pentru ieșeni la acest sfârșit de săptămână. Potrivit reprezentanților Primăriei, bazinele au fost deja umplute cu apă, așteptându-i pe primii ieşeni dornici de înot. De asemenea, sunt funcţionale toate facilităţile bazei de agrement, incluzând aici spaţiile pentru vânzarea băuturilor răcoritoare...

Piața Sud, din Tătărași, va fi deschisă permanent

Comercianţii care doresc să-şi expună produsele agro-alimentare spre vânzare o pot face acum şi în ”Piaţa Sudului” din cartierul Tătărași. Având în vedere solicitările primite de la cetăţenii din această zonă, conducerea S.C. EcoPiaţa S.A. Iași a decis să deschidă ”Piaţa Sudului” în regim permanent. ”În scopul atragerii a cât mai multor comercianţi şi cumpărători, pentru perioada de început nu vor fi percepute taxe pentru tarabe,...

Primarul Gheorghe Nichita, nemulțumit de activitatea SC Termo-Service SA

Primarul Gheorghe Nichita este nemulțumit de activitatea desfășurată de SC Termo-Service, societate care administrează peste 600 de asociații de proprietari din municipiu. În cadrul unei întâlniri pe care a avut-o marți, 20 mai, la Palatul Roznovanu, cu directorii societăților aflate în subordinea municipalității, primarul Gheorghe Nichita l-a criticat pe directorul SC Termo-Service SA, Tudor Tudose, pentru modul defectuos în care conduce această unitate,...

Primarul a găsit vinovatul pentru ”isteria” cu tăiatul arborilor din Parcul Expoziției

Primarul Gheorghe Nichita recunoaște că principala vină pentru ”isteria” produsă în legătură cu posibila tăiere a arborilor din Parcul Expoziției revine conducerii Direcției de Servicii Publice Municipale (DSPM), care nu a știut să gestioneze corect problema. ”Sunt nemulțumit de doamna Luminița Sălceanu (directorul DSPM – n.r.) pentru modul în care a comunicat acest subiect, fără a avea atribuții sau un mandat în acest sens. De aceea, dacă...

Un nou proiect cu finanțare europeană, lansat de Primărie

Primăria municipiului Iaşi, prin Zona Metropolitană Iaşi (ZMI), a lansat săptămâna trecută un nou proiect cu finanțare europeană privind dezvoltarea economică a comunității rurale. Intitulat ”DECoR DRU – Dezvoltarea Economică a Comunităţii Rurale prin Dezvoltarea Resurselor Umane din Zona Metropolitană Iaşi”, proiectul îşi propune să îmbunătăţească calitatea resurselor umane din mediul rural al ZMI prin calificarea, informarea şi consilierea...

Planul Urbanistic General al municipiului Iași, supus dezbaterii publice

Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Iași și detalierea acestuia prin Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) se poate consulta de către persoanele interesate la Centrul de Informații pentru Cetateni, Centrele de Cartier ale Primăriei, precum și pe site-ul municipalității, la adresa www.primaria-iasi.ro. ”Propunerile, sugestiile şi opiniile cu valoare de recomandare pot fi remise IN SCRIS in termen de 45 de zile de la afișare (06.05.2014) la: Centrul...

Ambasadorul Elveţiei în România: „Iașul are o imagine excelentă la nivelul autorităţilor elveţiene”

Ambasadorul Elveţiei în România, Excelenţa Sa Jean-Hubert Lebet s-a întâlnit la Palatul Roznovanu cu primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, cu ocazia lansării proiectului regional „Finanţare pentru IMM-uri”, derulat de Ambasada Elveției în colaborare cu CEC Bank (instituție selectată in urma unei licitații publice de către Ministerul de resort). Excelenţa Sa s-a arătat deosebit de încântat de cooperarea foarte bună dintre autorităţile elveţiene...

Peste 2.100 de persoane din comunele arondate municipiului Iași au acte noi de identitate

Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi (DLEP) a desfăşurat în perioada 6 februarie – 11 aprilie, cea de-a III-a ediţie a campaniei “Prioritate la Identitate!”, având ca scop punerea în legalitate pe linie de evidenţă a persoanelor şi stare civilă a cetăţenilor din comunele arondate municipiului Iaşi. Astfel, funcţionarii DLEP s-au deplasat, prin intermediul staţiei mobile, în fiecare din cele 26 de comune arondate de unde au preluat...
;