Archive: Educație Subscribe to Educație

70 de studenți din cadrul UAIC vor primi abonamente gratuite la BCU

În cadrul unui parteneriat încheiat între Centrul de Învățare al Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) și Biblioteca Centrală Universitară (BCU) „Mihai Eminescu”, 70 de studenți cu posibilități materiale reduse, dar cu rezultate universitare foarte bune, de la toate cele 15 facultăți, vor primi permise de bibliotecă gratuite. Măsura a fost stabilită în urma întâlnirii care a avut loc vineri, 8 martie, în Sala Senatului UAIC, între...

USLIP ia apărarea profesorului care a corectat greşit lucrarea unui elev de clasa a II-a

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) ia apărarea profesorului de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Iaşi, care a corectat greşit lucrarea la limba şi literatura română, scrisă de un elev din clasa a II-a. Potrivit reprezentanţilor USLIP, înainte de a fi trase concluzii, incidentul ar trebui cercetat “în integralitate”, deoarece “scoaterea din context, așa cum ne-a fost comunicată, poate duce la interpretări...

Cadrele didactice din cadrul CJRAE, în grevă de avertisment din cauza anulării sporurilor

Un număr de 70 de cadre didactice din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Iaşi au intrat în grevă de avertisment luni, 4 martie, între orele 10.00 şi 12.00, fiind nemulţumite că Ministerul Educației Naționale (MEN) intenționează să anuleze sporul de 15% acordat în prezent pentru cadrele didactice care lucrează în această instituție. „Ca urmare a protestului cadrelor didactice a fost afectată procedura de...

Despre unitate în diversitate la Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări Iași

Cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Liceul Tehnologic de  Mecatronică şi Automatizări Iaşi, în parteneriat cu alte 15 instituții școlare din județ, organizează  marți, 5 martie 2019, activitățile-cheie din cadrul celei de-a II-a ediții a proiectului Together – Ensemble – Împreună : culorile diversității, inclus în calendarul CAEJ 2019, la poziția 147. Prin implementarea acestui proiect educativ, adresat atât elevilor de gimnaziu,...

„Ziua porţilor deschise” la Şcoala Primară „Carol I”

Şcoala Primară „Carol I“ din Iaşi organizează miercuri, 6 martie, „Ziua porţilor deschise”, eveniment dedicat părinţilor care vor să îşi înscrie copiii în clasa pregătitoare în anul şcolar 2019-2020. „În cadrul evenimentului, părinţii, copiii şi alte persoane interesate pot vizita spaţiile dedicate activităţilor claselor pregătitoare şi pot purta discuţii cu personalul unităţii de învăţământ implicat în această activitate....

Concurs Județean de Creativitate tehnică aplicată ”Mecatron” ediția a IV-a, 7 martie 2019

Cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Liceul Tehnologic de  Mecatronică şi Automatizări Iaşi, împreună cu Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Tehnice  „Gheorghe Asachi”  Iaşi, organizează  joi, 7 martie 2019, ediţia a IV-a a Concursului de Creativitate Tehnica Aplicată ”MECATRON”, inclus în CAEJ, la poziția 138. Concursul de creativitate tehnică Mecatron se adresează elevilor din învățământul gimnazial şi...

24 de elevi de la Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” au fost europarlamentari pentru o zi

În data de 21 februarie 2019, un grup de 24 de elevi de la Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”, însoţiţi de profesorii Aurora Balan, Anca Patrichi şi Daniela Livadaru, a participat la „Ziua Euroscola” în Parlamentul European, în Strasbourg, Franţa, reprezentând România. Această participare a constituit un semn de recunoaştere a calităţii proiectului „Lecţii ale trecutului pentru viitor – PACEA”, derulat în cadrul Concursului Naţional...

Studiu privind influenţa practicării şahului asupra inteligenței elevilor din ciclul primar

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a încheiat un contract de cercetare cu Federația Română de Șah pentru evaluarea inteligenței elevilor din ciclul primar care practică acest sport. Potrivit documentului specialişti din cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport, a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Centrului de Cercetări Interdisciplinare în Ştiinţa Motricităţii Umane din cadrul UAIC urmează să...

”Școala pentru valori autentice” dezvoltă POLITEȚEA și la Grădinița cu program prelungit nr. 16 Iași

”Politetea este cheia de aur care deschide toate usile!” Pornind de la acest vechi proverb, in luna februarie, ne-am dorit ca ”usile” gradinitei sa fie larg deschise catre toti cei care doresc sa fie in armonie cu ceilalti. Bunele maniere pot fi intelese si asimilate cel mai usor si placut de catre copii. Cum salut, cum ma prezint si cum ii prezint pe altii, cat si despre ce vorbesc cu o persoana pe care abia am cunoscut-o? Cum imi primesc musafirii si cum ma...

Liceul Teoretic ”Vasile Alecsandri” candidează în Programul ”Școli-ambasador ale Parlamentului European”

Pe langa multe alte proiecte educaționale derulate de Liceul Teoretic ”Vasile Alecsandri”, în acest an școlar liceul are statutul de școală-candidat în programul ”Școli-ambasador ale Parlamentului European”, initiat de Biroul de Legatura a Parlamentului European in Romania, in parteneriat cu MEN si Asociatia ”Agenda 21”. Programul urmărește îmbunătățirea cunoștințelor despre Europa și democrația parlamentară europeană în rândul tinerilor. Pentru...
;