Archive: Educație Subscribe to Educație

Festivalul Judeţean „De la lume adunate şi-napoi la lume date”

Grădiniţa cu Program Prelungit „Sf. Sava” Iaşi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, organizează cea de-a doua ediţie a Festivalului Judeţean de Folclor pentru Copii, „De la lume adunate şi-napoi la lume date”. Festivalul cuprinde două secțiuni: –          Proba Artistică (pentru preşcolari): grup vocal, solist vocal, dans popular, joc muzical; –          Artă Fotografică (pentru cadrele didactice). Spectacolul...

Schimb de experiență al profesorilor ieșeni în cadrul proiectului Erasmus +

Un grup de opt cadre didactice de la Liceul Tehnologic Economic de Turism din Iași a participat, recent, la un curs de formare care s-a desfășurat la Londra, în cadrul proiectului Erasmus+ ”Teachers for an open vocational school”. Proiectul este derulat în parteneriat cu ADC College, din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Cele opt cadre didactice, cu specializări în domeniile economic, turism și alimentație publică, au participat...

O nouă ediție a Salonului ofertelor educaționale pentru absolvenții claselor a VIII-a

Joi, 12 mai, în  Sala Pașilor Pierduți din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” va debuta o nouă ediție a Salonului ofertelor educaţionale, eveniment de tradiţie pentru învăţământul preuniversitar ieşean, în cadrul căruia colegiile şi liceele teoretice, vocaţionale şi tehnologice din județul Iași urmează să-și prezinte ofertele educaţionale pentru absolvenţii claselor a VIII-a. Deschiderea festivă a manifestării, organizată de...

Rezultate remarcabile obținute de elevii ieșeni la ediția din acest an a Concursului de Matematică Aplicată ”Adolf Haimovici”

La ediția din acest an a Concursul de Matematică Aplicată ”Adolf Haimovici”, desfășurat săptămâna trecută, elevii ieșeni au obținut rezultate remarcabile, concretizate în numeroase premii și mențiuni. Astfel, premiul I a fost obținut de Chelaru Cristina Ionela, clasa a XII-a, Liceul Pedagogic ”Vasile Lupu” Iași, secțiunea de concurs Uman, prof. Asaftei Petru, premiul al II-lea de Iordache Andrei, clasa a X-a, Colegiul Tehnic ”I.C. Ștefănescu”...

Medalie de argint pentru un elev ieșean la Olimpiada Balcanică de Matematică

În perioada 5-10 mai, la Tirana (Albania) s-a desfășurat Olimpiada Balcanică de Matematică (ediția a XXXIII- a) competiție la care au participat echipe din Albania, Bosnia și Herzegovina, Bulgaria, Cipru, Macedonia, Grecia, Muntenegru, Republica Moldova, România, Serbia și Turcia (țări membre) și Albania B, Azerbaijan, Franța, Italia, Marea Britanie, Kazakhstan, Arabia Saudită și Turkmenistan (țări invitate). Elevul ieșean Ovidiu Avădanei, din clasa...

”Săptămâna Istoriei”, în perioada 9-15 mai, la Iași

În perioada 9-15 mai, la Iași se desfășoară ”Săptămâna Istoriei”, prilej cu care profesorii de istorie vor derula activități care să promoveze valoarea formativă a acestei discipline. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc în sala H1 a Facultății de Istorie din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, în prezența profesorilor și a elevilor din școlile din Iași, Pașcani, Hârlău și Răducaneni. Cu această ocazie au fost...

Elevi din Sri Lanka, în vizită la Colegiul Naţional “Costache Negruzzi”

În buna tradiţie negruzzistă a deschiderii către valorile culturale din afara spaţiului românesc, Colegiul din dealul Copoului şi-a lărgit orizonturile dincolo de continentul european, devenind, în perioada 5-15 mai, gazda unei delegaţii din Sri Lanka. Cele şase eleve de la şcoala Visakha Vidyalaya, Colombo, Sri Lanka, însoţite de prof. lnoka Subhashini De Silva Sudirikku Hennadige vor participa la activităţile parteneriatului “Enriching Cultural...

Proiect european la Colegiul Tehnic “Gh. Asachi” din Iaşi

La Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” din Iași continuă proiectul R.E.S.P.E.C.T., în cadrul programului european Erasmus+, KA1. În perioada 17-23 aprilie 2016, doi profesori, membri ai echipei manageriale, au participat la cursul “Structured Study Visit to Schools/Institutes & Training Seminar” la Helsinki, în Finlanda.  Participanții au avut oportunitatea de a-și îmbogăți și perfecționa experiența managerială, dar...

Proiect Erasmus + KA1 VET la Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir“ Iaşi

Primul flux din cadrul proiectului Erasmus+ KA1, VET “Competenţe lingvistice şi IT – garanţia spre o angajabilitate de succes” de la Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir” Iaşi s-a desfăşurat în perioada 17 – 29 aprilie 2016 la Valencia, în Spania, având ca partener ESMOVIA – Training and Mobility. Timp de 12 zile, cei 14 elevi ai liceului, de la clase IX – XI cu profil bilingv – spaniolă: Arnăutu Adina, Balan...

Festival de folclor la Iași

Școala Gimnazială ”Ion Creangă” din Iasi organizează în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Iași Festivalul de folclor “Cânt și joc de pretutindeni”.  Spectacolul va avea loc vineri, 6 mai, începând cu ora 9.00, la Ateneul Tătărași, participanți fiind copii și elevi din județele Suceava, Neamț, Vaslui, Botoșani, Maramureș și Iași. Potrivit organizatorilor, ceea ce face unic acest proiect este fapul că pe lângă secţiunile...
;