Archive: Administrație Subscribe to Administrație
”Sărbătorile Iașilor” din acest an, presărate cu numeroase premiere și surprize
Ediția din acest a ”Sărbătorilor Iașilor”, manifestare care se va desfășura în perioada 10-15 octombrie, propune mai multe premiere, care au la bază diversificarea paletei de activități incluse în program, menită de a face și mai atrăgătoare evenimentele la care sunt așteptați să ia parte peste jumătate de milion de pelerini, veniți în această perioadă în capitala Moldovei pentru a participa la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Astfel,...
Orașul Lille (Franța) va oferi consultanță Iașilor pentru a deveni ”Capitală Culturală Europeană”
Conducerea Primăriei din orașul Lille (Franța) va oferi consultanță autorităților ieșene în vederea întocmirii de către acestea a dosarului privind desemnarea Iașilor drept ”Capitală Culturală Europeană”, în anul 2021. În urma vizitei pe care a întreprins-o, recent, în Franța, primarul Iașilor, Gheorghe Nichita, a avut o întrevedere cu reprezentanții municipalității din Lille, în urma căreia s-a convenit ca trei experți din acest oraș...
Circulația autovehiculelor pe străzile din centrul Iașilor va fi reluată pe 25 septembrie
Săptămâna viitoare se va redeschide circulației autovehiculelor tronsonul cuprins între Piața Unirii – Magazinul ”Materna – Filarmonică (via str. I.C. Brătianu), odată cu finalizarea lucrărilor de reparație și modernizare a străzilor cuprinse în proiectul de reabilitare a Axei culturale a municipiului Iași. După cum au precizat reprezentanții Primăriei, recepţia tehnică a lucrărilor la Axa Culturală va avea loc pe 25 septembrie. ”Toate...
Întâlnire pe tema relațiilor între furnizorul de energie termică, firmele de repartitoare și asociațiile de proprietari
La sediul Primăriei a avut loc miercuri, 18 septembrie, o reuniune de lucru, la care au fost invitate societățile de repartizare a costurilor de energie termică și cele de administrare a imobilelor, care își desfășoară activitatea pe teritoriul municipiului Iași. Din partea Primăriei, la întâlnire a fost prezent viceprimarul Mihai Chirica, directorul Directiei Control Intern şi Managementul Calităţii (coordonatorul Serviciului Asociaţii de Proprietari),...
Șapte firme, interesate să ofere servicii și aplicații informatice Prefecturii Iaşi
La sediul Prefecturii ieșene au fost deschise în această săptămână ofertele depuse în cadrul procedurii privind achiziţia de “Servicii TIC” (licentiere software, analiză, proiectare, dezvoltare, testare, implementare aplicații informatice, instruire utilizatori) și furnizare produse TIC (infrastructură hardware, software și de comunicație)”. După cum au precizat reprezentanții instituției, în total au fost depuse șapte oferte, din partea...
Acoperișul clădirii Primăriei intră în reparații capitale
O singură firmă s-a arătat interesată de execuția lucrărilor de reparații capitale a acoperișului clădirii în care se află sediul Primăriei municipiului Iași. Potrivit reprezentanților municipalității, pentru reparația acoperișului Palatului Roznovanu, singura firmă care a depus o ofertă concretă, în valoare de 758.481,06 lei, fără TVA, este SC Dolas Ecotrade SRL Făgăraș. ”Comisia de evaluare va analiza oferta și va decide în consecință”,...
Consiliul Județean Iași a aprobat alocarea sumei de 25.000 de lei pentru sinistrații din județul Galați
Întrunit luni, 16 septembrie, în ședință extraordinară, plenul Consiliului Județean (CJ) Iași a aprobat alocarea sumei de 25.000 de lei pentru ajutorarea sinistraților din județul Galați. De acești bani vor fi achiziționate materiale de construcție. ”Au fost cinci puncte pe ordinea de zi, două fiind mai importante. Primul a vizat finanțarea din fondurile Consiliului Județean a Programului Laptele și cornul. Cu bucurie vă spun că începând de astăzi...
Scoala Varlaam Mitropolitul deschide anul scolar si inaugureaza cladirea Gimnaziului Scolii Varlaam
Astazi, 16 septembrie 2013, la ora 9:00, Scoala Varlaam Mitropolitul si-a deschis portile pentru a intampina pe cei 87 de elevi ai scolii alaturi de familile lor la festivitatea de incepere a anului scolar 2013 – 2014.
Acest moment de inalta inseamnatate pentru echipa scolii s-a desfasurat in prezenta Inaltpreasfintitului Teofan – Mitropolitul Moldovei, a parintelui Hrisostom Radasanu – Consilier pentru sectorul Educatiei al Mitropoliei, a domnului Ioan...
Două firme înscrise la licitația privind distribuția produselor lactate în cadrul programului guvernamental ”Laptele și cornul”
Două firme, una din Vaslui și alta din Vatra Dornei, vor asigura în anul școlar 2013/2014 necesarul de produse lactate pentru elevii ieșeni, în cadrul programului guvernamental ”Laptele și cornul”. După cum au precizat, ieri, reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Iași, ofertele de la licitația privind furnizarea și distribuția produselor lactate, pentru anul școlar 2013/2014, au fost depuse de SC ILVAS SA Vaslui (pentru trei loturi) și, respectiv,...
Noi locuri de parcare în oraș, scoase la licitație de Primărie
Săptămâna viitoare, Primăria va scoate spre închiriere, prin licitaţie, mai multe locuri de parcare de pe raza oraşului. Astfel, în data de 18 septembrie, de la ora 14.00, va avea loc licitaţia publică cu strigare pentru închirierea a două locuri de parcare situate în strada Zugravi nr. 5. Imobilele cu drept de participare la licitatie sunt blocurile: F9, L23, L24, L25. Data limită de depunere a dosarelor: 16 septembrie, ora 13. Pe 19 septembrie, tot de...


