Archive: Administrație Subscribe to Administrație
Primăriile din județ, avertizate de Prefectură să ia măsuri de prevenire a inundațiilor, ca urmare a topirii zăpezilor de pe versanți
Conducerea Prefecturii ieșene a cerut primarilor din județ să ia măsurile care se impun în vederea evitării oricăror riscuri care ar putea apărea ca urmare a scurgerilor brusce a zăpezii de pe versanți, datorate încălzirii vremii. ”Având în vedere că perioada de primăvară este caracterizată prin căderea unor cantităţi importante de precipitaţii, topirea zăpezii şi fenomene de îngheţ-dezgheţ, care ar putea conduce la potenţiale inundaţii,...
Lucrările la viitorul pasaj subteran de la Fundație vor fi finalizate la termen
Lucrările la șantierul viitorului pasaj subteran de la Fundație continuă conform graficului stabilit de constructor împreună cu municipalitatea, neexistând probleme deosebite care să necesite întârzierea sau sistarea acestora. Afirmația, care aparține viceprimarului Mihai Chirica, a fost întărită luni, 25 februarie, în cadrul unei conferințe de presă, și de directorul Complexului Muzeal ”Moldova” Iași, Lăcrămioara Stratulat, care a precizat...
Primăria continuă lucrările de reabilitare a centrului orașului
Pentru perioada următoare, conducerea Primăriei ieșene are în vedere continuarea lucrărilor de reabilitare a centrului municipiului, care vor include refacerea arhitecturii urbaniste cuprinse pe axa str. Lăpuşneanu – Piaţa Unirii – Bulevardul Ştefan cel Mare și Sfânt – Palatul Culturii, inclusive zona de la Teatrul Naţional. La fel ca proiectul de refacere a Bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt și a străzii I.C. Brătianu, lucrările ar urma...
Masă rotundă ”Romii, de la dezrobirea juridică, la dezrobirea civică. 157 de ani de la abolirea Sclaviei romilor in Ţările Române”
In conformitate cu Legea 28/2011 privind comemorarea dezrobirii romilor din Romania, Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, în colaborare cu A.C.O.R.D./ Alianţa Comunităţilor şi Organizaţiilor Rome pentru Democraţie, Universitatea de Arte “George Enescu”, Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi şi Mişcarea mamelor rome “Amarre chave – Copiii noştri”, va organiza miercuri, 20 februarie, în Sala Mare a Prefecturii, între orele 12.00 –...
Beneficiarii ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană, așteptați să-și ridice produsele
Primăria municipiului Iași a demarat în această săptămână o nouă etapă privind distribuirea ajutoarelor alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane defavorizate, potrivit H.G. nr.950/2012, în cadrul Programului PEAD 2012. Astfel, după cum a declarat Luminița Munteanu, direcotrul executiv al Direcției de Asostență Comunitară (DAC) din cadrul Primăriei municipiului Iași, începând cu data de 19...
Județul Iași va avea un stand la ediția din acest an a Târgului de Turism al României
În perioada 14-17 martie 2013, la Centrul Expozițional Romexpo din București va avea loc Târgul de Turism al României. Consiliul Județean (CJ) Ișai va fi prezent la eveniment cu un stand, de la începutul anului și până în prezent fiind stabilit conceptul de prezentare a județului. „Îi invit pe toți ieșenii care ar putea să vină în București în acea perioadă să nu ocolească standul nostru, pentru a crea vizibilitate și trafic. Vor fi standuri...
Primăria a semnat contractul de finanțare a proiectului privind înființarea Muzeului Municipal
În prezența ministrului pentru Dezvoltare Regională și Infrastructură, Liviu Dragnea, primarul Gheorghe Nichita a semnat, la sfârșitul săptămânii trecute, la București, proiectul privind consolidarea și restaurarea imoblului din strada Zmeu nr. 3, în vederea înființării Muzeului Municipal Iași. După cum a declarat marți, 19 februarie, într-o conferință de presă, primarul Gheorghe Nichita, valoarea totală a proeictului se ridică la 19,5 milioane...
Consiliul Județean Iași va implementa cel de-al treilea proiect privind intervențiile în situații de urgență
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași și totodată președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST, Cristian Adomniței, a semnat, la București, împreună cu Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, contractul de finanțare pentru proiectul implementat la nivel regional destinat achiziționării a șase autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime. Proiectul se va derula pe parcursul...
Ieșenii care și-au anvelopat blocurile de locuințe pe propria cheltuială vor fi scutiți de la plata impozitului pe clădiri
Ieşenii care şi-au anvelopat blocurile pe cheltuiala proprie vor fi scutiţi de la plata impozitului pe o perioadă cuprinsă între șapte și zece ani, măsura urmând a fi aplicată doar în baza auditului energetic prin care se certifică realizarea recomandărilor propuse pentru clădiri. După cum au precizat reprezentanții Primăriei, proprietarii care doresc să obţină scutirea de impozit trebuie să depună la Direcţia Economică şi de Finanţe Publice...
O nouă licitație pentru închirierea spațiilor comerciale din Pasajul ”Sfânta Vineri”
În perioada următoare, Primăria va organiza o nouă licitație pentru închirierea spaţiilor comerciale din pasajul „Sfânta Vineri”, de la Hala Centrală. După cum au precizat reprezentanții municipalității, Primăria va scoate la licitație închirierea a trei spații cu o suprafaţă totală de aproximativ 220 de metri pătraţi, prețul de pornire al licitației fiind de 18 lei/mp. ”Unul dintre cele trei spaţii comerciale are o destinaţie prestabilită,...


