Archive: Cultură Subscribe to Cultură

Primul album foto cu imagini de la vizita Papei Francisc, lansat la Iaşi

În cadrul festivalului Serile Filmului Românesc (SFR), eveniment care se desfăşoară în perioada 12 – 16 iunie, la Iaşi, va fi lansat primul album foto dedicat vizitei Papei Francisc în România. Albumul se intitulează  Papa Francisc în Grădina Maicii Domnului și este publicat de Editura Integral. Autor este fotograful  Cristian Radu Nema, invitat în cadrul festivalului cu o producție despre caietele lui Mihai Eminescu, proiectat în ziua în care ne...

Concert-examen în cadrul proiectului SPECTRUM XXI

Joi, 13 iunie, la ora 16.00, în Amfiteatrul Achim Stoia al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi (Str. Costache Negruzzi, nr. 7-9) va avea loc un nou concert în cadrul proiectului OPERA APERTA (SPECTRUM XXI – Atelier de creaţie muzicală contemporană), iniţiat şi coordonat de prof. univ. dr. Gheorghe Duţică şi ajuns în acest an la cea de-a V-a ediţie. Concertul – susţinut de studenţii anului III şi masteranzii anilor...

Invitație la Spectacol muzical și Lansare de Carte In Memoriam Prof. univ. dr. Gabriela Lipceanu Marcovici

Prieteni ai muzicii și ai cărților, vă așteptăm cu multă emoție miercuri, 12 iunie 2019, începând cu ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași la un spectacol dedicat memoriei minunatei pianiste Gabriela Lipceanu Marcovici. Sub titlul „Gânduri și Armonii”, evenimentul cuprinde câteva secțiuni, după cum urmează: Recital Vocal-Instrumental, Lansarea Cărții „Iași, Cetate Culturală. Oameni, gânduri,...

“Eminescu să ne judece” – eveniment la împlinirea a 130 de ani de la trecerea în nefiinţă a poetului naţional

Cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la trecerea la veșnicie a poetului național al românilor, sâmbătă, 15 iunie, de la ora 17.00, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași organizează în Parcul Copou evenimentul „Eminescu să ne judece”. Manifestarea, care se va desfăşura în faţa bustului marelui poet, va debuta cu ceremonia de depuneri de coroane de flori și rostirea alocuțiunilor de către cei prezenți. Un moment poetic, o expoziție...

Spectacol pus la cale de trupa „Fără zahăr” pe scena Teatrului „Luceafărul”

Un spectacol pentru toate vârstele va avea avanpremiera vineri, 14 iunie, pe scena mare de la Teatrul „Luceafărul”. Intitulat „Oeaşul”, spectacolul-concert a pornit de la o idee a criticului de teatru Oltița Cîntec și s-a materializat într-un scenariu ale cărui versuri sunt semnate de Bobi Dumitraș, regia muzicală, de Bobo Burlăcianu, scenografia și video designul, de Andrei Botnaru. “Oraşul este un organism fluid care produce, hrăneşte...

Dirijorul Horia Andreescu la Filarmonica din Iaşi pe 14 iunie

Continuând integrala Brahms-Schumann de la Iaşi iniţiată în această stagiune, dirijorul Horia Andreescu va conduce în seara de 14 iunie un concert extraordinar la pupitrul Orchestrei Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, solistă pianista Anna Petrova. Al optulea episod al Integralei concertelor și simfoniilor de Brahms şi Schumann realizată de Horia Andreescu, şi inclusă în stagiunea 2018-2019 a Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, va cuprinde Uvertura...

Lansarea volumului „CHIȘINĂU, Evocări interbelice”

Sâmbătă, 15 iunie 2019, ora 11.00, la Palatul Culturii Iaşi-Sala  „Ştefan Procopiu”, va avea loc lansarea volumului „CHIȘINĂU, Evocări interbelice” (Editura Eikon, 2018), ediție îngrijită de Conf.univ.dr. Diana Vrabie. La lansare sunt invitaţi: Prof.univ.dr. Gheorghe Iacob (istoric), Dr. Liviu Antonesei  (scriitor), Dr.  Gabriel Mardare (eseist şi traducător), Alexandru Corduneanu (scriitor). Prof.univ.dr. Nicu Gavriluţă, sociolog, antropolog,...

Maraton de evenimente la cea de-a doua ediţie a Festivalului de Teatru Contemporan UniTeatru

Casa de Cultură a Studenților (CCS) Iași organizează sâmbătă, 8 iunie, cea de-a doua ediție a Festivalului de Teatru Contemporan UniTeatru, un maraton de evenimente în care publicul de toate vârstele va avea ocazia de a viziona o parte din cele mai valoroase spectacole de comedie, dramă, teatru de păpuși şi one-man show, realizate de elevi, studenț şi actori profesioniști. “Festivalul de Teatru Contemporan UniTeatru a fost gândit ca un eveniment...

Festivalul „SCÂRȚ-UMOR” – o nouă premieră a Ateneului Naţional din Iaşi

După un festival al teatrelor independente, ediție inaugurală, Ateneul Național din Iași anunță o nouă premieră a instituției, respectiv Festivalul „SCÂRȚ-UMOR”, fiind una plină de umor de calitate, de moment artistice, de ateliere de lucru cu publicul pe latura de grafică satiric și caricatură, lansări de carte, expoziții de caricatură, proiecții de film în aer liber și, bineînțeles, o festivitate de premiere dedicată tuturor celor care...

Festivalul SFR a fost lansat la Teatrul Național din București

Organizatorii invită cinefilii din toată țara la Iași, la un deceniu de festival dedicat în exclusivitate cinematografiei românești, cu Florin Piersic în prim-plan  Festivalul redeschide Cinefilia, în perioada 12-16 iunie, iar pe scena cinematografică ieșeană vor fi prezenți actori și regizori, care  au susținut SFR de-a lungul celor nouă ediții. Miercuri, 5 iunie 2019, pentru a cincea ediție, Festivalul SFR a avut lansarea oficială în capitala...
;